Rusia şi China sînt altfel (şi aşa vor rămîne)
La 25 februarie, Congresul Partidului Comunist Chinez a adoptat, cu aplauze, schimbarea constituțională prin care elimina limitarea numărului de mandate prezidențiale, oferindu-i practic lui Xi Jinping conducerea pe viață.
La 18 martie, Vladimir Putin a fost ales, cu o majoritate de aproape trei pătrimi din voturi, președinte al Rusiei pentru următorii șase ani – dacă nu cumva, așa cum speculează deja presa internațională, va găsi o modalitate de a rămîne la putere și peste acest termen.
Această consolidare a puterii de la Moscova și Beijing reprezintă astăzi dovada că un pariu al Occidentului, vechi de aproape trei decenii, este pe cale să eșueze, dacă nu cumva a și fost deja pierdut fără drept de apel.
Pariul a fost că integrarea Rusiei și a Chinei în jocul global le va face să evolueze către economia de piață și că, pe măsură ce situația oamenilor se va îmbunătăți, aceștia vor începe să ceară libertăți democratice, drepturi și domnia legii. Astfel că, într-un anumit orizont de timp, Rusia și China vor adopta sisteme politice și economice liberale, ceea ce va însemna, nu-i așa, sfîrșitul istoriei.
Un timp a părut să meargă, pe măsură ce milioane și milioane de chinezi ieșeau din sărăcie cu o viteză amețitoare. Sau pe măsură ce rușii, mai întîi noii îmbogățiți și apoi cei din proaspăta clasă mijlocie, începeau să invadeze locurile cele mai frumoase și mai însorite ale Occidentului.
Vladimir Putin a reușit, într-adevăr, să stabilizeze Rusia după teribilii ani 1990, dar noua clasă de mijloc a presat prea puțin pentru drepturi și libertăți, pentru bună guvernare și stat de drept. Ea a consimțit mai degrabă la un pact nescris cu Kremlinul: noi, clasa mijlocie, nu deranjăm Puterea, iar Puterea, la rîndul ei, ne lasă să ne plimbăm prin Europa, eventual să ne depozităm acolo averile și să ne trimitem acolo copiii. Mai mult: tînăra generație, care a deschis ochii cu Putin la putere, se arată mai atașată de Puterea de la Kremlin decît generațiile mai în vîrstă, care au simțit pe pielea lor opresiunea KGB-ului, structura din care provine liderul rus.
China, cu toate transformările sale, nu este nici în prezent o economie de piață, în timp ce controlul ideologic al partidului și cel economic al statului s-au consolidat.
Să nu ne facem iluzii: sistemele politice din Rusia și China corespund astăzi aspirațiilor majorității locuitorilor lor. Iar aceasta este deosebirea fundamentală în raport cu dictaturile comuniste de pînă în 1989.
Discursurile lui Vladimir Putin și Xi Jinping sînt tot mai ostile Occidentului și ordinii liberale stabilite după cel de al Doilea Război Mondial. Din ce în ce mai mult, Moscova și Beijingul fac din sistemele lor autoritare rivali ideologici ai democrației liberale, pe măsură ce aceste două puteri caută să-și impună propriile viziuni asupra lumii.
Și toate acestea se întîmplă chiar în momentul în care tocmai sistemele democratice și liberale ale Occidentului suferă o criză de încredere. Mai mult, unele democrații occidentale se inspiră tocmai din modelele autoritariste de la Moscova și Beijing, așa cum este cazul Ungariei, Cehiei sau Poloniei și cum sînt destule semne și în România. Turcia devine și ea un pariu pierdut pe liberalizarea economică și pe democrație într-o țară musulmană.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, privește amenințarea chineză doar în termeni comerciali, declarîndu-se gata să pornească un război vamal care, în realitate, duce la divizarea aliaților occidentali, într-un moment în care este nevoie mai mult ca oricînd de solidaritate.
A venit timpul să înțelegem, mai înainte de toate, că rușii și chinezii nu vor fi ca noi, cel puțin pentru încă o lungă perioadă de timp. Și trebuie să ne învățăm să conviețuim, cu diferențele noastre, pentru a păstra pacea.
Apoi, trebuie să găsim resursele de a ne uni în jurul valorilor care au făcut Occidentul eficient și atractiv. Iar dacă punțile transatlantice nu se vor dovedi suficient de puternice în era Trump (care ar putea să dureze încă patru ani după 2020), atunci rămîne să ne concentrăm în jurul valorilor europene.
Pariul făcut acum aproape trei decenii s-a dovedit hazardat. Dar lumea trebuie să meargă înainte.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.