Românii, aceşti europeni dezabuzaţi
Conform ultimului eurobarometru dat publicităţii de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, încrederea românilor în direcţia urmată de Uniunea Europeană a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani.
Potrivit cercetării sociologice realizate la nivel european, în anul 2011 doar 46% dintre români aveau încredere în direcţia urmată de Uniunea Europeană. Şi aceasta după ce, în perioada de preaderare, nivelul încrederii ajungea şi la 85%, iar în anul aderării, 2007, încrederea era de 64%. Anul 2011 a venit, aşadar, cu cel mai scăzut nivel de încredere în Uniunea Europeană înregistrat vreodată în România. Totuşi, chiar şi aşa, nivelul de 46% rămîne peste media europeană a încrederii în mersul Uniunii, care este de 38%.
România se află acum în zona de mijloc a clasamentului încrederii în direcţia urmată de Uniunea Europeană, mai precis pe locul 12. Naţiunile care manifestă cea mai mare încredere sînt Suedia (67%), Letonia (65%) şi Bulgaria (60%), în timp ce la polul opus se găsesc tocmai naţiunile aflate în criză şi care aplică programe de austeritate extrem de dure: Portugalia (30%), Spania (28%) şi Italia (21%).
Problema este că încrederea în direcţia urmată de Uniunea Europeană a scăzut, la români, mai repede decît în cazul altor naţiuni. Astfel, în timp ce la nivelul Uniunii scăderea înregistrată în perioada 2010-2011 a fost de numai 8%, în cazul României erodarea a fost cu mult mai mare, respectiv de 14%.
Pare a fi sfîrşitul unei idile, iar explicaţii sînt multe. În primul rînd, precum toţi cetăţenii europeni, şi românii au fost bombardaţi în anii 2010 şi 2011 de ştiri legate de criza euro şi, pe cale de consecinţă, de criza proiectului european. Şirul neîntrerupt de „summit-uri istorice“ încheiate cu concluzii ce se dovedeau inutile în doar cîteva săptămîni, ezitările liderilor europeni şi neînţelegerile dintre ei au clătinat încrederea în direcţia urmată de Uniunea Europeană. Există apoi cauze interne, invocate de specialiştii la care au apelat jurnaliştii, imediat după publicarea datelor – de la sociologul Vasile Dâncu la şeful Reprezentanţei Comisiei Europene, Nicolae Idu sau ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. Pe de o parte, Uniunea Europeană încetează a mai fi doar sursa banilor gratuiţi şi a tuturor libertăţilor posibile. „Este un fel de nevroză, sîntem supăraţi pe UE pentru că nu e vaca de muls care se mulge singură“, spune sociologul Vasile Dâncu, citat de HotNews.
Neîmplinirile în absorbţia fondurilor europene, invocate de şeful Reprezentanţei Comisiei Europene, Nicolae Idu, pot reprezenta o explicaţie, chiar dacă vina principală se află în primul rînd în dreptul autorităţilor române. Nu în ultimul rînd, peste două milioane de români trăiesc în Italia şi Spania, ţări în care măsurile de austeritate, agreate, dacă nu chiar impuse de instituţiile europene, au contribuit la scăderea încrederii generale în direcţia spre care se îndreaptă Uniunea.
Ne găsim totuşi în zona mediană a clasamentului încrederii – şi am putea conchide că intrăm astfel într-un fel de „normalitate“ europeană. Totuşi, lucrurile ies din sfera normalului atunci cînd privim către raportul încrederii în instituţiile europene şi în cele naţionale.
Cercetarea sociologică „Opinia publică din România – Structuri şi tendinţe pe spaţii societale şi regionale 2007-2011“, realizată de profesorul Dumitru Sandu, arată o evoluţie total atipică în România, faţă de celelalte naţiuni europene.
Tendinţa în vechile state membre este de egalizare a gradelor de încredere în Uniunea Europeană, undeva în apropierea nivelului de 40%. Bineînţeles, „încrederea în Uniunea Europeană“ şi cea în „direcţia“ spre care se îndreaptă Uniunea sînt, totuşi, chestiuni diferite, dar se referă, pînă la urmă, la percepţii asemănătoare asupra viitorului.
În timp ce tendinţa europeană este de egalizare a încrederii în instituţiile europene şi cele naţionale, la noi, diferenţa dintre cele două creşte în loc să se reducă – şi aceasta în defavoarea instituţiilor naţionale. Nu doar că încrederea în direcţia urmată de Uniunea Europeană este în scădere, dar încrederea în instituţiile şi liderii de acasă se prăbuşeşte.
Pare că un întreg zid al neîncrederii îi separă pe români de propriile instituţii democratice şi, mai departe, de întreaga Europă. Sîntem într-o stare de gravă nemulţumire faţă de tot şi toate, nici un model nu ne mai satisface pe deplin. Unde vor duce toate acestea şi ce alegeri va face, în acest an şi în anii viitori, această societate dezabuzată este aproape imposibil de prezis.