Regatul Unit la urne în anii ’70
În ziua apariției acestei ediții (8 iunie a.c.), în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se tipărește un fragment de istorie (cel puțin de istorie electorală) prin alegerile anticipate propuse de prim-ministrul Theresa May.
Cea mai recentă filă din același capitol (prin alegeri anticipate se înțelege, convențional, alegeri convocate la mai puțin de patru ani înainte de termen, un mandat al Parlamentului britanic fiind de cinci ani – din 1911) a fost scrisă în urmă cu 43 de ani. Un bonus al istoriei: atunci, în același an 1974, au avut loc două astfel de tururi legislative. Cum așa?
La acel moment, inițiativa pentru anticipate a plecat tot de la un conservator, de la premierul Edward Heath, care, în dorința de a obține un mandat reînnoit consolidat, făcea apel la un guvern puternic, capabil să ia măsuri ferme în interes național, de care avea nevoie pentru a putea gestiona sindicatele muncitorești, în pline și continue greve, în contextul unei situații economice șubrede.
Istoria, însă, anticipată sau la termen, este mereu plină de surprize, astfel încît în urma alegerilor din februarie 1974, domnul Heath a avut parte de o profundă dezamăgire, Partidul Conservator obținînd mai puține locuri în Parlament (297) decît Partidul Laburist (301), deși diferența de voturi înclina ușor în favoarea conservatorilor. Încă 14 locuri erau ocupate de Partidul Liberal.
S-a constituit ceea ce englezii numesc hung parliament (ultimul fusese în 1929), un legislativ cu diferențe foarte mici între ponderea grupărilor politice decidente, departe de a putea asigura o guvernare fermă și solidă.
După încercări eșuate de a forma o coaliție cu liberalii, conservatorul Edward Heath și-a dat demisia, iar locul de la Downing Street nr. 10 a fost luat de liderul laburiștilor Harold Wilson.
În scurt timp și după o gestionare cu relativ succes a grevelor minerilor, prim ministrul Wilson a decis că are nevoie de (da, exact!) un tur de alegeri anticipate. Ce-i drept, chiar avea, pentru că nu beneficia de majoritate în Parlament. După ce, în luna octombrie, cetățenii Regatului Unit au mers a doua oară într un an (1974) la urne pentru a-și alege reprezentanții, laburiștii au cîștigat majoritatea. Fragilă, însă.
Ca și istoria, care continuă.
Foto: wikimedia commons