Ridicol, scump

31 iulie 2018   PE CE LUME TRĂIM

Dacă îi lipsește ceva României, atunci acel ceva e, cu siguranță, un aparat de măsurat ridicolul. Prestația stînjenitoare a Ministerului de Interne în cazul acelui excentric cu număr preferențial la mașina înmatriculată în Suedia ar fi dat peste cap orice măsurătoare și ar fi fost suficientă pentru demisia întregii conduceri a instituției, cu ministrul Carmen Dan în frunte.

În treacăt fie spus, nefasta prezență a doamnei Dan în fruntea uneia dintre cele mai importante instituții a statului e mult prea puțin discutată. O dispariție a sa din funcția publică, orice funcție publică, se impunea încă din februarie 2017, cînd doamna Dan pășea periculos de stupid în lumina scenei, promovînd o listă de jurnaliști vinovați că ar fi încurajat protestele împotriva Ordonanței 13.

Un an mai tîrziu, doamna Dan s-a aflat în mijlocul crizei care a dus, în cele din urmă, la demisia Guvernului Tudose. E neclar cum reușește un astfel de personaj să pătrundă în interiorul Puterii. Venind de nicăieri, fără nici un background real sau preocupări dovedite pentru zona tematică de care trebuie să se ocupe. Și mai neclar e cum supraviețuiește acolo și de ce nu există anticorpii necesari pentru a interveni atunci cînd o numire nepotrivită într-o funcție se dovedește a fi undeva la granița dintre ridicol și toxic.

Iar ridicolul nesancționat la timp aduce după sine și mai mult ridicol. Așa s-a ajuns ca, la un anume nivel, alegerea unui număr de înmatriculare să devină aproape un act de eroism. Nu rețin în sarcina proprietarului amintitei mașini nimic greșit. Excentricitatea în libertate e semn de sănătate a societății. Dosarul penal pentru excentricitate e semn de boală.

În aceeași zonă a stînjenelii imposibil de înlăturat sînt și multe alte instituții. Aș aminti în treacăt doar felul în care primarii unor importante orașe folosesc Facebook-ul. De asemenea, rămîne pe un loc special decizia de acum cîțiva ani a DIICOT de a porni o anchetă împotriva unor jurnaliști britanici acuzați că afectează securitatea națională a României. Firesc, și relativ neceremonios, guvernul de la Londra i-a trimis la plimbare pe vajnicii români care cereau ajutor pentru respectiva anchetă.

Nu cred că mai are rost să înșir aici și lunga serie de gafe emise de premierul României. Doamna Viorica Dăncilă e deja o legendă a comediei involuntare, cu șanse reale ca într-o zi să fie menționată cu duioșie în edițiile revizuite ale Almanahului Perpetuum Comic. O să remarc totuși că, dincolo de stîngăcii lingvistice, doamna premier comite gafe și în discursuri pregătite de consilieri. N am auzit încă de vreo concediere la Palatul Victoria.

Problema cu toate aceste prostii de dimensiuni variabile comise de oficiali ai statului român este că ele costă. Și costurile nu sînt cuantificate de nimeni. Orele de muncă ale polițiștilor care au tot urmărit acea mașină suedeză sau necazurile ușor de verificat pe care șoferul ei le are de întîmpinat, probabil, pentru ani de zile. La fel în cazul procurorilor de la DIICOT. Și ei muncesc și sînt plătiți din bani publici. Ba chiar au o misiune teribil de importantă. Or, dacă aleg să piardă vremea cu niște ziariști de la Sky News în loc să caute infracțiuni reale, putem bănui că cel puțin un dosar de crimă organizată a fost amînat sau abandonat în fața priorităților aiuristice ale conducerii instituției.

Iar costurile efective sînt relativ ușor de calculat, presupunînd că instituțiile publice și-ar respecta misiunea. Mai greu e cu acelea simbolice – efectele în timp ale festivalului de caraghioslîc care trece drept politică publică și administrație în România.

Lăsate nesancționate, aceste evoluții tind să se normalizeze, să se transforme din excepții în manifestări firești ale reprezentanților statului. Un demnitar incapabil să vorbească decent limba statului pe care vrea să îl administreze creează senzația că respectivul teritoriu a fost colonizat de idioți.

Un alt efect al banalizării ridicolului este că riscă să alimenteze discursuri nefericite. Ca să dau doar un exemplu, șirul de gafe ale premierului dă apă la moară unui anume misoginism care n-a dispărut niciodată cu adevărat din România. Modelul pe care ar trebui să îl reprezinte primul premier femeie din istoria României este, din păcate, ratat.

Și mai e lehamitea. Sînt oameni care renunță să se mai preocupe de orice presupune viața publică din România. Cei care vorbesc adesea de emigrare și cei care chiar se țin de cuvînt.

Nu se va inventa acel aparat de măsurat ridicolul, dar, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să ne întrebăm serios cum de sînt posibile toate aceste lucruri. Au să apară răspunsuri care nu vor conveni tuturor.

Se va vorbi despre lașitatea funcționarilor și a polițiștilor, despre lipsa de orientare a procurorilor sau despre cinismul politicienilor care mimează confortabil democrația și pervertesc legitimitatea. Și se va vorbi mai ales despre cum, adesea, cei mai mulți dintre noi preferăm confortul atunci cînd nu sîntem afectați direct. Despre cum preferăm să rîdem atunci cînd ar trebui să ne enervăm. Și să considerăm aproape tot ce ni se întîmplă inevitabil. Nu e. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe