Să fim piața de desfacere a Occidentului!

Nu-mi pot imagina cum vom rezista de data asta. Pe de o parte, niciodată în istorie nu s-a revărsat asupra românului o asemenea cantitate de informație manipulată, cu asemenea intensitate. Pe de altă parte, niciodată românul nu a fost mai vulnerabil la manipulare din cauza unui nivel cultural dramatic redus și a lipsei de experiență personală în relația cu un stat normal; noi nu avem de unde să știm cum e să fii servit de o administrație competentă și onestă, pentru că de multe generații nu am avut așa ceva. Sîntem, așadar, în poziția cea mai slabă și în fața pericolului celui mai mare. Propaganda antioccidentală de astăzi este cu mult mai eficientă decît cea din anii comunismului nu doar pentru că pare a fi „liberă“, ci pentru că e mai naturală – vine perfect pe relieful prostiei noastre colective. Cei care propovăduiesc antioccidentalismul astăzi la noi vorbesc exact ca cei mai mulți dintre românii năuci, și nu în lozincile de partid comunist, care nu aveau nici o legătură cu mintea românului.

Deplîngem, adesea, confuzia națională în care trăim, dar nu facem nimic ca să ieșim din ea. Dimpotrivă, ne comportăm ca și cum știm foarte bine ce e cu noi, ce vrem, ce înseamnă binele și răul. Mai întîi, nu citim. Apoi, flecărim ca și cum am și citit. Ne uităm la televizor exact la emisiunile care manipulează – ceea ce ne face o bizară plăcere. În fine, nu avem obișnuința de a-l asculta pe celălalt. Ies primul din rînd și mă declar vinovat: mi se întîmplă de foarte multe ori să vorbesc cînd trebuie să ascult; îmi dau seama de asta adesea, uneori chiar în momentele în care vorbesc („Ce tot zic eu aici, în loc să-l ascult pe omul ăsta?“) și apoi sufăr, considerînd că demonul rău care zace în mine, numit „vanitate“, iarăși m-a învins. Știm totul înainte de a ne informa. Și știm atît de bine, încît chiar dacă informația vine spre noi, o vom primi filtrînd-o prin opiniile noastre, tari ca stînca. Acest fel de a fi ne face alarmant de slabi.

Ce riscăm, în fond? Să ne pierdem mințile, să ne smintim cu totul. Ce consecință va avea asta? Nu vom mai fi în stare să distingem, la nivel fundamental, binele de rău, justiția de injustiție, hoțul de cinstit, falsul de adevăr etc. Deja nu mai sîntem în stare să distingem competentul de incompetent (de cîte ori ni se întîmplă să luăm veritabili nepricepuți drept ultracompetenți!). Și dacă ne vom afunda în confuzie ca rătăciții în adîncul pădurii, care ar fi efectul rău? S-ar putea să aruncăm în aer cea mai mare șansă pe care ne-a dat-o istoria vreodată: apartenența la UE și la NATO. Într-o bună zi – și acea zi nu este chiar așa de îndepărtată –, românul majoritar ar putea ajunge la concluzia: „Ia mai dă-i în mă-sa și pe occidentalii ăștia, că sînt răi, ipocriți și ne-au transformat în sclavi“. Atunci românii, cu mînuța lor, vor arunca România într-o bruscă spirală istorică descendentă, crezînd că își eliberează țara de cine știe ce ocupant care, de fapt, nu a existat. Acesta va fi coșmarul absolut: să trăiești un coșmar în care ești atît de bine prins, încît să-l iei drept vis frumos… Să duci o sîngeroasă luptă de eliberare cînd nimeni nu-ți ia libertatea – ce absurd!

În acest context, notez trist că prinde tot mai tare la popor ideea: „Occidentul ne ține nedezvoltați ca să fim doar piață de desfacere pentru ei și nu producători care să le facă concurență“. Știm de mult, cel mai lesne îți explici eșecurile dînd vina pe alții. N-avem drumuri și poduri, n-avem școli moderne și spitale dotate, n-avem străzi curate și nici o administrație la nivelul Europei secolului XXI din cauza străinilor. Doar n-o să admit că nu avem pentru că n-am fost în stare. Doar nu o să admit că am ales prost, mereu prost, pentru că, în general, nu-mi place munca și fug de responsabilitate, pentru că am suflet de asistat și etică de șmecher… În fine, o asemenea idee liniștește imediat toate posibilele temeri legate de tine însuți: tu ești bun, dar te nenorocesc alții mai puternici. Și acest confort se consolidează pe măsură ce blamezi tot mai mult străinul. Ești din ce în ce mai împăcat cu defectele tale pe măsură ce găsești tot mai multe motive de inimiciție cu celălalt.

Un pic de minte ar fi suficientă ca să înțelegi de ce afirmația „Nu vor să ne dezvoltăm ca să fim doar piață de desfacere“ este un nonsens. Dacă Occidentul chiar ne vrea piață de desfacere, atunci are tot interesul să ne dezvoltăm, pentru că o piață serioasă presupune putere de cumpărare. Or, ca să ai putere de cumpărare trebuie să te dezvolți, să produci sustenabil bunăstare. Așadar, dacă Occidentul ne vrea piață de desfacere, ar fi ilogic să ne vrea săraci. A fi o piață de desfacere dezirabilă pentru occidentali este, de fapt, un prilej de mîndrie: ei produc pentru tine! De unde ideea că piața este ceva umilitor, degradant? De unde ideea că dacă vine un producător să-și vîndă ceva te disprețuiește? Răspunsul reflex ar fi: din comunism. Dar eu nu cred. Prea mult blamăm comunismul pentru eșecurile noastre de azi. Avem ideea că a fi o piață de desfacere este o formă de dependență, de colonialism, de rang secund doar pentru că nu gîndim. Cum ziceam mai sus, vorbim fără să gîndim și, după ce vorbim astfel, sîntem mulțumiți că se cheamă că am gîndit!

Să zicem că logica nu e convingătoare. Să zicem că occidentalii ne vor subdezvoltați, ca să ne vîndă produsele lor. Atunci te poți uita pe cifre și te vei întreba cum de Occidentul ne vrea săraci lipiți, dar investițiile străine în România cresc și totalizează, începînd din 2012, chiar cu un guvern PSD, cam 20 de miliarde de euro – bani lichizi care au intrat în România, capital curat. Țineți cont că această sumă a intrat într-o Românie cu infrastructură publică de nivel african (transporturi), cu o etică a afacerilor și a muncii de tip mexican (poate mai puțin violentă, dar la fel de stricată) și lipsită de resurse semnificative. Un pic mai apetisanți să fi fost – de pildă, să fi fost o piață atractivă pentru Occident –, mult mai bine ne-ar fi fost. Dar zecile de miliarde pe care UE le ține la dispoziția noastră și, din simpla cauză a nepriceperii noastre, nu le putem accesa sînt, și ele, parte a planului de colonizare și desființare a României?

Evident, vor apărea imediat înțelepții: „Stai, dom’le, că nu ne dau ei pe gratis, așa… vor ei ceva“. Da, exact asta vor: să devenim o piață pentru produsele lor. Să ne dezvoltăm pînă la nivelul la care marii producători occidentali să se bată pe piața noastră, pe banii din buzunarele noastre. Asta vreau și eu. Mă întreb dacă nu cumva tocmai am devenit oleacă trădător scriind acest articol…

P.S. Că tot am adus vorba despre banii europenii pe care nu sîntem în stare să i luăm, mi-am adus aminte de o discuție pe această temă cu un oficial suficient de înalt în rang ca să știe bine ce spune, dar nu suficient de înalt în rang ca să mi livreze gogoși. Cînd l-am întrebat de ce neputința asta cronică, mi-a spus, glumind cinic: idealul nostru este să ne dea banii și să nu ne întrebe niciodată ce facem cu ei! Piață de desfacere, zici?