Școlile nu ard în ziua cîrtiței

3 februarie 2021   PE CE LUME TRĂIM

În școli nu se stă noaptea, oamenii nu sînt imobilizați la pat, nu există excedent de oxigen, motive care împiedică tragedii de felul celei întîmplate zilele trecute la Spitalul „Matei Balș“ sau în urmă cu o serie de luni în spitalul din Piatra Neamț. Dar atît. Nu arde fizic, deci nu e atît de vizibil, iar impactul emoțional asupra publicului nu e atît de puternic. Nu naște senzație. Nu naște empatie. Dar...

Am scris în mai multe rînduri despre deschiderea pe care online-ul o aduce, despre faptul că a obligat la o updatare a resursei umane, mă gîndesc mai ales la profesori aici, care au dezvoltat competențe noi, mai apropiate de nevoile actuale ale unei societăți tot mai informatizate, mai apropiate implicit de universul familiar copiilor noștri. Resurse diverse au fost descoperite, atractivitatea procesului a avut în multe cazuri, sînt convins, de cîștigat. Dar...

Într-un interviu recent, ministrul Învățămîntului, domnul Sorin Cîmpeanu, menționa o cifră impresionantă de elevi care probabil nu au avut acces la educația online. În jur de 510.000. Cifra e susținută de o anchetă a organizației Salvați Copiii, care evidențiază faptul că unul din patru elevi probabil nu a avut acces la școală online. Poate cifra nu e atît de mare, jumătate să fie, totuși evidențiază niște aspecte sociale îngrijorătoare, despre care probabil toți știm de multă vreme, dar mai mult nu facem nimic. Atenție, ministerul și administrațiile locale au făcut eforturile necesare pentru a asigura tablete tuturor elevilor care au solicitat și despre care s-a știut că nu au resurse pentru a-și asigura prin familiile lor condiții tehnice pentru participarea la școala online. Dar...

Cum mai aminteam într-un alt articol, situația e mai complexă. Există, pe de o parte, nenumărate cazuri (căci mai multe decît se pot număra în gînd înainte de a adormi) în care s-au solicitat tablete, dar apoi, cînd părinții au constatat că nu le pot înstrăina, fiindcă sînt cu titlu de folosință, nu le-au mai luat în custodie. Apoi, există situațiile în care dezinteresul este atît de mare – și mă refer iar la părinți, pentru că nu poate fi vorba despre copii, lesne de priceput – încît nici măcar nu au fost solicitate. Există enorm de multe cazuri în care copiii acestor părinți oricum nu frecventau școala, în condiții de sănătate publică și de prezență față în față, așa încît nici nu și-au pus problema să facă din participarea la orele online o prioritate. Unii dintre acești copii, în condiții de funcționare normală, frecventau totuși cursurile, unii învățau. Alții nu frecventau sau frecventau puțin, pentru că mediul din care proveneau îi construia deja într-un anumit fel. Unii dintre ei sînt în clase terminale, a VIII-a sau a XII-a, au la final de an un examen important, în condițiile în care au pierdut cel puțin un an de pregătire, șchioapă sau nu, dar mai bună decît nimic, în condiții de școală normală. Sigur, se vorbește despre orele remediale. Dar...

În nici un caz, orele remediale nu vor salva și nu vor putea acoperi pierderile pe care acești copii le-au acumulat deja, mă refer mai ales la cei care vor avea examen, în două-trei luni de recuperări mai mult sau mai puțin intense. Din păcate, acești copii sînt deja pe un drum al perdanților, lărgit de pandemie, existent deja dinaintea ei. Și pentru ei, o spun tangențial, e normal ca programele de examen să fie „scuturate” puțin, deși nu în formula aberantă propusă de asociațiile de părinți (alt subiect, nu dezvolt acum). Dar...

Fondul problemei este altul. Și am mai scris despre el. Sîntem o țară săracă, se tot zice. Dar nu, totuși, atît de săracă. Însă vom sărăci mai mult ca țară, chiar dacă unii se vor îmbogăți mai tare, dacă nu facem ceva mai mult pentru a remedia fondul acesta viciat. Pentru a-i ameliora rănile. Există aceste realități sociale pentru care ar trebui găsite la nivel sistemic soluții. Da, pe părinții acestor copii probabil nu-i mai putem educa, astfel încît să le schimbăm mentalitățile și să le schimbăm radical modul de viață. Sărăcia naște sărăcie, însă. Nu-i vom putea integra, așa cum speră un anumit tip de discurs, într-un circuit eficient al muncii și al creșterii sociale. De ce? Pentru că ei trăiesc într-o buclă, ziua cîrtiței este pentru ei una mentală. Putem însă privi și gîndi proiectiv. Asumîndu-ne să îi ținem pe acești părinți într-o zonă a supraviețuirii decente, integrîndu-i pe cei care pot fi integrați în circuitul muncii și al protecției sociale cu efortul unor servicii specializate și, pentru că aici voiam să ajung, depunînd eforturile necesare pentru ca copiii lor să iasă din circuit. Va trece timpul pandemic. Dar...

Pentru acești copii, nu e suficientă întoarcerea la școală față în față. Îi vedem acum, prin aceste cifre îngrijorătoare, cît sînt de mulți. Sistemul ar trebui să se reformeze și pentru ei. Vorbim despre curriculum integrat, despre schimbări de viziune curriculară, despre te miri ce modele de succes din alte țări extraterestre. Însă copiii aceștia trăiesc în bordeie insalubre unii, dau de mîncare la vaci și la porci dimineața la 5, după-amiaza rînesc, merg la cîmp unii, stau în frig, încălziți cu focul de la cartoane sau de la lemne furate unii și așa mai departe. Așa, și...? Ce s-ar putea face, mă veți întreba, poate. Nu știu, zic la repezeală acum, poate sînt și soluții mai bune. Ce-ar fi însă dacă legislația ar obliga elevii (și pe părinți, prin cei ce aplică legea) să stea în școli pînă după-amiaza, dacă acolo ar primi mese calde, dacă li s-ar pune la dispoziție condiții pentru întreținerea igienei, desigur, dacă li s-ar asigura și activități educative, toate care să-i scoată din buclă, pas cu pas? Ce-ar fi dacă s-ar constitui, totuși, în zonele defavorizate acele campusuri care să permită asta, așa cum se proiecta prin legea învățămîntului din 2011?

Școlile, cum spuneam, nu vor ajunge să ardă. Însă ard zeci de mii de destine, poate, sau sute de mii, în focul mocnit al indiferenței noastre sociale, cîtă vreme nu găsim resursele financiare pentru a gestiona aceste inegalități. Care provin, în mare parte, dintr-o educație administrată inegal.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Mai multe