Reacţii pripite
Cum reacţionăm în situaţii de criză? Nimeni, în spaţiul politic românesc, nu pare să îşi fi pus în ultimele zile această întrebare înainte de a începe să vorbească. Mai mult, în asurzitorul zgomot mediatic de pe marginea tragicului fapt divers din Italia, oamenii politici au avut o voce aparte. Lideri care, prin natura funcţiei măcar, ar trebui să fie responsabili, au făcut declaraţii bizare, incoerente, stupefiante. Astfel, în ziua imediat următoare crimei de la Roma, şeful Guvernului sugera că problema infractorilor români din Italia ar putea fi rezolvată prin asigurarea unor locuri de muncă. În aceeaşi zi, ministrul de Interne scotea în faţă inalienabilul drept al libertăţii circulaţiei spunînd că "românii şi-au cucerit acest drept şi că nimeni nu îl poate lua". Ambele afirmaţii ar fi putut fi acceptate, într-un context normal. Inflamarea italiană era însă atunci maximă şi nici politicienii, nici presa de la Roma nu aveau nevoie de lecţii de guvernare din partea României. Reacţiile cele mai năucitoare au venit însă de la ministrul Muncii, Paul Păcuraru şi - surprinzător - de la titularul Ministerului de Externe, Adrian Cioroianu. Într-un discurs care ar putea servi drept material didactic pentru Consiliul de Combatere a Discriminării, Păcuraru afirma ritos că "din păcate avem probleme încă şi nu datorită nouă, cetăţenilor români, ci datorită cetăţenilor de altă etnie, care ne fac de rîs în Italia, în Spania şi aşa mai departe. Ne confruntăm cu fenomene care nu ne aparţin nouă, ca români". Fără comentarii. În acelaşi timp, ministrul de Externe voia să îi trimită pe "oamenii care comit astfel de fapte la muncile cele mai dure şi în batalioane disciplinare", el gîndindu-se dacă "nu cumva am putea cumpăra un teren în deşertul egiptean ca să îi plasăm pe cei care ne fac astfel de rîs". De ce să nu avem şi noi Guantanamo-ul nostru, nu? (Trebuie spus şi că Adrian Cioroianu a regretat cîteva zile mai tîrziu această ieşire şi şi-a cerut scuze vorbind despre o "reacţie umană"). Oameni politici care cer - pe bună dreptate cîteodată - moderaţie din partea presei nu fac prin astfel de declaraţii decît să furnizeze muniţie pentru articole incendiare, oferind noi ocazii pentru lansarea unor dezbateri interminabile, într-o ţară în care actualitatea se autoalimentează: declaraţiile nasc reacţii, care stîrnesc contrareacţii ş.a.m.d. Ieşirile din primele zile care au urmat incidentului de la Roma arată cît de puţin pregătite sînt autorităţile române să reacţioneze corect. Se simte lipsa unei strategii de comunicare, cu atît mai mult cu cît de luni de zile se putea presupune că va exista un punct culminant. Semnele premergătoare nu au lipsit: "crima cu umbrelă", la care au participat două românce, oribilul asasinat din Treviso, la care a fost complice şi un român sau agresiunea regizorului Giuseppe Tornatore. Tonul din ce în ce mai inflamat al presei italiene ca şi exploatarea politică a acestor drame erau şi ele cunoscute. Autorităţile de la Bucureşti ar fi trebuit să aibă mesaje pregătite pentru astfel de situaţii. În loc de o comunicare coerentă, am asistat la zile întregi de bîlbîială şi confuzie care au culminat la sfîrşitul săptămînii cu reuniunile convocate "de urgenţă" atît la Palatul Victoria, cît şi la Palatul Cotroceni. Ca şi în episodul inundaţiilor sau al gripei aviare, orice criză se pretează la exploatare mediatică în războiul fără finalitate dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu. De unde apar problemele? Cauzele sînt, ca întotdeauna, multiple. E vorba în primul rînd de un aparat administrativ slab, care nu ştie sau nu poate să transmită mesaje corecte liderilor politici. Funcţionarii ambasadei şi cei ai Ministerului de Externe ar fi trebuit de multă vreme să lanseze semnale de alertă. Nu există apoi disciplină în comunicare, iar miniştrii par că îşi fac agenda în funcţie de programele televiziunilor. În loc să acţioneze şi apoi să comunice, se întîmplă invers. În fine, trăim într-un spaţiu în care politicienii sînt parcă înscrişi la concursul "cine vorbeşte primul". În primele momente, autorităţile ar fi putut spune: "E o chestiune serioasă, o analizăm, vorbim peste cîteva ore", ca să cîştige timp. Am avut parte în schimb de mesaje disparate cu reproşuri la adresa Italiei, a romilor şi a presei. Încă o dată, lumea politică românească a părut una a marii trăncăneli, a vorbelor fără noimă şi fără sfîrşit.