Romii: soluţia franceză

De cîteva săptămîni, romii din România sînt din nou în atenţia presei europene. Primarul Romei a făcut din ei una dintre temele recent încheiatei campanii electorale, în Elveţia ziarele vorbesc despre sutele de romi de pe străzile Genevei, ba chiar şi în Finlanda jurnaliştii locali fac reportaje despre romii originari din România, care păzesc intersecţiile din Helsinki, mirîndu-se că frigul nu i-a îndepărtat încă din stradă. În acest timp, în Franţa, "repatrierile voluntare" s-au înmulţit, aproximativ 800 de romi întorcîndu-se în ultimele trei luni în România, o cifră de 10 ori mai mare decît cea din primele şase luni ale anului. Demersul francez este unul interesant. Cum de la 1 ianuarie 2007, România este membră a Uniunii Europene, românii nu mai pot fi expulzaţi din Hexagon. Înainte de aderare, eram una dintre naţiile privilegiate la repatriere rapidă, din cele peste 25 de mii de expulzări de anul trecut, un sfert fiind cetăţeni români. Cei veniţi în Franţa după 1 ianuarie sînt deci mai greu de trimis acasă. Ca urmare, romii români îşi făcuseră din nou apariţia, instalîndu-se la periferia marilor oraşe. În apropierea Cupei Mondiale de Rugby, autorităţile franceze s-au mobilizat şi au încercat să trimită acasă cît mai mulţi dintre ei. Cum nu mai poţi să îi urci forţat în avion sau autobuz, s-a apelat la aşa-numita "întoarcere (sau repatriere) voluntară". Poliţia vine dimineaţa, bate la uşa rulotei în care stă familia de romi şi o întreabă dacă vrea să se întoarcă în ţară. Dacă da, atunci transportul îi este asigurat, cu 60 de kilograme de bagaje şi cu un mic ajutor financiar de 153 de euro. Ajunşi în ţară, romii sînt ajutaţi de statul francez să îşi deschidă o mică afacere, în valoare de aproximativ 4000 de euro. Am avut ocazia, acum cîteva zile, să văd cum funcţionează situaţia "pe teren", cu nişte familii care se întorseseră în România în urmă cu cîteva luni, în judeţul Timiş. Cu ajutorul ANAEM (Agenţia Naţională franceză pentru Migrări şi Primirea Străinilor) şi a Asociaţiei române Kelsen, 60 de familii de romi au devenit 60 de familii de... întreprinzători. Procedurile sînt extrem de complicate, deoarece noii afacerişti sînt de multe ori aproape analfabeţi, iar visurile unora dintre ei, de a-şi deschide o farmacie, o croitorie sau un cabinet de medicină veterinară, sînt zădărnicite din start. Ca urmare, de cele mai multe ori, afacerea e următoarea: cu cei aproape 4000 de euro, Asociaţia Kelsen a cumpărat fiecărei familii cîteva zeci de oi, romii urmînd să devină păstori. Cîteva luni mai tîrziu, succesul experienţei e relativ ambiguu, după cum a putut să constate şi ambasadorul Franţei, Henri Paul, venit să vadă cît de bine au fost folosiţi banii Republicii. De cheltuit, ei au fost cheltuiţi, problema este că, în multe cazuri, oile cumpărate pe bani francezi nu mai existau. Unii romi au spus că le-au murit de bătrîneţe (ceea ce ar însemna că speranţa de viaţă la oi e foarte scurtă), alţii, că nu dădeau lapte, în fine, alţii au recunoscut că le-au vîndut ca să facă rost de bani. Cîteva oiţe au avut o soartă previzibilă: "toată vara au sfîrîit grătarele în cartierul ţigănesc" - mi-a şoptit o ţărancă, invidioasă parcă pe interesul de care se bucură romii din sat (ambasador, prefect, poliţie, jurnalişti etc.). Un destin mai bun au avut porcii, cumpăraţi tot din bani francezi. Cei mai mulţi dintre ei se lăfăie în continuare în cocinile (porcheries) de pe lîngă casele romilor, dar - după cum îmi spunea aceeaşi ţărancă - nu se ştie dacă vor supravieţui iernii. Înseamnă asta că "repatrierile voluntare" sînt un eşec? Da şi nu. Da, pentru că romii nu s-au transformat în păstori (în unele cazuri şi din cauza rasismului local, ţăranii nelăsîndu-i să meargă cu oile pe păşunea satului). Nu, pentru că există cîteva cîştiguri. În primul rînd, cu banii luaţi pe oi, cei mai mulţi şi-au construit cîte o casă, ceea ce e bine. În al doilea, experienţa păstoritului i-a responsabilizat. În fine, unii dintre cei cu care am vorbit nu mai vor să se întoarcă în Franţa: "e departe, poate mai mergem în vizită, dar nici să stai în rulotă nu e bine...". Cu o singură idee, statul francez a reuşit să îi ţină departe de graniţele sale timp de aproape un an. Ca urmare, Franţa are de gînd să continue această politică, chiar dacă îi va schimba probabil destinaţia. "Decît să le luăm oi pe care ei le vînd ca să îşi construiască o casă, mai bine îi ajutăm să îşi facă direct o casă" - mărturisea ambasadorul. Mai rămîne ca şi autorităţile române, şi în special cele locale, să vină în ajutor. Pentru că primarii pe care i-am întîlnit păreau că descoperă situaţia romilor odată cu noi, cei veniţi în vizită pentru cîteva ore.