Sărăcia şi extremismul

21 octombrie 2007   PE CE LUME TRĂIM

În Germania unificată, 250 de milioane de euro au fost înghiţite de landurile din Est pentru ca situaţia lor economică să fie la nivelul celor din Vest. "Prăpastia nu mai este atît de adîncă, aceasta ar fi vestea bună. Ea nu dispare atît de repede pe cît ne-am fi dorit - aceasta este vestea proastă" - a spus, în încheierea raportului guvernamental despre evoluţia landurilor estice, dl Wolfgang Tiefensee, ministru german, social-democrat, însărcinat cu supravegherea acţiunilor din Est. Cifrele sînt încă de partea veştilor proaste: chiar dacă Produsul Intern Brut a crescut în 2006 cu ceva mai mult în Est decît în Vest, s-a calculat că performanţa muncitorilor din Est este cu o treime inferioară celei din Vest, veniturile din impozite sînt, la rîndul lor, mai mici, deoarece "Ossis" obţin, în medie, o pătrime din sumele primite de "Wessis". "Cu excepţia unor oaze cum sînt Dresda, Potsdam sau Iena, şomajul în rîndurile populaţiei active - 14,7% - este de două ori mai mare decît cel din Vest" (Le Monde, 22 septembrie 2007). Se adaugă sentimentul că pentru un german provenit din Est ascensiunea pe scară ierarhică e mai dificilă decît pentru cel din Vest, deşi nu doar cancelarul Germaniei, Angela Merkel, provine din Est, dar însuşi ministrul care a ţinut acest Raport a fost primar la Leipzig. Una din explicaţiile oferite de analişti şi însuşite de Guvern se referă la influenţa nefastă creată de pătrunderea formaţiunilor de extremă dreaptă neonaziste în parlamentele regionale: ele sînt reprezentate în trei din cele şase landuri şi o serie de incidente xenofobe vorbesc despre adeziunea populară la mesajul lor. Legătura e mai simplă decît se crede: întreprinderile străine mici au părăsit Saxonia - regiune unde partidul neonazist NDP a obţinut 10% la alegerile locale (în unele circumscripţii - 20%). Reţelele de "camaraderie" din zonele rurale întreţin teama. Grupuri de turişti şi-au modificat traseul, după ce la Halberstadt (Saxonia-Anhalt) au fost atacaţi membrii unei trupe de teatru. Atacarea străinilor - cum a fost cea din Mügeln cînd au fost goniţi opt indieni, după un scandal într-un bar - poate influenţa stabilirea forţei de muncă străine, atît de necesară. Experienţa fostei RDG, ţară care a pornit tranziţia cu mult mai multe atuuri decît celelalte ţări ex-comuniste, dovedeşte că opţiunile politice continuă să influenţeze evoluţiile economice. ( M. B. )

Mai multe