Rufele corupţiei trebuie spălate în public

Ieşirea spectaculoasă a preşedintelui Băsescu la Radio România Actualităţi a trezit reacţii dintre cele mai diverse. Chiar oameni de bună-credinţă au spus că "nu se face", că trebuia să vorbească cu Tăriceanu în particular ceea ce a spus la radio. Acest argument al spălării rufelor în familie este unul fals. Preşedintele Băsescu a ajuns la putere cu un mesaj puternic anticorupţie. Acum trebuie să facă ce a promis, altfel nu va face decît să ridice cinismul publicului la cote catastrofale: dacă şi Băsescu a făcut pace cu corupţii sau a fost învins de ei, atunci chiar nu mai este nimic de făcut. Preşedintele are deci o datorie clară de onorat. Şi pînă acum a fost mai degrabă pe linie (asta nu înseamnă că nu are datoria de a lămuri punctele rămase în suspensie cu personaje din jurul său, ca Gheorghe Seculici sau Elena Udrea). Ce înseamnă corupţie în România? Intervenţia lui Băsescu la radioul public este mai mult decît o mică şuetă cu bîrfe politice, aşa cum s-ar înţelege din multe comentarii. Este un atac frontal la cea mai gravă formă de corupţie: captura statului. Corupţia din România nu este ca aceea din Suedia, unde apar cazuri de oficiali care iau bani pentru interese private. În România (de fapt, în toate statele slabe din zonă, cum remarca un raport al Băncii Mondiale), corupţia se manifestă prin capturarea instituţiilor de către grupuri de afaceri. Ca să fie mai clar, spre exemplu, Dan Voiculescu nu trebuie să dea mită pentru a avantaja firma Grivco pe piaţa ener-giei electrice. Dan Voiculescu are, pur şi simplu, Ministerul Economiei la degetul mic. Aceasta este corupţie instituţionalizată şi aici trebuie dusă bătălia. Orice schimbări ar face Monica Macovei prin parchete, nu este de ajuns atunci cînd statul în sine este capturat de interese private. În situaţie de captură a instituţiilor, nu legea în sine este relevantă, ci morala publică e etalonul de la care trebuie să plecăm. George Copos nu a încălcat vreo lege cînd a schimbat regula privind drepturile de televiziune. Pur şi simplu, Copos a dat o nouă lege. La fel în cazul celor 8% din acţiunile Petrom. Aici, sindicatul salariaţilor (care deţine Ziua şi Realitatea TV) are interesul să cumpere aceste procente şi ar putea scoate un profit frumos doar cumpărînd ieftin de la stat şi vînzînd apoi pe bursă la preţul pieţei. Problema este dacă procentele, care revin salariaţilor, să fie cumpărate de fiecare dintre aceştia sau de către sindicat ca întreg. Aici, Băsescu dă un exemplu clar în care unii miniştri au respins ordonanţa favorabilă sindicatului, dar s-au trezit de trei ori cu ea înapoi pe masă. Asta înseamnă că alţi miniştri dintre cei care fac agenda executivului au un interes specific. Este un exemplu de captură a statului în favoarea unor interese economice private (argumentul că ar fi spre binele celor cîteva zeci de mii de salariaţi Petrom este fals - poate că salariaţii ar dori să obţină ei, individual, profitul scos de sindicat în numele lor). Spuneam că parchetul nu poate face mare lucru aici, pentru că nu se încalcă nici o lege: problema este chiar legea în sine, adică ordonanţele Guvernului. Corupţia la acest nivel este politică şi nu poate fi combătută decît politic. Publicul trebuie să facă diferenţa între miniştrii care resping şi miniştrii care susţin ordonanţa Petrom. Poate că oamenii vor ţine cu unii sau cu alţii, dar e bine să ştie. Băsescu a făcut doar un pas, trebuie să meargă mai departe, să spună tot şi să caute aliaţi în presa onestă şi în societatea civilă. Citind transcrierea emisiunii de la Radio Actualităţi (îl puteţi găsi pe hotnews.ro) te şochează cît de uşor se trece în spaţiul public peste aceste afirmaţii ale preşedintelui ţării. S-a insistat doar pe problema celor trei magi care l-au răsconvins pe Tăriceanu, moment în care, e drept, Băsescu a cam dat cu bîta în baltă, nefiind deloc clar care e problema acolo (adică ce interese private a servit premierul prin răzgîndire). Dar Tăriceanu trebuia să răspundă la celelalte acuzaţii specifice, nu să spună că se întîlneşte zilnic cu multă lume, ceea ce nu are nici o relevanţă. Sînt legitime grupurile de interese? Ele în sine nu sînt în nici un fel. Sînt legitime dacă (şi numai dacă) sînt organizate public şi transparent, dacă (şi numai dacă) urmăresc interesele tuturor membrilor unui grup social sau ai unei industrii, nu interese private. De pildă, dacă grupul de interese al patronilor de ziare face presiuni pentru reducerea TVA la hîrtie (pentru toţi) este absolut legitim. Cînd însă un patron de ziar sună la Preşedinţie pentru a ameninţa cu represalii dacă nu îi este eliberat prietenul, acesta este trafic de influenţă, nu grup de interese legitim. Dacă un patron de ziar foloseşte informaţii de la autorităţi pentru a cumpăra teren pe traseul viitoarei autostrăzi, acela nu serveşte un grup legitim de interese (cazul e real). Băsescu a adus toate aceste discuţii, care pînă acum erau la nivel de zvonistică, în spaţiul public responsabil, acolo unde oamenii au chip, nu măşti. Dacă nu o făcea, nu era cu nimic altfel decît Iliescu sau Năstase, oameni la fel de informaţi ca el, dar care au preferat culisele. Cum cel mai bun dezinfectant este lumina, primul pas a fost făcut. Presa nu are decît să stea cu ochii pe Petrom sau pe piaţa energiei.