Realitatea "reală"

"Discursul de stînga ne vorbeşte despre legitimitatea revoltelor, despre sărăcia şi lipsa de viitor a lumii arabe, despre aroganţa provocatoare a opulentei lumi occidentale, singura vinovată de ceea ce se întîmplă. Pentru stîngişti, civilizaţia occidentală globalizată e o ameninţare la adresa celorlalte culturi, cărora nu le este prin nimic superioară (relativismul cultural spune că toate comunităţile umane sînt echivalente, indiferent dacă una l-a produs pe Einstein, iar în alta nu s-a descoperit încă metalul), ba chiar dimpotrivă. Aşa încît Ťrevoluţiile» lumii a treia şi chiar terorismul sînt legitime, fiind doar un răspuns la agresiune. Umanitatea adevărată trebuie căutată printre săracii lumii, iar dacă aceştia folosesc, de pildă, atentatori sinucigaşi sau alte metode violente, e pentru că nu au arme comparabile cu arsenalele occidentale. Răzmeriţele tinerilor maghrebieni din Franţa sînt explicate de discursul de stînga în acest context: vinovaţii adevăraţi sînt francezii înstăriţi care-au lăsat să se dezvolte la periferiile lor bidonville-uri sumbre,unde şomajul, sărăcia şi delincvenţa sînt în floare. Provocaţi de poliţie, bieţii tineri n-au avut altă ieşire decît revolta împotriva unui sistem nedrept. Discursul de dreapta generează o cu totul altă realitate. Pentru el, lumea arabă şi, în general, lumea a treia sînt evident inferioare în privinţa culturii şi civilizaţiei faţă de lumea apuseană, care a dat marea ştiinţă şi marea artă a umanităţii. Coruptă, primitivă, dezorientată, rămasă pe o treaptă depăşită a civilizaţiei, lumea a treia se agaţă de o religie fundamentalistă în încercarea de a distruge o civilizaţie pe care n-o înţelege şi în care nu se poate integra. Cohorte de imigranţi au luat cu asalt, de decenii, Europa şi Statele Unite, citadelele civilizaţiei, doar ca să devină duşmani interni, mai vicleni şi mai periculoşi decît cei din afară. Între aceste două discursuri, pe care le consider două eşecuri de a înţelege ce se întîmplă, care e de fapt realitatea Ťreală», neideologizată şi nepărtinitoare?" (Mircea Cărtărescu, Jurnalul naţional)