România ceartă Europa? Să fim serioși...
Două declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, lansate în preajma summit-ului european de duminică, au generat numeroase dezbateri la acest început de săptămînă.
Prima, înainte de urcarea în avionul de Bruxelles: „România nu poate plăti la nesfîrşit indeciziile liderilor europeni din zona euro (…). România nu are probleme cu sistemul bancar. Din păcate însă, plăteşte deja consolidarea sistemului bancar european, prin dobînzi foarte ridicate, ajunse la un nivel deja inacceptabil. (…) Liderii din zona euro, care întîrzie la nesfîrşit o decizie pentru Grecia, fac foarte mult rău nu numai Greciei (...)“
A doua, după runda de duminică a discuţiilor dintre liderii europeni: „Am ridicat problema nerespectării unui angajament politic de către Olanda şi Finlanda. Sînt două obligaţii majore pe care statele care intră în UE le au: în primul rînd, să îndeplinească toate criteriile tehnice de acces în zona Schengen şi, în al doilea rînd, să le îndeplinească pe cele din zona euro (…) Olanda şi Finlanda au refuzat aplicarea tratatului, cu atît mai mult cu cît, şi îmi permit să spun pentru că este o realitate, am avut un angajament politic cu Olanda în septembrie. Nu vreau să spun că premierul olandez nu a avut cuvînt. A nu se înţelege în aceşti termeni. Dar am deblocat propunerea Olandei de a consolida reglementările pe Spaţiul Schengen în ideea că va găsi formula realizării unui compromis în privinţa accesului României şi Bulgariei. Pe urmă, premierul olandez a uitat acest lucru cînd s-a dus la el acasă“.
Pentru cei obişnuiţi cu declaraţii mai degrabă călduţe ale liderilor români, cînd vine vorba despre chestiunile europene, fără îndoială că aceste cuvinte au sunat strident.
Să privim la prima declaraţie. Tehnic vorbind, ea este acoperită de realitate. Indecizia liderilor europeni duce la creşterea dobînzilor cu care statul român este nevoit să se împrumute de pe piaţa financiară, pentru a supravieţui. Există însă şi o altă faţă a lucrurilor. Aceiaşi lideri europeni au fost de acord să implice Uniunea, prin Comisia Europeană, în acordul de împrumut pentru România. Astfel, România a împrumutat de la Comisie şi FMI, mai întîi sub formă de „centură de siguranţă“ şi apoi pentru finanţare directă, 20 de miliarde de euro, la o dobîndă anuală de 3,3% – cea mai bună din ce poate găsi pe piaţă, în acest moment, un stat cu ratingul României. De bună seamă, preşedintele se referă la dobînzile de pe piaţa liberă, care cresc, într-adevăr, şi ca urmare a indeciziei liderilor din zona euro.
Dar cine împinge România spre piaţa liberă? Indecişii lideri europeni? Nu. România este împinsă într-acolo de neajunsurile interne. 20 de miliarde este, de fapt, un adevărat număr magic. Înseamnă nu doar valoarea în euro a împrumutului luat de România, ci şi suma pusă la dispoziţia noastră prin programele europene. Şi este vorba de bani nerambursabili, din care am tras cca trei procente! Polonia reuşeşte o creştere anuală de 4% folosind tocmai „motorul“ fondurilor europene şi putîndu-se lăuda cu o absorbţie completă a sumelor puse la dispoziţie. Iar diferenţa dintre „cota“ Poloniei, în marele joc al deciziei europene, şi cea a României este dată şi de aceste realităţi.
Şi acum, să privim la cea de-a doua declaraţie. La fel ca şi prima, acoperită tehnic. Într-adevăr, Olanda a încălcat o înţelegere nescrisă între cei 27 şi a dat principiul solidarităţii europene pe interesele politicii interne – acolo unde un mic partid populist şi antieuropean ţine guvernul în şah. Ceea ce însă românii sînt lăsaţi să înţeleagă mai puţin ţine de valoarea politică a declaraţiei preşedintelui.
De fapt, în Consiliul European de duminică, dosarul extinderii Spaţiului Schengen nici măcar nu s-a aflat pe ordinea de zi. Preşedintele a putut ridica problema Olandei doar – cum se spune – „la rubrica Diverse“. Cu ce valoare politică, se poate deduce. Drept este că premierul bulgar Bojko Borissov a dat una şi mai gogonată, anunţînd aderarea în trepte a celor două ţări, în 2012! Dar trebuie să-l înţelegem: duminică, în Bulgaria, aveau loc alegeri municipale şi prezidenţiale.
Şi iată cum, două declaraţii ale preşedintelui României, altfel acoperite din punct de vedere tehnic, suferă din cauza poziţiei precare a ţării în Uniunea Europeană. Codaşa Europei la capitolul absorbţie, sufocată de corupţie şi blocată de o administraţie incompetentă, România suferă enorm la capitolul credibilitate. Şi cu greu putem crede că poziţia europeană a României se poate întări fără un efort de recredibilizare naţională, ce trebuie să înceapă cu politica internă.
Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.