Scholz
Social-democrații germani așteptau din 2002 o seară de alegeri în care să nu se regăsească pe ceea ce devenise un tradițional și frustrant loc doi. Pe fondul retragerii Angelei Merkel și al unei campanii lipsite de energie a succesorului ei la conducerea CDU, SPD a reușit un loc întîi care îi deschide calea către conducerea unui guvern de coaliție în care se vor regăsi, probabil, Verzii și liberalii.
Dacă negocierile, care uneori durează și luni de zile, vor confirma acest scenariu, CDU și CSU, formațiunea soră din Bavaria, vor rămîne pentru o vreme în opoziție alături de stînga radicală și de extrema dreaptă de la AfD. Anii, mulți, în care Germania a fost guvernată de o mare coaliție se vor încheia.
Probabil principalul merit pentru performanța social-democraților îi aparține lui Olaf Scholz, candidatul pentru funcția de cancelar. În mod curios, Scholz nu este cel mai popular politician în rîndul membrilor SPD, dar este văzut de alegători ca un fel de garanție că după alegeri nu va exista o ruptură totală cu politicile erei Merkel. De altfel, social-democratului i-ar fi greu să denunțe activitatea guvernului care pleacă pentru că, în calitate de ministru de Finanțe și vicepremier, a fost autorul multora dintre ele.
Probabil cel mai important subiect unde priceperea și competența lui Scholz au fost verificate a fost răspunsul guvernamental în fața provocărilor generate de pandemie. Social-democratul este autorul și promotorul unui uriaș pachet financiar de sprijin pentru companiile și muncitorii germani. În ultimii doi ani, ca ministru de Finanțe, Scholz a spus permanent că țara are resursele necesare și le va folosi fără ezitare pentru a combate efectele economice și sociale ale restricțiilor. Și a fost convingător. Asociat în trecut cu imaginea unui tehnocrat, Scholz nu are charismă în exces, dar, la fel ca Merkel, reușește să inspire încredere. Într-un comentariu, Deutsche Welle îl descrie ca pe un individ care „pînă și în momente de mare bucurie dă dovadă de reținerea și autostăpînirea unui valet britanic”.
Viitorul cancelar al Germaniei are de partea sa și un oarecare noroc. Două scandaluri uriașe au zguduit mediile financiare germane în ultimul an, însă nici unul dintre ele nu l-a atins în mod semnificativ pe ministrul de Finanțe deși, după toate regulile, ar fi trebuit să o facă, instituția pe care a condus-o avînd obligația de a veghea la sănătatea și corectitudinea sistemului pe care îl coordonează. Dacă despre Angela Merkel se spunea că este un soi de „doamnă de fier” cu mănuși de catifea, despre Olaf Scholz s-ar putea afirma că va fi un „cancelar de teflon”. Sigur, asta în măsura în care, după preluarea funcției, se va dovedi la fel de capabil să evite scandalurile.
Alegerile germane au fost urmărite cu maximum de interes și în Europa, iar rezultatul lor a fost mai degrabă bine primit. Una dintre liniile de atac ale conservatorilor de la CDU a fost refuzul lui Scholz de a se delimita de stînga extremă reunită sub steagul „Die Linke”. Die Linke spusese în repetate rînduri că dorește desființarea NATO și înlocuirea sa cu un implauzibil și rizibil aranjament de securitate continental care să includă și Rusia. Însă, în timpul dezbaterilor televizate din campanie, Scholz a fost ferm în a preciza că n-are nici un gînd să discute cu cineva despre dispariția NATO. De asemenea, în ceea ce privește construcția europeană, social-democratul este un partizan ferm al Uniunii Europene. De altfel, în paralel cu munca pentru planul de redresare național, el a fost și artizanul proiectului similar european care în România se regăsește sub forma Planului Național de Redresare și Reziliență care, dacă va fi aplicat consecvent, va aduce în țară aproape 30 de miliarde de euro pentru următorii ani.
Victoria lui Scholz a fost salutată de Franța, care vede în viitorul cancelar un prieten și un partener cu care se poate colabora mai degrabă ușor. Însă o atitudine prietenoasă față de construcția europeană nu înseamnă în mod obligatoriu și viziune. Dincolo de amabilități și politețuri, intențiile lui Scholz sînt mai degrabă vagi. În timpul campaniei electorale a afirmat că „Europa trebuie să vorbească pe o singură voce pentru că, în caz contrar, nu vom mai juca nici un rol”. Ce înseamnă asta concret nu e foarte clar. Și un prim test ar putea fi relațiile cu China, unde statele europene nu au încă o poziție comună, iar Germania domnului Scholz e mai degrabă ambivalentă. Un alt subiect sensibil este cel al derapajelor interne din Uniunea Europeană, cazurile Poloniei și Ungariei rămîn în continuare un test complex care verifică atît hotărîrea Uniunii în privința apărării statului de drept, cît și limitele tolerabile ale intervenției Bruxelles-ului în afacerile statelor membre. Putem adăuga și dificultățile privind implementarea așa-numitului Green Deal pentru eliminarea emisiilor poluante în state ale căror economii sînt în faze diferite de dezvoltare sau armata europeană, un subiect pe care se bate apa în piuă de ani de zile.
Negocierile pentru formarea unei coaliții la Berlin vor dura săptămîni sau chiar luni. Singurul lucru de care putem fi siguri este că Germania și, odată cu ea, întreaga Europă intră într-o tranziție post-Merkel fără un leadership clar. În condițiile în care președintele Franței se pregătește de o tură de alegeri ce se anunță dificilă, Olaf Scholz trebuie să dovedească că poate fi acel lider capabil să inspire încredere că are și competența, și complexitatea necesare pentru a naviga în ape tulburi pe o vreme dominată de ceață.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.