Să înceapă școala!

Am revăzut zilele trecute filmul Cartea lui Eli, intrat de curînd pe Netflix. Este un film cu destule mesaje educative și umane, în general, ușor de folosit și ca material didactic. Aduc în discuție mesajul filmului acum, cînd începe un nou an școlar și cînd ar trebui să ne aducem aminte că educația nu este doar despre predare și învățare, ci și despre conexiuni umane, empatie și sprijin reciproc. 

În filmul amintit, un personaj memorabil, interpretat de Gary Oldman, îi spune lui Eli (jucat de Denzel Washington) că, deși amîndoi sînt bătrîni, ei reprezintă viitorul. De ce? Pentru că în puterea lor stă să transmită mesajul cărții către cei care nu îl cunosc. Viitorul este al celor tineri, dar este modelat, construit, organizat de mesajele și de experiențele transmise acestora de cei bătrîni.

Eli protejează o carte sfîntă într-o lume devastată. Dincolo de eventualitatea interpretării religioase, cred că de fapt „sfințenia” cărții constă în faptul că e carte, deci că este un depozitar de învățături. În fond, cartea lui Eli este o metaforă a educației. În acest context interpretativ, văd începutul anului școlar ca pe o ocazie de a deschide „cartea” și de a împărtăși cunoștințele cu cei mai tineri. Cu cît ne implicăm mai mult în educație, cu atît contribuim la construirea unui viitor mai bun pentru toți.

La începuturile de an școlar, mesajele transmise în cadre oficiale sînt de succes, de reușite dorite, de rezultate sperate. În acest an școlar, eu am propus acolo unde am participat la deschiderea anului școlar un alt mesaj. Unul despre cum să ne străduim să fim buni colegi, prieteni și mentori pentru ceilalți. Despre cum să oferim un umăr pe care să plîngem și o mînă pe care să o întindem pentru a ajuta. Fie că sîntem elevi sau profesori, să ne amintim că putem fi purtători de umanitate și că prin educație putem schimba vieți și deschide noi uși către oportunități mai bune.

Cu sosirea fiecărui nou an școlar, băncile școlare devin locul în care se desfășoară povești noi, sălile de clase devin locul unor noi descoperiri și aventuri. Pentru unii, aceasta este o perioadă de anticipare și de entuziasm, dar pentru alții, începutul școlii poate aduce cu sine provocări și incertitudini.

Dar atunci cînd clopoțelul sună, ca să fiu clișeic puțin, pentru a marca începutul anului școlar, este important să ne amintim că educația nu este doar despre acumulare de informație, ci și despre formarea umanității din noi. Și într-o lume în care competiția, lupta pentru putere, pentru resurse, pentru statut este acerbă, dacă uităm că menirea noastră cea mai importantă este să ne cultivăm umanitatea, nu va fi departe, poate, peisajul apocaliptic din Cartea lui Eli.

Pentru unii dintre elevi, vacanța de vară nu a însemnat plecarea în destinații exotice sau aventuri costisitoare în vacanțe mai mult sau mai puțin exclusiviste. Unii au rămas acasă, în comunitățile lor, și au învățat din experiențele de zi cu zi. Acești elevi aduc cu ei povești de muncă și responsabilitate, dar și de reziliență și determinare. Poveștile lor sînt triste. Dar și ei sînt viitorul, iar mesajul lor este clar: educația poate schimba vieți și poate deschide uși către oportunități mai bune.

Alți elevi s-au întors la școală cu bugete restrînse, fără haine noi sau rechizite scumpe. Și poveștile lor sînt triste. Cu toate acestea, acești copii poartă cu ei dorința de a învăța și de a se dezvolta. În acest context, educația devine un instrument de egalitate și o șansă de a depăși obstacolele financiare.

Dar nu numai elevii se confruntă cu provocări. Profesorii, pilonii educației, au propriile lor lupte. Unii se străduiesc să facă față costurilor de trai în creștere, să-și susțină familiile și să-și îndeplinească datoriile profesionale cu pasiune și angajament. Alții se confruntă cu probleme de sănătate, dar își dedică în continuare timpul și energia pentru a ghida noile generații către succes.

Există și profesori singuri, triști, care nu au pe nimeni acasă. Oameni cărora viața le refuză iubirea unei familii, iubirea unui partener. Pentru acești educatori, școala devine o a doua casă, iar elevii devin familia lor. Ei oferă nu doar cunoștințe, ci și un umăr pe care să plîngi și un zîmbet care să te încurajeze. Și au nevoie, la rîndul lor, de un umăr pe care să își așeze capul.

Într-o lume plină de dureri și de suferințe, școala poate fi un sanctuar. Aici, elevii și profesorii se întîlnesc pentru a învăța unii de la alții, pentru a împărtăși experiențe și pentru a se sprijini reciproc. Aici, educația devine mai mult decît o simplă experiență de predare și învățare de cunoștințe, iar școala devine o comunitate care îmbrățișează diversitatea și promovează solidaritatea.

Așadar, la începutul acestui an școlar, să ne amintim că educația nu este doar despre manuale și note, ci și despre construirea de relații, despre dezvoltarea empatiei și oferirea de sprijin. Să ne străduim să fim buni colegi, prieteni și mentori pentru ceilalți. Să oferim un umăr pe care să plîngem și o mînă pe care să o întindem pentru a ajuta. Împreună, putem face diferența în viețile noastre și în lumea din jurul nostru. Sub semnul cuvintelor din „cartea sfîntă” a educației, rostesc și eu îndemnul: Să înceapă școala!

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.