Românii şi Fortuna imperatrix mundi

5 ianuarie 2006   PE CE LUME TRĂIM

Aţi observat, desigur, că în limbajul inept al televizioniştior noştri relatările despre evenimente, care cuprind mase de oameni nu se referă la "persoane" sau la "oameni", ci la "români". De Revelion, românii petrec aşa şi pe dincolo, românilor le place ceva sau nu le place altceva, românii se strîng în Piaţa Universităţii, românii aruncă cu petarde, românii merg la cumpărături, românii mănîncă pînă li se face rău şi, apoi, tot românii umplu sălile de gardă ale spitalelor. Ai zice că ştirile despre noi sînt, de fapt, ştiri despre o specie ciudată pe care o urmărim cu preocuparea celor care, pentru Animal Planet, stau în savană ani la rînd ca să filmeze de la distanţă sigură, dar cu obiective performante, cîte o familie de creaturi sălbatice. Piaţa Universităţii a devenit locul în care vine anul nou la Bucureşti, un fel de Times Square al nostru, spaţiul în care bucureştenii, adică românii, se strîng să treacă în primele minute ale unui an nou. Însuşi preşedintele Băsescu a mers acolo şi a rostit mesajul de Anul Nou pe scenă, în faţa oamenilor - pardon! - românilor strînşi acolo. Spre deosebire de anul trecut, cînd era purtat de entuziasmul susţinătorilor săi proaspăt fericiţi pentru rezultatele alegerilor, de data asta dl Băsescu nu mi s-a părut a fi în formă. A vorbit despre Uniunea Europeană şi a dat mesaje politice (e drept, de politică externă), încît a făcut impresia unui om politic oarecare, ceea ce domnia-sa niciodată nu a fost. Vreau să spun că vorbele pe care dl Băsescu le-a adresat mulţimii - iertare!, românilor - de pe scena din faţa Naţionalului puteau fi foarte bine spuse şi de dl Iliescu, şi de dl Năstase, şi de dl Boc, şi de dl Marko Bela. Chiar şi de dl Geoană. Preşedintele era, evident, în pană de inspiraţie, iar charisma lui asimetrică şi irezistibilă era cam obosită. În orice caz, cel mai interesant lucru s-a petrecut exact la 12 noaptea, la cîteva secunde după ce preşedintele a spus românilor (iată, am nimerit-o din prima, de data asta!), "La mulţi ani!". După ce dl Băsescu a vorbit despre integrare şi despre eforturile noastre, adică ale românilor de pretutindeni, pentru integrare europeană, din boxele care acopereau fonic Piaţa Universităţii a început să se audă muzica aceea din "Carmina Burana". Ei, care! Şlagărul bine ştiut, prezent în absolut toate compilaţiile de muzică clasică din lume şi atît de popular pentru urechile recente, încît a ajuns şi muzică în multe filme. De fapt, este prima parte a cantatei lui Carl Orff, parte care se cheamă "Fortuna imperatrix mundi", adică "Fortuna (zeiţa romană a norocului), împărăteasa lumii". Străbătută de energii păgîne, cînd temperate dar evidente, cînd eruptive, susţinută de alămuri (măreţie) şi percuţii (ritm acaparator), muzica aceasta dă senzaţia de enorm, de cosmic, de putere, de forţă. Corul este, şi el, impresionant, cu rostirea lui sacadată, incantatorie, într-o limbă pe care nu o înţelege nimeni din bloc. Suflet să ai, şi nu poţi să nu vibrezi. Sînt sigur însă că cel care a ales această muzică să acompanieze intrarea României în noul an, fie nu a înţeles prea bine ce zice corul (e drept, vorbele sînt în latineşte), fie nu a ştiut despre ce va vorbi preşedintele. Oricum, (ne)potriveala, desigur involuntară, nu putea fi mai nimerită. Vorbele pe care le cîntă corul sînt cam aşa: "O, Fortuna, ca luna eşti de schimbătoare / Mereu creşti şi descreşti / Viaţă detestabilă care acum apasă, acum alină / Ca în joacă pătrunzi totul / Sărăcie şi putere / Se topesc ca gheaţa..."* Este o incantaţie a zeiţei care patronează norocul, şansa. După un mesaj mobilizator, în care ni s-a spus că totul depinde de efortul nostru, replica muzicală nu putea fi mai potrivită, în România. Popor plasat încă în miturile sale fondatoare sub zodia norocului şi a şansei, românii nu pot începe anul decisiv al integrării europene decît invocînd pe Fortuna, zeiţă capricioasă, dar şi salutară, adesea. Pentru mine, sezonul acestor Sărbători a început cu remarca unui bun prieten care, cotropit de avalanşa afectuoasă a urărilor mele, mi-a spus: "Să nu-mi urezi sănătate. Sănătate au avut şi ăia de pe ŤTitanic» şi la ce le-a folosit? Mie să-mi urezi noroc". Prietenul meu, ca şi cei cărora li s-a adresat preşedintele Băsescu, este român. Aşadar, popor român, noroc! Şi chiar dacă nu sună nici prea creştin şi nici prea contemporan, Fortuna fie cu tine, căci ea e, nu-i aşa, împărăteasa lumii. _____________ * În latineşte, versurile sînt "O, Fortuna / velut luna / statu variabilis / semper crescis / aut descrecis / vita detestabilis / nunc obturat / et tunc curat / ludo mentis aciem, / egestatem / potestatem / disolvit ut glaciem...". Le reproduc pentru că, negăsind vreo versiune în româneşte, am tradus eu şi asum deschis imperfecţiunile inerente unei traduceri a unui neprofesionist, cu ceva cunoştinţe de latină, dobîndite în timpul studiilor juridice. Este deci posibil ca traducerea mea să fie defectuoasă, dar sensul general acesta este .

Mai multe