Să afli şi să simţi

6 mai 2015   PE CE LUME TRĂIM

Înainte

, am fost sfătuit să citesc la greu. Wikipedia, site-ul dedicat, cărţi monografice. Să mă informez, carevasăzică. Să ştiu ce mă aşteaptă. N-am vrut. Pe de o parte, dintr-un soi de lene. Altminteri, simţeam nevoia de a mă duce acolo, fără să ştiu mare lucru. Să simt, mai degrabă. 

Apoi, am debarcat pe Munte, în port la Dafni. Am început să aflu. Drumurile desfundate şi cvasi-impracticabile. Anul construcţiei Marii Lavre. Numărul de mînăstiri. Schiturile româneşti. Doar două. Fără mînăstire, pentru că Alexandru Ioan Cuza i-a deranjat pe greci. Organizarea administrativ-politică, de un soi special. Nici stat independent, nici teritoriu al Greciei. Soluţia de compromis, a unei autonomii parţiale, cu viză de intrare într-un teritoriu al UE şi supus regulilor Schengen. Mulţimea de panouri indicînd şantierele de renovare ca fiind finanţate prin programe ale Comisiei Europene. Bombăneala bătrînilor athoniţi care simt că ăştia ar fi bani spurcaţi care se vor întoarce împotriva felului lor de viaţă, puţin schimbat în ultimul mileniu şi ceva. Mulţimea de pelerini din România, mai mult de jumătate din totalul vizitatorilor, la o privire superficială. Numărul mic al călugărilor din schiturile şi mînăstirile pe care le-am vizitat. Excepţia numită Podromu, schitul românesc, unde obştea are o medie de vîrstă mult mai redusă decît în celelalte aşezăminte. Moaştele pe care le adăposteşte fiecare mînăstire sau schit. Icoanele făcătoare de minuni. Povestea fiecăreia dintre ele. Chiliile construite în pante aparent inaccesibile, unele în ruină, altele arătînd a viluţe dintr-o staţiune de cinci stele. Preţurile lor, ajungînd spre o jumătate de milion de euro. Industria locală, bazată pe produse naturiste, garantate de brand-ul Athos: miere, vin, ulei de măsline, cherestea. Cele trei cafenele din Kareia, capitală-sat şi sediul administrativ. Plăcinta cu praz şi plăcinta cu spanac, excelente amîndouă. Permanenta goană după locuri în microbuzele supraaglomerate, conduse de români şi aparţinînd singurei firme de transport în comun căreia i s-a permis să opereze pe Munte. Ospitalitatea Arhondaricului: apă rece, rahat şi un păhărel de uzo. Regulile Trapezei. Cele două feluri de obşti. Chinoviile în care călugării lucrează împreună în obşte şi fac ascultare cîte un an, care în grădină, care la Arhondaric, care la candele. Idioritmicii apăruţi la sfîrşitul secolului al XIV-lea din pricini economice şi care permit monahilor să deţină avere proprie. Fiecare lucrează cum poate, după pricepere, contribuie financiar la întreţinerea bisericii şi se întîlneşte cu ceilalţi călugari doar la slujbă. Mai sînt opt schituri idioritmice pe Munte pentru că Biserica a descurajat constant acest mod de organizare. Poveştile despre grozăviile făptuite de cruciaţi în drum spre Constantinopole. Martiriul călugărilor ortodocşi ai vremii, puşi să aleagă între catolicism şi moarte.  Bombăneala constantă împotriva oricărei apropieri de Roma. Convingerea că Sfînta Împărtăşanie pentru un catolic înseamnă desacralizarea bisericii ortodoxe în care s-a făptuit gestul. În fine, aerul conservator şi senzaţia că te afli într-o fortăreaţă asediată de tot soiul de pericole (reale sau imaginate) ale vremilor pe care le trăim şi care vor fi să vină, cu modernitatea în faţa căreia apărarea este o datorie, iar adaptarea o erezie. 

Nu am avut cum scrie şi nici nu mă văd în stare a descrie ceea ce am simţit. Am fost la utrenii, vecernii şi liturghii în limba greacă, pînă în ultima zi, cînd am ajuns la Podromu. Prin urmare, nu am înţeles ce s-a rostit. Am simţit, însă,

s-a rostit, la lumina a două lumînări, în zorii zilei, la utrenie, ca acum 1200 de ani. Am simţit forţa cîntării, puterea gestului, frumuseţea cuvîntului, toate rostite într-un anumit fel şi nu altminteri. Am

cum

primă rază de soare a zilei a intrat prin

ochi de geam exact în momentul Epiclezei, la

liturghie, în mînăstirea Sfîntul Andrei. Nu am cum povesti nimic din ce am simţit. Nu ştiu să tălmăcesc

. De aceea, am povestit doar ce am

. Detalii mai degrabă lumeşti care îi pot ajuta pe alţi pelerini debutanţi să ajungă pe Athos, pentru a simţi şi a afla.  

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR. 

Mai multe