Sectarismul liberal
Valul de excluderi din PNL e mai mult decît o agitaţie într-un partid politic important. Cum de un partid care pînă acum părea să permită democraţia internă ajunge să o cotească brusc spre excluderi pe bandă pentru cei care nu convin conducerii? Conducere ce pare cuprinsă de o furie sectară. Argumentul suprem e "au atacat Partidul" (pronunţat cu o nuanţă misticoidă). Par a fi convinşi că "Partidul" trebuie întărit prin excluderi şi purificat prin sacrificii. Stoica şi Stolojan au criticat conducerea şi direcţia PNL. S-a spus că asta a afectat partidul. Logica este ea însăşi greşită şi e imposibil de aplicat consecvent: din moment ce conducerea defineşte ce anume afectează partidul, critica internă devine imposibilă. De fapt, un partid democratic prezumă prin însăşi definiţia sa dreptul membrilor de a dezbate public şi în interior strategia conducerii şi politicile promovate de partid. Şi nu conducerea stabileşte ce se poate dezbate şi pînă unde. Altfel, dreptul la dezbatere e la fel de real ca şi Constituţia lui Stalin. O conducere care suspendă dreptul la dezbatere e ilegitimă pentru că încalcă contractul social minimal între membrii unui partid democratic. Un grup uman se comportă ciudat atunci cînd are conştiinţa propriei ilegitimităţi, adică resimte, inconştient chiar, conflictul între faptele sale şi propriile valori. Argumentele nu mai sînt argumente, ci poezii învăţate în grup şi repetate individual, iar acţiunile jignesc simţul comun. Să acceptăm o clipă argumentul că Stolojan şi Boureanu au afectat însuşi "Partidul" prin criticile la Tăriceanu. Dar de ce a fost exclus Radu F. Alexandru? El doar a adresat o scrisoare deschisă cerînd încetarea excluderilor. Nici asta nu mai e permis? Argumentaţia însăşi e hilară. Ludovic Orban îl întreabă sfătos pe Răzvan Dumitrescu: dacă un reporter de la Realitatea TV spune că asta e o televizine necredibilă, ce faceţi? Nu spun nimic despre părerea primitivă privind relaţia dintre patron şi ziarist. Dar chiar acceptîndu-l de dragul dezbaterii, argumentul e bazat pe un fals logic: relaţia dintre membrii unui partid şi conducere nu este şi nu poate fi similară relaţiei dintre un patron şi un angajat. Un partid nu este o organizaţie în care preşedintele îşi angajează nişte membri (mă rog, cu excepţia PNG) şi aceştia prestează o muncă. Un partid e o asociaţie de oameni care se adună voluntar pentru un scop comun. Un alt semn care mă face să cred că însăşi conducerea PNL îşi simte poziţia ca fiind şubredă moral e laşitatea cu care s-a spălat pe mîini (în sens biblic) de excluderea lui Stolojan. Pus să comenteze decizia, purtătorul de cuvînt Varujan Vosganian spune cu o ipocrizie ruşinată: "Trebuie să respectăm decizia filialei sector 2". Filiala l-a exclus, nu noi. Noi nici nu ştiam. Trebuie remarcat în treacăt că la filială au votat un preşedinte de autoritate naţională, un director de prefectură şi un vicepreşedinte de inspectorat. Oamenii care fac politică liberală sînt dependenţi de funcţii primite prin partid. Patentăm liberalismul de stat. Un alt lucru care m-a uimit la dezbaterile de după excluderea lui Stolojan: monopolul pe liberalism. Acest curent se bucură în prezent de cel mai mare prestigiu intelectual din România. Nimic mai ridicol decît Crin Antonescu care dă la televizor certificate de liberal. Cu atît mai mult cu cît ruptura nu se datorează unei dispute pe politici publice. Platforma lansată la Piteşti suferă de prea multă strategie politică şi de prea puţină analiză concretă a politicilor guvernamentale. De aici şi o imagine mai degrabă proastă în media: a părut încă o gîlceavă la partid, pe posturi. Apoi, nu e clar ce infuzie de liberalism a indus PNL în guvernare. Am criticat aici de pe poziţii liberale politica Guvernului privind locuinţele. Aş mai putea veni cu exemple care arată că acest guvern nu a produs o mutaţie liberală în guvernare. Cota unică a fost un proiect asumat comun de Alianţa DA şi nici măcar ideea nu a aparţinut liberalilor. E adevărat că acest guvern a avut rezultate, aşa cum şi Guvernul Năstase a avut rezultate. Dar asta nu înseamnă că a pus o amprentă liberală pe guvernare (a se vedea proiectul de lege a învăţămîntului superior). Şi, cu toate acestea, unii dau certificate de liberal. Amuzant e că zilele astea a avut loc săptămîna libertariană. Libertarianismul e un curent radical foarte stimabil după care statul e rău şi societatea trebuie să controleze drastic acest rău necesar. Manifestarea e organizată de Asociaţia Liberalism.ro şi de Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională. CADI e unul din cele două think-tank-uri afiliate care funcţionează cu adevărat în România şi e creaţia lui Valeriu Stoica, care tocmai primeşte certificat de neliberal. Ca să termin cu altă punere pe gînduri: deşi la Piteşti s-a adunat ceva lume (Gândul zice că au fost şi zilieri plătiţi să aplaude), am avut impresia că Stolojan a fost singur. Vorbim de un om care a condus acest partid cîţiva ani, cu nenumărate vizite în teritoriu care produceau senzaţie. Pe lîngă excluşii din PNL şi de Valeriu Stoica, un singur deputat a venit la Piteşti. Barem Ludovic Orban e consecvent: îl critica şi cînd era preşedinte de partid (dacă Stolojan l-ar fi exclus atunci, acum avea mai puţină bătaie de cap). A adus oameni noi nu doar în partid, ci şi în politică (Adrian Cioroianu şi Ionuţ Popescu îmi vin acum în minte). Cred că trebuie să reamintesc cine a votat excluderea la filiala sector 2. E uimitor cît de uşor controlezi un partid în România doar distribuind rentele de stat. Bine că funcţionează doar cît eşti la putere.