România, la inventarul stricăciunilor europene

Acum, că Uniunea Europeană a făcut primii paşi comuni în criza refugiaţilor, iar România trebuie să se supună, deşi s-a situat de partea opoziţiei, e timpul de a vedea consecinţele pe termen mai lung. Şi nu pe cele ale crizei – acestea se vor face simţite oricum, că vrem sau nu. Migranţii bat cu pumnii în porţile Europei, mulţi dintre ei au trecut deja dincolo, iar situaţia trebuie gestionată, ştiind că provocarea e una de durată. Ce am văzut în această vară e doar începutul.

Surse europene spun că, la Consiliul JAI, România ar fi rămas cu buza umflată tot aşteptînd ca partenerii să intre într-o negociere de ultim moment. Eventual, să întrebe Bucureştiul ce doreşte în schimbul nuanţării poziţiei atît de marţial exprimate de vicepremierul Oprea şi de preşedintele Iohannis. Dar, contrar aşteptărilor de la Bucureşti, preşedinţia luxemburgheză a pus cotele obligatorii la vot, ştiind că se întruneşte majoritatea calificată. România s-a trezit aruncată într-o grupă deloc onorabilă, cu Ungaria lui Orbán, cu Slovacia populistului Robert Fico şi cu Cehia pro-moscovitului Milos Zeman. Apropo: ce căutăm noi alături de prietenii şi admiratorii lui Vladimir Putin din fostul lagăr comunist? 

Şi încă ceva: Polonia a evitat la timpul potrivit alunecarea în această grupă. Nu neapărat pentru c-a primit ceva la schimb – criza e una gravă şi nu e momentul unor negocieri cu săbiile pe masă, aşa cum comentau unii de prin Bucureşti, cum că ar fi trebuit ca noi să forţăm acum aderarea la Schengen. Pur şi simplu, Polonia (cu care avem un parteneriat strategic în UE, oare cum l-am folosit acum?) a înţeles că, în asemenea momente, este mai bine să dai dovadă de solidaritate. De partea cealaltă a Dunării, vecinii şi prietenii noştri bulgari au înţeles şi ei că nu e cazul să-ţi deschizi umbrela ca să te aperi de uragan. Iar bulgarii chiar au probleme cu refugiaţii! Doar România a rămas cam pe nicăieri. Vorbim, aşadar, despre consecinţele politice ale poziţiei exprimate de România.

În paranteză fie spus, nu am văzut ca măcar acele voci publice situate de partea curentului izolaţionist-naţionalist să vină acum şi să-i felicite din toată inima pe preşedintele Iohannis şi pe vicepremierul Oprea pentru lecţia de demnitate naţională dată la Bruxelles. Sau pentru lecţia de realism predată adormitei Europe! Cred că aşa s-ar fi cuvenit din partea lor. Nu au făcut-o şi iată cum preşedintele Iohannis şi Guvernul Ponta (în măsura în care Victor Ponta mai e pe acolo) rămîn singuri pentru a face inventarul pagubelor. Fiindcă, e clar, consecinţe vor fi.

Nu înseamnă că împotriva României vor fi deschise anumite proceduri legate de votul său. Ai dreptul să votezi pentru sau împotrivă, apoi te supui majorităţii. Consecinţele vor fi de natură politică şi – ceea ce este şi mai rău – le vom simţi în timp. 

Vulnerabilităţi avem, slavă Domnului. Aşa că în marile capitale europene – unde lucrurile se aranjează înainte de momentele de la Bruxelles – se va putea apăsa mai tare în anumite puncte sensibile pentru România.

„Slaba capacitate administrativă“, de exemplu, tradusă în slaba absorbţie a fondurilor europene, care merge braţ la braţ cu corupţia şi de acolo cu MCV, şi de acolo cu Spaţiul Schengen. Sau problema romilor, despre care se pare că am cam uitat. Însă partenerii noştri pot oricînd să ne bată obrazul:

(sînt, în majoritatea lor, cetăţeni ai României)

Nouă, românilor, ni se pare mult prea mult să dăm adăpost pentru 6000 de oameni veniţi din Orientul Mijlociu. Franţa, însă, trebuie să se descurce cu vreo 20.000 de romi din România (şi vorbim despre cei înregistraţi).

O altă problemă este chiar aceea a migranţilor economici proveniţi din România – nu mulţi, vreo trei milioane! Marea Britanie ar dori o limitare a numărului de migranţi din ţările mai sărace ale Uniunii, lucru interzis acum de tratate. Şi dacă problema se va pune în discuţie, vom mai putea miza noi pe solidaritatea partenerilor europeni? Cam greu.

Mai degrabă ar trebui să ne aşteptăm la o epuizare rapidă a răbdării şi înţelegerii partenerilor în raport cu problemele mai vechi şi încă nerezolvate ale României. Poate că preşedintele şi membrii Guvernului au noapte de noapte coşmaruri cu François Hollande spunînd, la începutul summit-ului de la Bruxelles, că statele care nu împărtăşesc valorile comune ar trebui să-şi pună întrebări despre rolul lor în UE. 

Iar dacă nu au coşmaruri, ar trebui să aibă. Nu, liderul de la Paris nu a aruncat cu vorbele la nervi şi nici nu a dat o declaraţie de uz politic intern, cum iarăşi s-a mai comentat pe la Bucureşti. Problema este gravă şi decidenţii noştri o ştiu foarte bine. Surse europene vorbesc despre ameninţările pe un ton nemaiauzit, lansate dincolo de uşile capitonate, la adresa celor care nu dau dovadă de solidaritate în momente de criză.

Dincolo de problema refugiaţilor, Uniunea Europeană se află în plin proces de reconstrucţie. Şi este de aşteptat ca zona euro să devină una tot mai puternic integrată, eventual cu un buget şi cu un Parlament propriu, aşa cum sună propunerea franceză. Iar în zona periferică vor rămîne acele state care fie nu vor, fie nu sînt în stare să facă parte din „nucleul dur“. Cînd preşedintele Hollande se referea la locul „rebelilor“ în Uniunea Europeană, foarte probabil că la viitoarea Uniune Europeană se gîndea. 

Pînă acum, Berlinul era destul de reticent faţă de viziunea franceză a Europei cu mai multe viteze. Acum însă, Germania s-a văzut abandonată de partenerii ei central-europeni într-o criză în care ea a alocat multe resurse. Şi aceasta, într-un moment în care, ca lider informal al Uniunii, Angela Merkel ar fi avut mare nevoie de un mesaj de unitate. Să vedem cu ce ochi va privi Berlinul de acum înainte propunerea franceză.

Şi, în final, pentru a nu fi cu totul pesimişti, să sperăm că preşedintele şi Guvernul s-au gîndit la toate aceste riscuri pe termen lung, că menţin România în jocul european. Dar, mai ales, că toată atitudinea lor de acum serveşte pe termen lung interesului naţional – acela fără vipuşcă – şi nu unor interese electorale şi politicianiste de moment.  

Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI Romånia şi TVR.