Scandal în urbe

Avem de toate aici, la noi în oraş. Avem meşteri în brînzeturi şi vinuri fine. Avem cîntăreţi talentaţi. Avem tot felul de specialişti: mecanici, instalatori, zugravi. Salariile sînt bunicele, preţurile sînt cam mari, concediile sînt lungi şi bine plătite. 

Părea că vom trăi fericiţi. Pînă într-o zi… cînd tanti Sofia a dat-o în bară. Ea e mai în vîrstă, e mătuşa noastră, a tuturor, e de familie veche şi bună. La ea ţinem argintăria familiei. Strămoşii ei au inventat democraţia, au construit nişte temple frumoase şi au pornit interminabilele dezbateri despre sensul vietii, cunoscute de atunci încoace drept filozofie. Tanti Sofia a încăput pe mîna unor băieţi energici şi întreprinzători veniţi de departe (cei mai cunoscuţi sînt fraţii Lehman). I-au sucit minţile bietei femei şi au băgat-o în datorii. Au îndemnat-o la cîte un Uzo şi un Metaxa şi aşa s-au dus economiile mătuşii. De muncit, nu prea muncea tanti Sofia. Trăia mai degrabă din turism. Toată urbea venea în vizită pe la ea, să-i admire colecţia de vechituri valoroase. Cînd a ajuns la ananghie, tanti Sofia nu ne-a zis nimic, de ruşine. Atunci, nepoţii mai tineri şi mai bogaţi s-au enervat, că pe ei ar fi trebuit să cadă plata datoriilor. Mai ales lui Franz i-a sărit ţandăra. Că nu e treaba lui, că tanti e risipitoare şi cam leneşă, că să îşi vîndă din argintărie dacă a ajuns în faliment. Fratele Jacques a dat din umeri, a rostit serios ceva despre unitatea familiei, apoi şi-a adus aminte că are o supărare pe un tip dintr-o comună învecinată care l-a sedus şi apoi l-a abandonat şi a trecut Mediterana, să se păruiască un pic cu el. Giovanni a susţinut că datoriile mătuşii trebuie plătite de restul familiei. Nu de alta, dar nici finanţele lui nu stăteau prea bine. Carlos avea deja greutăţi financiare, astfel încît a susţinut şi el, cu jumătate de gură, preluarea datoriilor. 

Noi, ceilalţi, mai noi în comunitate, privim prostiţi, de la balcoanele mici ale blocurilor noastre din prefabricate. Nu ne vine să credem cît de harpagoni sînt ăştia care stau în vilele vechi din centru. Am crezut în toate alea cu unitate în diversitate, cu ţelurile măreţe şi progresiste ale comunităţii noastre şi acum îi vedem ciorovăindu-se zi de vară pînă-n seară. Noi ziceam că avem un ţel comun, atît de frumos povestit în discursurile lui Franz şi Jacques. Singurul care bombănea non-stop pe la discursurile oficiale despre unitate era unchiul John, proaspăt întors din coloniile pierdute. Pragmatic, cinic, prea puţin încrezător în entuziasmele ipocrite ale federaliştilor urbei, el stătea mereu cu un pahar de sherry în mînă, într-un colţ al clubului, uşor izolat, afişînd ostentativ un zîmbet ironic. 

Faptul că a scăpătat tanti Sofia şi că vecinii nu se înţeleg dacă să o scape de necaz l-a enervat rău de tot pe primarul nostru portughez. El este ales de noi toţi, dar nu îi plătim impozite. Asta îl face uşor umil, retras, relativ eficient, dar cu atribuţii limitate. I se dau nişte bani să pună flori în zonele defavorizate, adică să mai facă un parc printre blocurile de prefabricate. În restul timpului, împreună cu echipa lui de funcţionari relativ eficienţi, este foarte ocupat cu inventarea unui limbaj tehnic pe care să nu îl priceapă nimeni, în care explică rostul sutelor de mii de pagini de reglementări care privesc tot soiul de amănunte ale traiului nostru cotidian. Măcar în felul ăsta, impresia de unitate a comunităţii noastre era, de bine, de rău, asigurată. La pozele de grup, primarul este plasat, în general, în rîndul doi. Cînd apare cîte un conflict delicat cu vreun vecin din alt oraş mare, de prin Asia sau America, de cele mai multe ori el nici nu e invitat să îşi dea cu părerea. Asta e treaba exclusivă a vecinilor noştri de la vilă. De curînd, s-a enervat. A ţinut un discurs în care nu a folosit obişnuitu-i limbaj uşor lemnos. A amintit ferm, tuturor, că el este primarul, că urbea are obiective comune şi că el se va ocupa de ele, că d-aia e plătit. Cred că ne-a luat pe toţi prin surprindere. Deocamdată, nici o reacţie. Om vedea ce-o mai fi. În urbea noastră nu există plictiseală decît pentru cei care nu sînt atenţi.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.