Rusia-Ucraina, scorul la pauză

Săptămîna trecută, serviciile secrete americane au informat o serie de parteneri europeni în legătură cu o posibilă invazie a Ucrainei de către Rusia. Evaluarea riscului se bazează parțial pe mișcările de trupe din sudul Rusiei, în preajma graniței comune. De altfel, manevrele armatei ruse nu sînt cine știe ce secret, imagini cu tehnică de luptă și militari deplasîndu-se în direcția frontierei sînt disponibile oricui are suficientă răbdare să le caute pe rețelele sociale. Însă un avertisment de acest fel nu este lansat fără ca la baza lui să existe și alte informații mai puțin accesibile publicului. 

Potrivit șefului serviciului secret al armatei ucrainene, Kyrylo Budanov, în preajma graniței au fost aduși în jur de o sută de mii de soldați ruși. 14.000 de ucraineni deja și-au pierdut viața în conflictul din estul țării, unde forțe separatiste sprijinite de Rusia duc un război de uzură cu guvernul ucrainean. În cazul unei invazii rusești, toți experții sînt de acord, numărul victimelor ar fi semnificativ mai mare, iar pierderile economice – imposibil de estimat. 

Dincolo de mișcările armatei, un alt motiv de îngrijorare vine și din conduita diplomatică a Kremlinului, care refuză să discute direct situația. O tentativă a miniștrilor de Externe francez și german de a purta o conversație cu omologul lor rus a eșuat rapid după ce Moscova a ignorat solicitarea. Nu e prima oară cînd se întîmplă așa ceva – în 2008, un refuz asemănător a precedat conflictul armat cu Georgia. Atunci, ca și acum, Rusia avea în desfășurare ample manevre militare la granița cu respectivul stat. 

Dinspre Occident s-au auzit zgomotele obișnuite. Uniunea Europeană are „motive de îngrijorare”, iar Statele Unite și-au exprimat atașamentul ferm față de securitatea și integritatea Ucrainei. Astfel de declarații puteau fi auzite și acum șase luni, cînd armata rusă desfășurase la graniță un număr similar de soldați. Atunci Moscova a încercat să ridiculizeze temerile Ucrainei și, în cele din urmă, militarii au revenit în barăci. Asta nu însemnă, în nici un caz, că acest scenariu în care pisica agresiunii este ridicată și arătată peste graniță fără urmări concrete trebuie să se repete în mod obligatoriu de fiecare dată. Riscul unui război este real.

Din nefericire pentru ucraineni, există un oarecare dezechilibru în raportarea la problema lor. Rusia este dispusă să meargă, dacă va fi necesar, mult mai departe decît par dispuși aliații occidentali ai Kievului. A dovedit-o în Georgia, a dovedit-o o dată cu precedenta invazie a Ucrainei, soldată cu ocuparea Crimeei, și o mai poate dovedi o dată dacă e cazul. Pe de altă parte, în ciuda asigurărilor repetate oferite Ucrainei, din nici o declarație venită din capitalele europene sau de la Washington nu rezultă că Vestul este dispus să se implice într-un eventual război. Sigur, acele declarații nu sînt chiar lipsite de conținut, și cea mai bună dovadă este enervarea vizibilă a Moscovei în fața livrărilor de armament de înaltă tehnologie către armata ucraineană sau în fața vizitelor unor nave militare ale NATO sau Statelor Unite în Marea Neagră. 

Va fi Ucraina invadată? Răspunsul experților e mai degrabă prudent. În Moscow Times, Andrei Kortunov, directorul Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale (un think-tank aliniat Kremlinului), dă asigurări că nu e cazul. Și argumentează: „Nu văd ce rost ar avea. Pierderile ar fi uriașe, iar cîștigurile limitate”. Kortunov e important pentru că, în mod normal, opiniile Consiliului pe care îl reprezintă au tendința să sprijine obiectivele de politică externă ale Moscovei. Ar fi greu de crezut că ar face astfel de declarații pe care să trebuiască doar două luni mai tîrziu să le contrazică explicînd ce idee bună e războiul. 

Pe de altă parte, ceea ce se spune mai puțin este că, în timp ce Rusia e Rusia și își promovează agresiv obiectivele de politică externă, Ucraina uită convenabil că e parte a unor înțelegeri  internaționale menite să restabilească pacea în conflictul din Donbas. Spre exemplu, în acordurile de la Minsk din 2015, Kievul se angajase să ofere prin Constituție un anume grad de autonomie provinciilor estice în care izbucnise conflictul. Alt angajament prevedea o amnistie pentru faptele săvîrșite în timpul luptelor de acolo. Nici una dintre aceste promisiuni nu a fost respectată, ceea ce oferă Rusiei argumente retorice pentru a continua să se comporte așa cum o face în aceste zile. 

Strategia Vestului a fost permanent aceea de a sprijini necondiționat Ucraina și de a amenința Rusia cu tot felul de sancțiuni. Dacă astăzi vorbim de un război iminent, e evident că acest plan nu a funcționat. Fie din lipsă de fermitate, fie din lipsă de viziune. 

Cît privește statele de la granița de est a NATO, între care și România, se poate estima că în perioada următoare ele vor cere o prezență și mai consistentă a forțelor alianței pe teritoriul lor. Și e greu să nu înțelegem de ce. Ucraina e o zonă-tampon, însă poate absorbi un număr limitat de șocuri. Iar istoria ne arată că, oricît am vrea să credem că în astfel de situații toți actorii sînt raționali, nu e aproape niciodată așa.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.