România autistă
M-am întîlnit cu ea dis-de-dimineaţă, în mall, în ziua alegerilor. România autistă tocmai îşi lua cafeaua. Cu privirea pierdută în zarea Crăciunului, cu mintea la credite şi cu mîna pe telefon, naţia mea contempla încă o zi de mers nicăieri. Nicăieri, dar repede: nu mai sîntem în anii â90, acum nimicul se rezolvă operativ, dacă nu cumva prin teleconferinţă. La prînz, am regăsit-o la Tîrgul de Carte. Acolo, România autistă se făcea că ascultă prezentările unor cetăţeni autori, înduioşaţi pînă la lacrimi de propria operă (vorbesc din experienţă aici, luaţi-o şi ca pe o mea culpa). Între două vorbe de bine, întinse pe felia de pîine a spaimei c-ar putea fi originali, autorii se întreceau în intenţii bune, într-un fel de olimpiadă a cuvintelor fugite din azil. Pitită între ele, România mea îşi făcea socoteala raportului preţ/pagină, cu aerul gospodăresc al omului care îşi pune murături la cap. "Ce carte mai iei de o sută de mii?" - a sunat întrebarea unei doamne în vîrstă, poate singurul lucru viu pe care l-am auzit în cîteva ore de plimbat printre litere moarte. Seara, m-am întîlnit cu România autistă la vot. Unde şefă la comisia de alegeri sau cum s-o fi numind era doamna Ştefănescu. O doamnă căreia nu i-am mai vîndut casa mea acum cîţiva ani şi care mă consideră direct responsabil de faptul că locuieşte şi acum într-un apartament cu balconul la stradă: dramă cumplită, regrete enorme etc.! Doamna Ştefănescu m-a certat încă o dată pe tema lipsei de caracter şi-a binevoit, după oarecare rugăminţi, să-mi dea şi-un buletin de vot. Acolo m-am şi hotărît, după un principiu simplu: ia să vedem, cunosc pe cineva de aici? Ah, uite-l p-ăsta, e băiat OK, are şi copil mic, nu scuipă pe jos, vorbeşte englezeşte, la Bruxelles cu el! În jurul meu, în comiţie, multă lume relaxată, zîmbind: uite, domâle, am scăpat de încrîncenarea aia a anilor â90, mi-am zis, cu gîndul că Europa e chiar după colţ, imediat ce treci de Mega Image, în parcare la benzinărie. N-o mai fi încrîncenare, dar e tacâsu, un domn în vîrstă, uşor paralizat, surd de-o ureche şi cu cealaltă tăiată, cu cataractă şi un tremur uşor al mîinii. Numele lui generic: alegător prin neprezentare. M-am întîlnit a treia oară cu România autistă la Radio News FM, începînd cu ora 9, cînd primele sondaje ne-au pus în faţă prezenţa aceea scofîlcită la urne. Şi-am început să luăm telefoane în emisie. A urmat cea mai incredibilă experienţă de comunicare pe care am avut-o în viaţa mea. Unul după altul, ascultătorii noştri erau pur şi simplu nişte boi. Îmi cer iertare că folosesc acest termen într-o revistă civilizată, însă vă jur că m-am gîndit mult la el: pur şi simplu nu ştiu ce să pun în loc, ca să înţelegeţi combinaţia de indignare şi pofta de a le da jos pantalonii şi a le trage cîteva curele la fund, după o metodă pe care o ştiu din grădiniţă, de la o doamnă educatoare. În esenţă, oamenii ăştia ne-au spus cîteva lucruri pentru care analiştii iau bani să le afirme, cu o competenţă pe care nu pot s-o imit fără lecţii de la Mr. Bean. Şi anume: N-am votat că n-am cu cine. N-am votat că sînt sătul. N-am votat că mi-e scîrbă, n-am votat că nu-i cunosc (deci nu sînt celebri, Irinel ăla de-a candidat nu e - ce dezamăgire! - Columbeanu!). N-am votat că nu mai cred în ei. Şi nici nu mă recunosc în vreunul.... Acum să mă scuzaţi, domnilor, daâ prea vă credeţi unici! La alegerile astea au fost atîţia candidaţi încît orice înger sau orice ticălos îşi poate găsi un model. Nu poţi pretinde că nici unul nu te reprezintă: statistic, asta e imposibil. Între Dăianu şi trimişii lui Becali pe pămînt, sigur e unul care să gîndească la fel ca tine. Iar dacă n-ai votat cu nici unul şi zici că nu-i cunoşti, păi, scuză-mă, dar n-au putut să treacă pe la tine pe-acasă să-ţi recite programul. Şi, de fapt, dă-mi voie să-ţi spun că sila pentru clasa politică nu vine din ce-au făcut ei, ci mai ales din ce n-ai făcut tu. Bani, ca-rieră, succes, guşă. Aşa că daţi-mi voie să pun şi eu o ştampilă pe clasa apolitică a României, pe mulţimea de autişti şi neghiobi, pe masa de plictisiţi şi plîngăcioşi, pe turma care plînge după un păstor livrat în faţa casei, fără nici un efort. Loserilor!