Revelaţia Damian

Un Bucureşti haotic şi bolnav de hipertrofie publicitară a beneficiat cîteva săptămîni de o gură de aer proaspăt pentru plămînii săi înnegriţi. Retrospectiva Horia Damian, găzduită între 22 septembrie şi 1 noiembrie la MNAC, a oficiat reintegrarea în cultura română a unui mare artist, necunoscut publicului larg din simplul motiv că a trăit şi a creat peste 50 de ani în Franţa. Ansamblul celor 60 de lucrări ilustrînd apogeul carierei, majoritatea de mari dimensiuni, eşalonate pe trei nivele, a prilejuit celor care au apucat să-l parcurgă, echivalentul unei iniţieri. Într-un prezent continuu. Rupt ca prin farmec din hiperdoza de kitsch a Pieţei Unirii, chiar la intrarea în Muzeu, privitorul întîlneşte frontal doi Filosofi regal instalaţi în meditaţie, pe fundal de boltă înstelată, anunţînd, ca într-un prolog, cea de-a treia dimensiune constantă a tablourilor lui Damian: adîncimea " rezultată din rafinamentul unei opere plastice care obligă spiritul să o convertească în idei. Metafore. Ipoteze. Vise. Să-i descifreze discursul camuflat în compoziţii de tehnici mixte, pe cît de palpabile pe atît de hieratice. Pe un perete lateral, în dialog implicit, Femeia la fereastră (iubită? gospodină? adolescentă? curtezană?) pe acelaşi fundal obsedant de cer înstelat (disperată? nostalgică? satisfăcută? visătoare?) ameţeşte optic precum cupola unui planetariu şi incită spiritul precum o lectură teologică. Ancorat cu obstinaţie la graniţa între lumea văzută şi cea "de dincolo", între certitudine şi enigmă, viitor şi trecut, artistul nu ne propune să-i admirăm operele, ci să contribuim prin intermediul lor, la accesarea lumilor paralele şi pătrunderea misterelor existenţei. Într-un alt capitol al traseului, cu personaje mitice precum Eva, Venus sau Cavalerul Lancelot (în poziţia întinsă a somnului-moarte, a odihnei pe paturi-catafalc) Damian ne dă brînci (prin ochii lor închişi!) într-un ocean al închipuirii pe care fiecare îl străbate cum poate. Integrate unei asemenea aventuri, Poarta, Sarcofagul vid, Cartea deschisă pe altarul-targă, Piramida, Colina, Coloana, Avionul (înglobînd în subtext crucea patimilor) devin puncte majore de tranzit; punţi către nevăzutul rîvnit al unei alte ordini. Aşa se face că virtuţile estetice ale operei lui Horia Damian se profilează şi ele "meta-fizic". Tehnicile mixte, cromatica, arta volumetriei " oricît de impresionante " nu se mai lasă abordate ca atare, într-atît sînt de organic conectate la vibraţia unui spirit căutător de sensuri. Cum altfel s-ar explica forţa sugestivă a ochilor mereu închişi (undeva între somn, meditaţie şi oboseală), decît ca o opţiune pentru privirea interioară sau, în termenii lui Kierkegaard, pentru personajul "etic" (opus celui "estetic")? Cum să înţelegem pregnanţa... absenţelor din Paturile însemnate cu cifre simbolice decît ca epurare a actului creator, pînă la absoluta înstrăinare de gratuitate?... În cele cîteva săptămîni cît a fost deschisă, Retrospectiva Damian de la MNAC s-a bucurat de o atenţie a publicului peste aşteptări în raport cu slaba mediatizare de care a avut parte şi cu accesul stînjenitor de anevoios către Muzeu. În alte părţi, o asemenea expoziţie ar fi fost intensiv promovată şi eventual prelungită, pentru a permite cît mai multor iubitori de artă să se bucure de ea, dar în nici un caz închisă cu o săptămînă mai devreme faţă de programarea iniţială (1 noiembrie, în loc de 8) aşa cum s-a întîmplat la noi! Fără alte comentarii, nu putem decît da glas retoricului: Cui prodest?!