Se rupe Europa?

4 noiembrie 2011   PE CE LUME TRĂIM

Niciodată nu au rămas atîtea întrebări fără răspuns după o întrunire a liderilor europeni în care, ca de obicei, aceştia au lansat public semnalul că „s-au înţeles“ şi au luat „decizii cruciale“.

Bunăoară, statele membre din Est, aflate în afara zonei euro, au primit garanţii că recapitalizarea băncilor nu se va face pe seama economiilor lor, prin retragerea de bani de către companiile-mamă, aflate în zona euro. A fost un obiectiv comun al statelor din Est, în vederea căruia ele au acţionat împreună, la Consiliile de duminică şi miercuri. Şi, potrivit declaraţiilor oficiale, a fost un obiectiv atins. De altfel, după reuniunea de miercuri a „celor 27“, şi preşedintele Băsescu s-a exprimat în acest sens.

Dar cît de solide sînt garanţiile date statelor din afara zonei euro? După momentul de optimism post-summit, părerile au început să se nuanţeze. Duminică, în cadrul unei emisiuni la Pro TV, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, admitea că, în pofida garanţiilor oferite, este totuşi posibilă retragerea de bani din subsidiare de către băncile mamă. Şi tot duminică, preşedintele Băsescu admitea, într-o discuţie cu reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks, că rezultatele Consiliului European reprezintă „o gură de aer, dar numai aer“.

Să privim acum o clipă spre Polonia. După Consiliul de miercuri seara, ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, a afirmat că deciziile luate pot duce la însăşi salvarea unităţii Europei. Ce-o fi vrut să spună? Ar putea o eventuală retragere a fondurilor din subsidiarele bancare est-europene să aibă efecte politice atît de grave precum ruperea Europei? Acelaşi om politic polonez atrăgea atenţia, acum două luni, că un eşec al zonei euro şi al proiectului european poate duce la un nou război pe continent.

Se transformă Uniunea Europeană într-un organism cu două viteze? Scenariul zilei europene de 26 octombrie lasă loc la multe speculaţii. Mai întîi, a avut loc o reuniune a Consiliului, deci în format de 27 de şefi de guverne. Acolo au fost acordate garanţiile – vom vedea cît de solide – pentru partenerii din Est. Dar marile decizii s-au luat în format de 17, între şefii de guverne din zona euro. Chiar dinainte de Consiliul de miercurea trecută s-au putut face auzite mai multe opinii potrivit cărora reuniunea „celor 27“ a fost doar o găselniţă de ultim moment a preşedintelui Consiliului, Herman van Rompuy, pentru a mai calma nervozitatea esticilor, nemulţumiţi că decizii cruciale se vor lua în absenţa lor. Deocamdată, aparenţele par să fi fost salvate. Dar pentru cît timp?

Va deveni Londra un „pivot“ al zonei non-euro? „Londra – centrul serviciilor financiare din Europa – este ţinta unui atac constant, prin directivele de la Bruxelles. Este o zonă de îngrijorare, este vorba despre un interes naţional esenţial pe care trebuie să-l apărăm“, afirma premierul britanic David Cameron, vinerea trecută. După care a urmat săgeata spre Comisia Europeană. „Este foarte important să aibă grijă de instituţiile tuturor celor 27, iar Comisia Europeană trebuie să fie gardianul celor 27“, a mai spus premierul britanic, erijîndu-se astfel în reprezentant al celor rămaşi cumva în afara nucleului dur de decizie. Dar ce înseamnă, de fapt, „directivele celor de la Bruxelles“? Expresia, care poate face impresie pe malurile Tamisei dar nu numai, trebuie mai atent cîntărită. Dacă se referă la deciziile Consiliului, atunci premierul Cameron nu face decît să se includă printre „cei de la Bruxelles“. El se află în sala în care se iau hotărîrile şi este de acord cu ele, din moment ce nu uzează de dreptul de veto. Dacă se referă la deciziile din cadrul eurozonei, atunci întrebarea este: cum poţi lua parte la decizia din interiorul unui grup din care, de fapt, nu faci parte?

Dincolo de acest joc de scenă, ţintind strict interese electorale, interesul Marii Brutanii de a deveni un lider informal al zonei non-euro îşi poate găsi o acoperire în realitate. Şi aceasta în condiţiile în care garanţiile oferite la Consiliul de miercuri se vor dovedi nefuncţionale, iar planul pentru salvarea Greciei se va dovedi insuficient, aşa cum s-a dovedit precedentul plan, decis la Consiliul din 21 iulie.

Deocamdată, capitalele est-europene nu se situează pe aceleaşi poziţii. Este de aşteptat, de exemplu, ca proiectul britanic să găsească, deocamdată, mai mult ecou în Praga cea eurosceptică sau la Budapesta, acolo unde naţionalismul este în floare, şi mai puţin la Varşovia, capitala unei ţări angajate puternic în salvarea unităţii europene. La Bucureşti, preşedintele Băsescu s-a pronunţat în mai multe rînduri în favoarea ideii Europei instituţionale („Statele Unite ale Europei“). Dar cît timp se vor putea menţine lideri din Est pe aceste poziţii, în condiţiile în care vor vedea că promisiunile făcute lor nu sînt acoperite de realitate?

Luni, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a propus ca Bucureştiul să iniţieze constituirea „grupului non-euro“, în care ţările din afara zonei euro să propună adoptarea de măsuri pentru a permite apărarea intereselor statelor membre în cadrul negocierilor din cadrul Consiliului. O propunere care se potriveşte perfect cu mesajul Londrei… De urmărit.  

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.

Mai multe