România: "somalizare" sau pacificare?

8 august 2012   PE CE LUME TRĂIM

După ce Curtea Constituțională a amînat în mod surprinzător un verdict cu privire la referendum, pe scena politică se simte miros de praf de pușcă.

Remanierea anunțată luni de premierul Victor Ponta, cu Radu Stroe, cu Dan Șova, Mona Pivniceru și, într-o anumită măsură Mircea Dușa și Titus Corlățean, indică ascensiunea în guvern a „liniei dure“, gata să poarte lupta la baionetă cu Traian Băsescu și oamenii săi.

Demisia cuplului Rus-Dobre ar fi venit oricum sau, dacă nu, am fi asistat la o demitere urgentă. Rapiditatea cu care s-a efectuat remanierea arată că lucrurile erau deja, în mare, stabilite. Guvernul are acum nevoie de soldați duri și disciplinați. Victor Ponta a înțeles ce era de înțeles: că nu mai are a spera la mare lucru de la „renumărarea“ alegătorilor.
„Războiul-fulger“ de la începutul lunii iulie s-a transformat, zi după zi, într-unul de poziții, care ar putea dura pînă la toamnă sau chiar pînă la finele lui 2014, cînd se va termina actualul mandat prezidențial.

De partea cealaltă, urgența cu care procurorii l-au pus sub acuzare pe chestorul arătat cu degetul de președintele suspendat indică faptul că există instituții sau oameni din interiorul acestora gata să lupte pînă la ultima suflare alături de Traian Băsescu. Nu putem exclude un val de urmăriri penale deschise împotriva unor membri ai Guvernului, ceea ce ar duce în mod automat la suspendarea acestora.

Apelurile la calm și colaborare, lansate de partenerii americani și europeni, sînt aproape uitate. Scena politică românească intră în faza de „somalizare“ – un teritoriu disputat de bande rivale, gata de orice pentru a-și supune adversarii sau a face rost de resurse, guvernat de legea junglei. Ne pregătim de război, dar un război care ar putea lua diferite forme.

Războiul deschis. Este varianta cu cel mai puternic efect distrugător pentru economie și pentru societate, în general. Părțile se vor antrena într-o confruntare dură pe toate fronturile, folosind instituțiile statului aflate sub control și apelînd la întregul arsenal al dezinformării.

Membrii Guvernului vor fi vînați cu acțiuni penale și, atunci cînd acest lucru nu va fi posibil, vor fi supuși unor campanii nemiloase. De partea cealaltă, dacă provizoratul actual nu va fi prelungit și președintele Băsescu va reveni la post, se va căuta cu disperare o nouă procedură de suspendare și demitere, probabil chiar la începutul sesiunii. Nimeni nu va mai ține seama de semnalele dinspre mediul economic și nici de recomandările partenerilor și aliaților. Seniorii războiului vor considera că nici un preț nu e prea mare pentru „victoria finală“, în timp ce adepții dialogului, „porumbeii“ din ambele tabere, vor fi marginalizați sau eliminați.

Războiul rece. La presiunile dinspre Washington, Bruxelles și dinspre alte capitale europene, părțile vor conveni să păstreze aparențele. Traian Băsescu și Victor Ponta vor sfîrși prin a admite public că nu se iubesc, dar că sînt nevoiți să trăiască unul cu celălalt, măcar pentru a nu aduce țării mai multe daune, în plan economic și în cel al relațiilor internaționale, într-o conjunctură europeană și așa extrem de complicată. Părțile își vor marca fiecare teritoriul și vor avea grijă să ca acesta nu fie încălcat. Vor fi amenințări scrîșnite, vor fi dueluri verbale, în țară și chiar pe arena europeană, dar nimeni nu va apăsa „butonul nuclear“. Nu va mai avea loc o încercare de înlăturare a președintelui prin proceduri excepționale, iar președintele, la rîndul lui, nu va mai zăngăni cătușele în aer.

Corect gestionat și sub o presiune internațională bine exercitată, războiul rece ar putea ține pînă la sfîrșitul mandatului prezidențial, în toamna lui 2014. Prost gestionat, lăsat pe mîinile unor iresponsabili, războiul rece va avea viață scurtă. Un război rece „de succes“ presupune ca în ambele tabere, „porumbeii“, adică adepții unui minim dialog politic, să poată menține măcar un echilibru în fața „uliilor“, patizanii războiului cu orice preț. Întrebarea este cît vor dori să se implice partenerii noștri, ocupați acum cu criza euro și cu uniunea bancară.

Pacea negociată. Pare varianta cea mai puțin plauzibilă, dar nu imposibilă. „Mareșalii“ Băsescu și Ponta ar putea găsi ultimele resurse de maturitate pentru a înțelege că o continuare a războiului nu va aduce cîștig nici unuia dintre ei. Ei vor putea negocia o pace convenabilă ambelor părți, garantată prin retragerea din scenă a amîndurora – și rămîne de văzut ce se va întîmpla cu ceilalți locotenenți, precum Antonescu, Blaga sau alții.

Președintele Băsescu ar avea parte de o ieșire demnă din scenă, și nu de umilința unei demiteri sau de un sfîrșit anost de mandat, în 2014, cu popularitatea oricum prăbușită. Premierul Ponta ar face, la rîndu-i, un gest de imagine care l-ar putea ajuta să revină la un moment dat, în alte împrejurări politice – e încă tînăr. Poate, între timp, își va lua și un doctorat credibil.

România ar merge în această toamnă la alegeri prezidențiale și parlamentare. Vom avea un nou președinte și un nou guvern. După care va fi și timp pentru o dezbatere privind un nou cadru constituțional.

Desigur, dintre toate căile, cea mai dificilă este cea de-a treia. Pacea este mai greu de obținut și de gestionat decît războiul, fie el cald sau rece. De aceea este și cea mai prețioasă.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la The Money Channel.

Mai multe