Rege, tiran sau molîu?

În cartea Arhetipurile masculine, a lui Robert Moore și Douglas Gillette (trad. Ramona Bențe, Editura Daksha, București, 2019), cei doi autori vorbesc despre un prim filon al personalității masculine în ipostaza de Rege. Mi-a venit în minte pentru că mi se pare o bună metaformă pentru a cuprinde ipostazele profesorilor, deci scoțînd-o din tiparul masculinității, unde o situează cartea amintită.

Mi-a venit ideea de la cîteva situații pe care le-am trăit. De pildă, cînd am fost admonestat că în unele postări de pe Facebook nu foloseam literă mare la început de enunț. Cînd eram criticat uneori prin comentarii la articolele scrise, pentru că aveam poate o abordare prea colocvială (în opinia criticilor). Că foloseam termenul prof în loc de profesor sau alte cuvinte din limbajul colocvial care, mi se sugera sau mi se atrăgea atenția, „nu cadrează”. De obicei, cei ce mă criticau aveau statutul de profesori. Amuzant a fost de cîteva ori, dar asta doar ca o paranteză, că mi se atrăgea atenția asupra scrierii corecte cu „â”, nu cu „î”, fapt care nu-mi este imputabil, ține de alegerea revistei, care a menținut vechea ortografie. Dovadă că respectivii nu citeau revista, nu erau familiarizați cu această opțiune, veche de nu-i mai vezi capătul.

Care e însă legătura? M-am gîndit la ipostazele profesorilor, cum apar aceștia în fața elevilor și ce efecte provoacă. Deși nu este un subiect cu totul nou, am mai scris despre el și am tot propus tipologii, acum mi-am dat seama că tiparul arhetipal propus de cei doi autori ai cărții la care fac trimitere este nu doar plastic, ci și acurat, surprinzînd polii slabi ai ecuației, aflați la baza triunghiului, respectiv vîrful acestuia, poziția dezirabilă.

În fața elevilor, profesorul apare ca un rege. Cel puțin la început. El este cel de la care așteaptă îndrumare, așteaptă un fel de iluminare a vieții lor, o forță la care să se conecteze pentru a-și găsi ei înșiși apoi forța, prin care să se situeze în lume cît mai stabil, cît mai siguri pe ei, cît mai liberi și mai autonomi, dar și mai capabili.

Dacă elevul privește inițial profesorul ca pe un rege, în multe situații ajunge să descopere, de fapt, că are în față un tiran. În termenii autorilor amintiți, fiecare arhetip, deci și regele, are doi poli slabi, disfuncționali, cum spuneam, umbre ale ipostazei plenare, iar cel dintîi care se află la baza triunghiului regelui este tiranul. În paranteză spun și că, în analiza propusă de carte, fiecare individ conține în sine atît polii slabi, cît și vîrful triunghiului. Dacă în copilărie se manifestă cu precădere unul dintre polii slabi, maturitatea trebuie să aducă accederea la ipostaza plenară, iar persistența într-una din ipostazele slabe devine un adevărat dezastru pentru cei din jur, dar și pentru sine însuși.

Tiranul, așadar, este cel care manifestă nevoia excesivă de control și de autoritate obținută prin forță. În fapt, subjugat de teamă și de nesiguranță, el încearcă să dețină controlul prin anularea celor care-i sînt sub tutelă, prin atrofierea tendințelor acestora de manifestare a individualității, prin umilirea lor, prin zeflemisirea lor, prin luarea lor peste picior, prin pedepsirea nejustificată sau excesivă în raport cu greșeala făcută. Căci tiranul nu urmărește să corecteze, de fapt, el este înfometat de nereușitele supușilor, în fața lor putînd să-și manifeste cruzimea. Lipsit de sentimente, el își satisface ego-ul prin desconsiderarea și degradarea celor aflați sub puterea lui. Este un abuzator prin excelență.

În fapt, tiranul se teme de prospețimea noului și de tot ceea ce aduce el. Pentru că în nou el vede uzurparea propriei poziții, inevitabil proces, căruia încearcă să i se împotrivească. Respinge argumentele elevilor care nu concordă cu propria opinie, desconsideră interese care nu sînt manifestate de el însuși, disprețuiește talente pe care nu le are. Narcisist, el nu este capabil să-și valorizeze elevii, oglindindu-i, pentru că este prea preocupat să fie el valorizat. Nu-i vede pe ei, cerînd în permanență să fie el văzut. Profesorul tiran poate ajunge pînă la forme extreme, cele care presupun admonestare prin pedepse corporale.

De cealaltă parte se situează molîul. Aparent amabil și lucid, el este repede însă dominat și ajunge să i se urce în cap întreaga clasă. În orele lui, elevii se plimbă după bunul plac, fac glume nepotrivite, aruncă obiecte sau chiar invadează catedra, documentele profesorului, catalogul. Incapabil să se apere, molîul este doar o formă temporară a ipostazei, pentru că, frustrat, odată ce are ocazia, se va răzbuna cu atitudini tiranice, glisînd spre polul său opus. Dacă are ocazia, își va dezlănțui dimensiunea tiranică. Sau o manifestă în anumite momente, trecînd de la o ipostază tiranică la una de molîu și invers.

Vîrful triunghiului însă este regele. Sau, mai bine spus, Regele. Este profesorul care știe că în fața sa se află elevi care au nevoie de îndrumare, de sprijin, care au nevoie să acceseze energia și forța vieții prin intermediul lui, fără a fi puși în ipostaza de a se umili, ci în cea de a-și descoperi propria identitate și propriile puteri. El nu este un stăpîn absolut, este conștient că puterea pe care o deține este temporară, dar nu se teme de asta, fiind un servitor, în fapt, al unei voințe și cauze transpersonale. El administrează energiile nu în propriul folos, al propriei forțe și imagini, ci în beneficiul celorlalți, din care derivă, în fapt, și binele său.

În fiecare dintre noi există tiranul, molîul și regele. Accesarea uneia sau a alteia dintre ipostaze este singura alegere.           

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.