Sectanți, pedofili, violatori

În anii ʼ80, una dintre fricile părinţilor era ca nu cumva copiii lor să fie răpiţi de secte. Nu era foarte clar ce însemna o sectă.

Cel mai probabil, imaginea unei secte cuprindea mai multe elemente provenite pe diverse căi: din presa comunistă (în special, reviste şi almanahuri, care aveau tot interesul propagandistic de a prelua din presa occidentală reportaje cu criminali în serie, maniaci sexuali şi toxicomani pentru a înrădăcina ideea că, spre deosebire de capitalismul inuman şi degradat, în regimul comunist domnea siguranţa), dar şi prin zvonuri sau prin ceea ce numim astăzi legende urbane, care vehiculau, cu multe adăugiri fanteziste, fapte diverse.

Violatorul şi criminalul în serie Ion Rîmaru primise pedeapsa capitală în 1971, dar în anii ʼ80 cultele religioase erau numite secte religioase şi începuse să se vorbească despre secta lui Gregorian Bivolaru care practica ritualuri sexuale păgîne prin munţi, racolînd fete tinere. De asemenea, la urechile părinţilor mei, spre exemplu, mai ajungeau zvonuri cu privire la copii răpiţi pentru a fi folosiţi pentru experimente secrete. Cînd i-am întrebat cum arată acei sectanţi de care trebuia să mă feresc, părinţii mei mi i-au descris ca purtînd geci de piele, ochelari de soare şi părul lung sau barbă – adică cea mai străvezie deghizare. Mi-e clar acum că nu ştiau mai nimic despre treaba asta, era doar zvonistică şi propagandă.

Nimeni nu ştia cît adevăr se află în spatele acestor lucruri, pentru că societatea comunistă era secretoasă şi avea tot interesul să întreţină, cu orice preţ, încrederea nemărginită a oamenilor în organele şi instituţiile statului; iar alte căi de a te informa, în afara celor oficiale, nu existau. Presa reflecta minimal sau deloc cazurile de omor, răpiri sau violuri pentru a nu induce ideea că şi la noi se întîmplă asemenea orori; motiv pentru care mulţi au rămas şi astăzi cu impresia că în comunism nu aveau loc atîtea infracţiuni. În realitate, criminalitatea avea aceleaşi cote, doar că nu existau ziare şi televiziuni care să le reflecte în goana după senzaţional. Într-un Dosar despre miturile comunismului realizat chiar de mine în Dilema veche (nr. 253/2008), am publicat un tabel comparativ cu statistica infracţiunilor comise în România anilor 1980 şi 2007, aşa cum apăreau în arhiva Poliţiei Române. Ei bine, ca să dau doar cîteva exemple, în anul 1980 au avut loc 534 de omoruri, 440 de tentative de omor, 1.064 de violuri şi 25 de pruncucideri, în timp ce în anul 2007 avuseseră loc 416 omoruri, 445 de tentative de omor, 1.048 de violuri şi 21 de pruncucideri.

În ultimii ani s-au întîmplat cîteva lucruri absolut îngrozitoare în urma cărora instituţiile statului au dat dovadă de multă incompetenţă şi indiferenţă, una mai gravă decît alta. Arestaţi în 2014 pentru violarea în grup a unei fete răpite în timp ce se întorcea de la şocală şi sechestrate vreme de mai multe ore, dintre cei şapte violatori din Vaslui nici unul nu se mai află în închisoare în acest moment. În mai puţin de trei ani, toţi cei şapte violatori au fost eliberaţi condiţionat sau în urma recursului compensatoriu acordat de PSD, fără ca vreun procuror să conteste aceste decizii. Asta după ce arestarea lor şi condamnarea s-au făcut doar la presiunile societăţii civile.

În vara anului trecut am asistat cu toţii la cazul sechestrării şi uciderii fetelor din Caracal în timp ce autorităţile s-au comportat mai mult decît deplorabil, de-a dreptul scandalos de ineficient.

Recent, judecătorii au respins violul comis de un bărbat de 52 de ani (şi de prietenii lui) asupra unei fete de 11 ani din Hunedoara, bărbaţii fiind condamnaţi doar pentru infracţiunea de sex cu minori. „Avînd în vedere starea de fapt, respectiv modul cum partea vătămată a întreţinut relaţiile sexuale cu învinuiţii, apreciem că faptele acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, amenda administrativă fiind suficientă pentru corijarea lor”, aşa a motivat instanţa, în mod uluitor, judecarea violului repetat drept act sexual cu consimţămînt. Ca şi cum o fetiţă de clasa a IV-a ar putea consimţi cu discernămînt la un act sexual cu cinci bărbaţi, dintre care unul de vîrsta bunicului ei. Dar cînd instanța consideră relevant faptul că „reclamanta se îmbrăca sumar și că, în urma presupuselor agresiune sexuale suferite, a continuat să meargă la joacă”, pare că ceva e putred în Justiţie. Mai mult decît atît, cinci judecătoare/procuroare dintre cei care au respins violul sînt femei: Sanda Ionela Draia, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Hunedoara, judecătoarele Petronela Negrea Drucan, Monica Felicia Farcaş şi Sanda Trif, şi procuroarea Alina Oană.

Potrivit Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție, în perioada 30 aprilie 2018 – 20 mai 2019 (adică anterior cazului Caracal), 5.078 de minori au dispărut (vezi şi tulburătorul film Pororoca în regia lui Constantin Popescu, despre cazul unei fetiţe dispărute fără urmă dintr-un parc bucureştean). De asemenea, numărul cazurilor de abuz sexual asupra copiilor în mediul online a crescut anul trecut, potrivit ONG-ului „Salvați Copiii“, ajungînd la 2.713 cazuri raportate.

În urma reportajelor apărute în ultimii ani pe Dela0.ro sau în Libertatea, s-au publicat scrisori deschise, s-au făcut petiţii şi proteste, cerîndu-se luarea urgentă a unor măsuri: crearea unor Birouri de investigare a infracțiunilor comise asupra minorilor, în care să-și desfășoare activitatea ofițeri specializați, modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, în sensul majorării pedepselor pentru infracțiunile cu intenție comise asupra minorilor, condamnarea infractorilor în regim de executare, eliminarea posibilității de eliberare condiționată ş.a.

Rămîne de văzut cît de mult le pasă politicienilor de copii sau dacă nu cumva, împreună cu judecătorii şi procurorii, îi întruchipează azi în mod real pe sectanţii imaginari de ieri.