Şcoala şi divorţul

Există mulţi părinţi care văd în educaţie principala şansă a copiilor lor de a se realiza, de a beneficia de ceea ce se numeşte "ascensorul social", posibilitatea de a depăşi limitele impuse de venituri sau de apartenenţa de clasă. Uneori, aceste sacrificii iau forme bizare: judecătorii din Spania cred că părinţii declanşează divorţuri formale pentru a spori şansele copiilor de a intra într-o şcoală de stat cu renume bun. Au fost descoperite 20 de asemenea cazuri, ceea ce n-ar însemna mult, dacă nu ar indica o tendinţă. O lege intrată în vigoare anul trecut acordă puncte suplimentare unui copil care trăieşte cu un singur părinte. Oficialii puterii judecătoreşti susţin că au văzut cupluri recent divorţate revenind la tribunal ca să se împace, după începerea anului de învăţămînt. Un preot catolic, Părintele Manuel Bru Alonso, citat de BBC, susţine că o parte din vină aparţine măsurilor guvernamentale; treptat, s-a ajuns la slăbirea consecinţelor contractului de căsătorie: "În Spania, un contract de căsătorie are mai puţină putere decît un contract de afaceri. (...) Mulţi părinţi vor să-şi trimită copiii la şcolile independente unde, pe lîngă finanţarea de la Guvern, beneficiază şi de finanţare independentă, multe dintre ele fiind sprijinite de Biserică. Dar Guvernul nu încurajează un sistem educaţional unde ar fi suficiente şcoli de acest fel". Părinţii caută o şcoală care să asigure standardele unei competiţii corecte şi vor să evite acele instituţii unde predarea se face în limbile regionale, catalană sau euskera, limba spaniolă fiind tratată ca oricare altă limbă străină, franceza sau engleza. Şi imigraţia este o realitate cu implicaţii în lumea şcolii. Copiii imigranţilor ajung în şcolile cele mai apropiate de domiciliu, fără a se ţine seama de abilităţile lor intelectuale, ceea ce face greu de deosebit şcolile cu un bun nivel al absolvenţilor de cele în care chiorul e împărat în ţara orbilor. (M. B.)