Reîmpărţirea Italiei

Sărbătorirea a 150 de ani de la Marea Unire găseşte în Italia o neîncredere generalizată în stat şi un amalgam de entităţi separate care încearcă să stoarcă tot ce pot de la grup.  Italia trece printr-o criză de identitate fără precedent, chiar în pragul aniversării a 150 de ani de la naşterea statului naţional unitar, sărbătorită cu fast în întreaga ţară. Un raport publicat recent la Roma de unul dintre cele  mai prestigioase institute italiene de cercetare socială, Demos („XIII Rapporto su Gli italiani e lo Stato di Demos-la Repubblica“), descrie o ţară din ce în ce mai divizată, în care credibilitatea statului naţional pierde tot mai mult teren, iar extrema dreaptă cîştigă un capital crescînd de simpatie pe fondul crizei economice ce sărăceşte treptat mare parte din populaţie.

Potrivit raportului, italienii nu mai au încredere nici în politică sau în administraţie, dar nici în sindicate sau în asociaţiile de protecţie a consumatorilor. În plus, se declară „obosiţi“, dezamăgiţi, confuzi, din ce în ce mai pesimişti cu privire la viitor şi tot mai „înstrăinaţi de stat“. Analiza avansează un scenariu preocupant, potrivit căruia cunoscuta dialectică Nord-Sud ar fi deja depăşită, avînd în vedere „reîmpărţirea Italiei“ în aşa-numite trei noi „macro-zone de atitudini faţă de stat“, în care centrul ţării ar avea un rol de „punte“.

Orizontul cenuşiu

Nodul discordiei: federalismul fiscal, iniţiat de partidul populist şi anti-imigranţi Liga Nordului – mişcarea lui Umberto Bossi, devenită cel mai puternic aliat la guvernare al premierului Silvio Berlusconi. În principiu, reforma federalismului va permite colectivităţilor locale să păstreze o parte mai mare a impozitelor pe care le strîng, dar în realitate, este percepută drept „o supapă“ pentru oportunişti şi un pericol de cea mai mare parte a populaţiei. Mai ales în zonele mai sărace ale ţării, din Sud, unde peste 40% dintre italieni susţin că Nordul ţării este ipocrit şi egoist, nerecunoscînd că „miracolul său economic“ din ultimele decenii s-a bazat şi pe „stoarcerea“ Sudului de resurse. În acelaşi timp însă, un sfert dintre italienii din zonele bogate din Nord consideră Sudul şi „terroni“ (termen peiorativ – în traducere ţărănoii din sud) drept o „povară pentru dezvoltarea ţării“. În plus, centrul ţării se simte şi el deseori „la mijloc“ în eterna dispută Nord/Sud însă nu face diferenţe, considerînd ambele „macro-regiuni“ drept „prea egoiste şi oricum mult prea ajutate la nivel central“.

Cu alte cuvinte, nimeni nu mai este dispus să aibă încredere în nimeni şi Italia se vede practic ca un amalgam de entităţi separate care încearcă să stoarcă tot ce pot de la grup. Scandalul Fiat, criza economică, ruinele miracolului istoriei de la Pompei, gunoaiele care s-au întors pe străzile din Napoli, inundaţiile din NE, victimele cutremurului din Aquila, care aşteaptă încă reconstruirea, reprezintă metafora Italiei din ziua de azi. Stînd pe acest morman de moloz, ţara se prezintă mai „dubitativă“ ca oricînd şi se întreabă dacă o scară de valori poate fi încă folosită, în condiţiile în care realităţii cenuşii a vieţii italianului de rînd i se oferă drept substitut povestea vieţii strălucitoare a controversatului premier, cu ale sale douăzeci de proprietăţi, nenumărate chefuri şi mondenităţi.

Mentalitatea asediului

Analiza Demos, ce lasă un gust amar chiar în anul aniversării naşterii statului naţional unitar italian, a luat prin surprindere mulţi politicieni de la Roma, chiar dacă pentru observatorii atenţi rezultatele erau cît se poate de previzibile. Pînă de curînd, succesul controversatului Berlusconi se baza şi pe astfel de mesaje subliminale, ce implicit înstrăinau italienii de o serie de instituţii ale statului, prezentate drept „adversari“ – de pildă, imaginea magistraţilor sau măsurile ad-hoc/amnistiile instaurate pentru înlăturarea obstacolelor pentru fraudatorii fiscali şi constructorii ilegali. Problema este că astăzi – nota recent cotidianul La Repubblica – mulţi italieni confundă statul cu reprezentanţi aleşi, avînd în vedere că cei care profită de sistem sînt de fapt o mînă de oameni şi reprezintă de ceva timp un fel de oligarhie cu contacte pînă şi în reţelele Mafiei.
 
Pe acest fond, singurii „cîştigători parţiali“ par a fi populiştii: declamînd o retorică deseori secesionistă, exaltată, prin flatarea rudimentară a sentimentului de mîndrie locală, Liga Nordului a înţeles, mai înainte decît oricine altcineva, că sfîrşitul ideologiilor şi criza statului central duc la teritorializarea voturilor. Treptat, partidul s-a implantat metodic, alegînd sloganuri simple şi devenind un fel de „agenţie teritorială unde sînt agregate interesele locale“. Potrivit directorului Institutului Demos, Ilvo Diamanti, profesor de ştiinţe politice, „Liga a reuşit să dezvolte un discurs în care securitatea teritoriului şi apărarea tradiţiilor apar ca un refugiu faţă de insecuritatea lumii“. În final, mulţi au fost cei „seduşi“: de la miile de mici întreprinzători convinşi că impozitele lor sînt „delapidate“, pînă la angajaţii acestora care se tem că imigranţii le vor lua locurile de muncă, trecînd prin agricultorii iritaţi de legile de la Bruxelles şi meşteşugarii preocupaţi de concurenţa din China şi din ţările în curs de dezvoltare.

Gabriela Preda este jurnalistă, corespondentă a ziarului Adevărul la Roma.