Seriozitatea: un cuvînt cu atît de multe silabe

28 iunie 2023   PE CE LUME TRĂIM

A trecut și greva aceasta. În timpul căreia am fost, noi, profesorii, huliți de unii și susținuți de alții. Cei ce ne contestă sînt, de regulă, axați pe argumente cum ar fi lenea, absența calității profesionale, neproductivitatea, rezultatele proaste. Se știe, cred, că mi-am asumat public susținerea revendicărilor profesorilor. Am scris vreo trei sau patru articole în această notă. Cu argumentul principal al redobîndirii demnității și decenței vieții unei categorii profesionale care ar trebui să fie cea mai importantă resursă umană pentru pregătirea unui viitor (apropiat și îndepărtat) al nostru, al fiecăruia, dar și al celor ce vin după noi. De altfel, au fost profesori care mi-au mulțumit pentru luările mele publice de poziție. Am răspuns că n-am făcut mare lucru, decît ce mi-a dictat conștiința. 

A trecut și greva aceasta. S-a terminat. Cu mai mari sau mai mici cîștiguri, aceasta este o discuție care se poate duce, dar nu în acest articol. Însă să vedem, din cîteva perspective, cu ce urmări.

A apărut un ordin conform căruia se pot recupera orele pierdute în timpul grevei, în zilele rămase pînă la încheierea școlii. Adică vreo trei zile. În care, pentru recuperări, se puteau pune eventual ore de la 7 și se putea prelungi orarul zilelor pînă spre 15-16, să zicem. Dar orice om de bun-simț înțelege că în ultimele zile de școală un astfel de orar înseamnă, de fapt, doar formalism. Și să le ceri elevilor să își încarce excesiv orarul ultimelor zile este nedrept. Că ordinul acesta, ca posibilitate, a fost dat, probabil la negociere cu sindicatele, înțeleg. Dar presiunea pusă de unii profesori pentru a se face cît mai multe astfel de ore de recuperări mi se pare nedemnă. Mai ales că într-o școală, în cele cîteva zile, cu încărcarea orarului cu cîteva ore în plus, nu puteau obține toți profesorii decît vreo oră-două, poate, de recuperare. Însă cei mai vocali în aceste solicitări au fost, mi-au spus unii directori, tocmai profesorii care în general nu sînt chiar cei mai conștiincioși. Sigur, problema banilor pierduți în grevă este mare, pentru unii colegi. Și e meritorie inițiativa unor sindicate de a compensa cît de cît această pierdere. Dar povestea cu aceste recuperări este exact din categoria celor care ne fac să ne pierdem demnitatea pentru care am susținut că facem grevă.

Mergînd mai departe, au venit examenele. Profesorii au fost solicitați la supravegheat, apoi, alții, la corectat. Să luăm, mai întîi, supravegherea la examene. Supravegheatul este o activitate remunerată. Nu mult, dar nu este ca și cînd ai face voluntariat, nici ca și cînd ți s-ar spune că este în fișa postului. Mergi și ai atribuții specifice, timp de cîteva ore. Îți asumi o responsabiltate. Poți fi la supravegheat în sala de bagaje, pe coridoare sau în sălile în care elevii susțin probele, după cum nimerești la tragerea la sorți. În timpul examenului, activitatea secretariatului și alte activități ale școlii se derulează în continuare, separat, normal. Îmi spune o colegă, director într-o școală, că s-a trezit, în timpul examenului, cu o profesoară care se afla la supravegheat intrînd în secretariat. Păi, ce faci aici, tu nu ești la supravegheat? Ba da, dar am venit să las o cerere. Păi, cum ai venit să lași o cerere? Păi, sînt în sala de bagaje. Să ne înțelegem, nu contează că ești în sala de bagaje sau pe coridor, ai atribuții legate de supravegheat, nu-ți poți părăsi locul, nu te poți plimba prin școală în timpul acesta. 

Dar, mai mult, dacă ajungi membru în vreo comisie de evaluare a lucrărilor, la final, cînd se desecretizează colțurile lipite, pentru a se identifica elevii și a li se trece notele în aplicația națională, descoperi te miri ce lucruri interesante care ar fi fost în atribuția profesorilor supraveghetori din sălile de examen. Elevi care și-au scris numele în loc de prenume și viceversa. Elevi care și-au scris numele greșit. Elevi care și-au scris prenumele incomplet. Elevi care nu au scris inițiala tatălui. Sau care au scris-o, dar incomplet. Sau nume scrise ilizibil. Sau multe alte încîlceli. Nu vă pot explica ce complicații generează astfel de situații. Ei bine, acestea ar fi trebuit verificate de profesorii supraveghetori și nu ar fi trebuit să se secretizeze atîta timp cît nu respectau corect indicațiile necesare. Dar, probabil, unii profesori supraveghetori erau prea ocupați cu statul pe scaune, după perioada de grevă – iertați-mi sarcasmul, nedrept dacă mă gîndesc la profesorii supraveghetori care nu au procedat așa. Dar cum poți caracteriza un astfel de profesor supraveghetor, care nici măcar atît nu poate face, să verifice dacă elevii din sala în care se află și-au completat corect datele de identificare?

Un ultim exemplu. A venit și bacalaureatul. La prima probă, cea de limba și literatura română, subiectul a apărut în presă înainte de încheierea unei ore de la începerea examenului. Sub forma unei fotografii. Se știe că elevii nu pot ieși din examen înainte de a se scurge o oră și jumătate. Se știe, de asemenea, că membrii comisiilor nu au voie să îl divulge înainte de ieșirea primului elev și cu atît mai puțin sub forma unei fotografii. Ei bine, cineva a reușit totuși să se abată de la aceste reguli. Fie un elev, nesupravegheat atent. Fie un profesor supraveghetor. Fie vreun profesor din vreo comisie de examinare din cine știe care centru al vreunui județ. Poate avînd vreo înțelegere cu presa, pentru că, se știe, primul ieșit pe piață cu știrea adună cele mai multe beneficii. Ei bine, dincolo de faptul că ar trebui cercetat și mers pe fir pînă la identificarea făptașului (există mijloace, să nu avem dubii), care ar trebui sancționat cît se poate de aspru, conform legii, este vorba, din nou, de această abdicare de la principiile seriozității și ale demnității. 

S-a încheiat greva pe care am susținut-o, așadar, scriind despre nevoia de restabilire a demnității. Dar demnitatea trebuie să ne-o mai și întreținem noi, prin ceea ce reușim, ca breaslă, să lăsăm să se vadă că facem. Închei, jucîndu-mă de-a Dmitri Miticov, scriind cîteva versuri în stilul lui: Seriozitatea: un cuvînt cu atît de multe silabe. / Te-au învățat să-l rostești. / Spune după mine: Seriozitatea te legitimează. / Acum spune din nou: Seriozitatea este ca buletinul. / Te legitimează, dar nu te recunoști în fotografia lui.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura românăCea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

Mai multe