Războiul politic din România – inventarul pagubelor în Europa

Să nu ne facem iluzii. Valul de injurii dintre primii doi oameni ai statului român – preşedintele şi prim-ministrul – nu s-a potolit. A fost doar un scurt armistiţiu pentru perioada de Paşti, cînd fiecare ştie că ridicarea tonului dă rău. Acum, că am intrat în Săptămîna Luminată – gata. Şuvoiul de mizerii se va revărsa, doar o ocazie să se ivească. Şi, mai mult ca sigur, se va ivi. Cine va cîştiga contează mai puţin – mai grav este inventarul pagubelor înregistrate deja de către România, cel puţin în plan european. Mai întîi de toate, cînd preşedintele şi premierul se acuză unul pe altul de corupţie şi de apartenenţă la mafie, este afectat grav interesul României de a obţine un portofoliu cît mai bun în Comisia Europeană.  

La Bucureşti se fac deja calcule ambiţioase, prin diferite cabinete oficiale sau think-thank-uri. Se vorbeşte despre portofolii importante care ar putea reveni României – Energia, poate Extinderea, poate din nou Agricultura.  

Noua Comisie Europeană va fi instalată la toamnă, iar numele preşedintelui acesteia, precum şi configuraţia politică vor depinde direct de rezultatele alegerilor de la 25 mai. Cert este că propunerea pentru Comisarul European o face guvernul fiecărui stat membru. Dar candidatul ar trebui susţinut puternic printre şefii de state şi de guverne, în interiorul Consiliului European. Acolo unde, cu rare excepţii, merge preşedintele. Consiliul este cel care adoptă lista celor propuşi ca membri ai Comisiei.

Ei bine, îi vedeţi pe cei doi protagonişti – preşedintele şi premierul României  –, după toate vorbele grele pe care şi le-au aruncat, susţinîndu-se unul pe celălalt în instituţiile europene, măcar aşa, de dragul salvării aparenţelor? Iar dacă asta s-ar întîmpla – ceea ce e puţin probabil –, întrebarea este: cine-i va crede pe acolo? 

Într-un interviu acordat, săptămîna trecută, pentru presa din Republica Moldova, preşedintele Traian Băsescu a avansat deja o propunere pentru viitorul Comisar European: actualul Comisar pentru Agricultură, Dacian Cioloş, care ar urma, aşadar, să-şi continue activitatea pentru încă un mandat de cinci ani. Evident, Dacian Cioloş nu poate lipsi de pe nici o listă scurtă a propunerilor româneşti pentru viitorul Comisar European. Dar este aceasta şi opţiunea fermă a Guvernului, care, pînă una-alta, trebuie să facă propunerea? Oficial, nu există încă o opţiune la Palatul Victoria, cu atît mai puţin nu pare a exista o înţelegere, în această privinţă, cu Palatul Cotroceni.  

Deocamdată, declaraţia preşedintelui Băsescu a trecut neobservată, într-o Românie atentă la cu totul alte lucruri, dar se întrevăd zorii unei confruntări între preşedinte şi premier, pe tema Comisarului European. Poate şi ai unui conflict constituţional. Mai ales că perioada de maxim a negocierilor pentru noua Comisie se va suprapune cu debutul campaniei electorale pentru prezidenţialele din România.  

Numirea noii Comisii pregăteşte, de fapt, terenul pentru o negociere cu mult mai amplă şi mai importantă pentru viitorul Europei: rescrierea Tratatului Uniunii, opţiune avansată de guvernul german instalat la finele anului trecut. Din nou, un război intern va afecta poziţia de negociere a României. Şi mai sînt interesele financiare. Ar trebui să pregătim cum se cuvine perspectiva bugetară 2014-2020. Trebuia să o fi pregătit noi pînă acum, dar măcar să ne mişcăm în ceasul al treisprezecelea, aşa cum ne-am obişnuit. România are nevoie de un program asumat, în liniile sale esenţiale, de toate partidele. Nu poţi, de exemplu, să schimbi traseele viitoarelor autostrăzi, la fiecare schimbare de guvern. E o chestiune de credibilitate, la urma urmelor. Cu greu este posibilă însă o înţelegere transpartinică, în această atmosferă tensionată parcă anume, chiar de la vîrful politicii.  

Apropo de credibilitate. Să nu ne imaginăm ca ambasadorii statelor europene n-au trimis deja, în capitalele lor, rapoarte amănunţite despre schimbul de vorbe grele din politica de la Bucureşti. Imaginaţi-vă doar cum sînt privite aceste rapoarte. Ce înţeleg partenerii noştri cînd văd că, într-o ţară a Uniunii Europene, şeful guvernului şi preşedintele nu au altceva mai bun de făcut decît să iasă zi de zi şi seară de seară la televizor pentru a-şi arunca acuzaţii? În mod normal, şefii de state şi de guverne apar destul de rar, de obicei la televiziunea publică, pentru a transmite naţiunii lucruri importante, şi nu pentru a-şi ataca rivalii. Liderii naţiunilor nu sînt vedete TV. La un moment dat, pe cancelarul Angela Merkel şi pe fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy i-au pufnit rîsul cînd au fost întrebaţi de jurnalişti despre şansele premierului italian Silvio Berlusconi de a duce la bun sfîrşit reformele economice. 

Oare cum ar reacţiona acum liderii europeni, întrebaţi despre liderii români care se fac unii pe altii mafioţi şi securişti, care se acuză reciproc de afaceri ilegale cu terenuri?  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.