Răzbunarea Şogunului – film cu TVA

Cadru lung, filmat din mînă, unghi subiectiv: Funcţionarul trece val-vîrtej printre birourile subalternilor. Îşi trînteşte mapa de documente pe birou. Decor neutru. Harta Uniunii Europene este pe singurul zid destul de mare şi destul de alb care ar putea-o găzdui. Inevitabilul computer pe un colţ. În rest, hîrtii peste hîrtii, într-o dezordine studiată. Ficusul personal este aşezat cu grijă, înspre fereastră. Prim-plan al secretarei: exprimă stupoare. Îl opreşte pe unul dintre colegi să intre la şefu’. „Lasă-l în pace, e ofticat rău azi, a venit de la şedinţă, de sus. Mai dă-i juma’ de oră că îi trece. Îţi zic eu imediat cum îmi cere să-i fac un ceai.“ Ritualul ceaiului la Funcţionar era cvasilegendar, comparabil cu cel japonez. De-aia, porecla lui era Şogunul. I se potrivea al naibii de bine pentru că, în plus, îşi stăpînea Direcţia cu mînă de fier. E drept că aducea întotdeauna argumente într-o dispută profesională, îşi ştie meseria al naibii de bine. Îşi numeşte subalternii „colegi“. Mulţi au învăţat meserie pe lîngă el. Politicii nu l-au putut schimba din funcţie. Politicii vin şi pleacă, în funcţie de guvern. În mod normal, l-ar fi schimbat şi pe Şogun, dar îl lasă în pace pentru că prea ştie bine cu ce se mănîncă politicile europene.

Prim-plan cu Şogunul. Priveşte fix la mapa cu care a venit de la Şef. Ăla e politic, evident. Mormăie un „lua-v-ar dracu’“. După-aia, se luminează la faţă. Începe să scrie un text pe computer.

Se deschide uşa, timid. „Ce faci, coane? Nervos? Te ştiu de 20 de ani, nu te-am văzut în halul ăsta.“ Intrusul intră şi se aşază pe un scaun. Este clar că ştie foarte bine biroul şi că îşi permite multe cu Şogunul, se cunosc de multă vreme.

„O ştii pe aia cu TVA-ul, cu măsurile de combatere a evaziunii şi cu instalarea de puncte de control fiscal, pentru încasarea de TVA la produse din Uniunea Europeană?“ – întreabă Şogunul. „O ştiu, măi, o prostie“ – îi răspunde Prietenul (el poate fi tot veteran de minister, la o Direcţie similară). „Oricum, nu e prima, lasă, am văzut noi destule pe-aici“ – insistă el, încercînd să-şi calmeze amicul. „Da, măi, numai că acum mi s-a umplut paharul. Le-o fac de nu se văd.“ Continuă să scrie, ignorîndu-şi musafirul. Acesta se ridică de pe scaun şi trece în spatele Şogunului, să vadă ce scrie. Prim-plan al Amicului. Expresia arată întîi oripilare. După cîteva secunde, trece spre amuzament. În final, izbucneşte în rîs. „Eşti nebun, coane, eşti luat de cap, o să te dea ăştia afară.“ „Şi ce, şi-aşa sînt un bugetar, duşman al poporului, o să-mi reducă leafa oricum, măcar să se afle ce vor ăştia să facă. Cu ce ştiu eu, îmi găsesc oricînd de lucru în altă parte, pe leafă triplă.“ Camera se depărtează, fundal muzical, cei doi arată pe rînd cu degetul spre ecran şi rîd în hohote.


Acest exerciţiu de scenariu de film (la nivel de cineclub, recunosc) mi-a venit în cap citind pe Internet pagina de Transparenţă Decizională a Ministerului de Finanţe. La Ordonanţa privind combaterea evaziunii fiscale, la Nota de Fundamentare, faceţi download pdf-ului şi căutaţi secţiunea 5. Negru pe alb, scrie că Ordonanţa respectivă încalcă legile şi normele europene şi că adoptarea ei va duce la declanşarea procedurii de infringement împotriva României. La pagina 11 se admite că România comite un gest împotriva dreptului comunitar. De aceea, se recomandă ca această Ordonanţă să funcţioneze doar pînă la 31 decembrie 2011. Cu alte cuvinte, luăm banii pînă se trezeşte Comisia Europeană şi apoi mai vedem ce facem. Mentalitate de ciubucar de colţul străzii.

Şogunul este un personaj fictiv. Nu el este autorul textului respectiv. Reală este, însă, recunoaşterea unei ilegalităţi, în materie de drept comunitar, într-un act public al Guvernului României. Că vine de la un tehnician revoltat căruia i s-a cerut să facă o potlogărie, că vine din simplă prostie instituţională nu mă interesează. Mie, acest guvern, nu mai are dreptul moral să îmi mai ceară respectarea Legii. Credeţi-mă, regret asta din tot sufletul.