Reforme, reforme. Parole, parole...

Nu există un program de reforme mai special decît cel care va fi asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pînă la detaliile PNRR, să ne aducem aminte de programe de împrumut care, de-a lungul timpului, au condiționat finanțarea de realizarea unor reforme.

Cel mai pregnant au rămas în memorie programele derulate în anii 1996-2000 sub auspiciile Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale Băncii Mondiale. În acea perioadă, companiile de stat erau nerestructurate. O parte dintre ele acumulau datorii și pierderi mari și se aflau în mijlocul unui blocaj financiar, pe care îl întrețineau și îl amplificau. Companiile nu plăteau nici măcar contribuțiile sociale, dar în schimb erau susținute de la buget cu subvenții directe sau indirecte.

În felul acesta funcționa economia de stat în anii ʼ90, dar era tot mai clar că trebuie făcut ceva. Guvernul din acea perioadă a obținut un împrumut de la FMI și Banca Mondială care a fost condiționat de restructurarea companiilor de stat. Astfel, a apărut o listă lungă cu companii de stat din domenii diverse care trebuiau să fie restructurate, privatizate sau lichidate. Rezultatele au fost eficiente la nivel macroeconomic și dezastruoase în ceea ce privește percepția la nivelul publicului. Macroeconomic, lichidarea sau privatizarea companiilor de stat ineficiente a degrevat bugetele de „pietrele de moară” care nu doar că nu își plăteau obligațiile, ci dimpotrivă, mai primeau și bani publici. Pentru imaginea publică, însă, totul a fost defavorabil, pentru că atunci s-a creat ideea că instituțiile financiare internaționale impun închiderea sau vînzarea companiilor românești.

O altă relație complicată între măsurile de restructurare a economiei și împrumuturile externe a avut loc în anul 2010. Atunci, creditul acordat de FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană s-a suprapus cu măsurile dure de reducere a deficitului bugetar. Astfel s-a ajuns la celebrele măsuri de creștere a TVA și de reducere a anvelopei salariale cu 25%. Nepopulare, dar inevitabile. De fapt, o parte din împrumut a fost acordată pentru consolidarea rezervei internaționale pentru susținerea leului în raport de valute, în timp ce deciziile bugetare au fost necesare pentru consolidarea bugetară, adică pentru creșterea veniturilor și, în același timp, scăderea cheltuielilor.

De data aceasta, va fi altfel. Într-un fel mai simplu, în alt fel mai complicat. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Guvernul își va asuma realizarea mai multor reforme, în domenii diferite. Numai că politicienii români sînt campioni la reforme atunci cînd vorbesc despre ele, în opoziție, și sînt extrem de ezitanți în a face reforme atunci cînd se află la guvernare. Din acest punct de vedere, reformele asumate prin PNRR nu sînt nici puține, nici simple. De exemplu, în ceea ce privește pensiile, Guvernul s-a angajat să păstreze neschimbată, în următorii ani, anvelopa financiară a bugetului de pensii. Nu este o țintă ușor de atins, dacă avem în vedere că pensionarii se așteaptă la o creștere anuală a pensiei cel puțin cu rata inflației. Dar, totodată, un punct al reformei constată că există o diferență substanțială între cele mai mari pensii și cele mai mici și își propune să le crească pe cele mai reduse. Nu va fi o reformă ușor de făcut, dacă avem în vedere că, în ultimii ani, pensiile au fost o temă de intense dispute și speculații politice.

Apoi, există o reformă a companiilor de stat, cu obiective vechi de ani de zile, care ar trebui realizate acum. Este vorba despre planuri de restructurare a companiilor cu pierderi, despre aplicarea unui management profesionist și, în general, despre eficientizarea firmelor de stat. Sînt și alte proiecte ambițioase, cum ar fi, de exemplu, reforma administrației, care își propune să introducă principiile europene în selectarea și promovarea funcționarilor publici. În Uniunea Europeană, alegerea unui funcționar public se face prin concurs, transparent și deschis pentru oricine dorește să participe.

Sînt și alte reforme asumate de Guvern, precum cea fiscală sau a Justiției, dar cel mai important este că există mecanisme de control al realizării reformelor. De două ori pe an, statele membre, inclusiv România, vor informa Comisia Europeană cu privire la stadiul aplicării reformelor. În cazul în care vor exista întîrzieri, România riscă să nu mai primească finanțările europene. Există, deci, un mecanism intransigent de penalizare în cazul în care reformele nu sînt făcute la timp. Faptul că România riscă să aibă banii blocați ar trebui să fie un stimulent suficient de puternic pentru a face reformele asumate.

În plus, ministrul Cristian Ghinea a explicat că pe site-ul ministerului pe care îl conduce va exista un „tablou de bord” care va cuprinde punct cu punct toate reformele ce vor trebui făcute.

În urmă cu două decenii, România avea nevoie de reforme. Cum-necum, le-a făcut. Acum, reformele sînt altfel, dar parcă la fel de dificil de realizat. O generație a trăit sub spectrul reformelor. Uneori au fost reușite, alteori, nu; uneori au fost duse pînă la capăt, alteori s-au oprit înainte de a începe. Cum va fi acum? Vom avea schimbări sau vorbe goale? Este, însă, destul de clar că, dacă nu vor fi reforme, nu vor fi nici bani europeni.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Sursa foto: adevarul.ro