Rasistul prost
Sînt într-un restaurant cam de fițe pentru gusturile mele. Am fost invitat acolo pentru a discuta lucruri importante legate de incluziunea socială. Investiții private în zonele sărace folosind fonduri europene, ca să fiu mai precis. M-am dus acolo cu un prieten din Guvern căruia i-a fost recomandat expertul care stă în față noastră.
A trecut deja un minut de cînd domnul din fața mea tace. Omul gîndește. Clar, este un proces chinuitor. Îmi este teamă să nu se rupă ceva în el de atîta concentrare. Pînă acum vreo 30 de secunde eram sigur că nu am zis nimic genial, dar încep să mă îndoiesc. Recapitulez în cap ce am spus: nimic despre teoria cuantică, ultimele descoperiri în neurologie sau o demonstraţie originală a lui Cebîșev. Am zis două chestii: una despre romii deștepți de prin societatea românească și a doua despre existența unor comunități de romi care muncesc din greu în agricultură.
Omul încă gîndește. La cît de concentrat e, sigur ar fi putut să încerce telekinezie sau măcar un rol în Star Wars. O fi vreun adept al Forței și o încerca să îmi comunice telepatic. Mă concentrez și eu, dar clar nu funcționează. Oi fi eu „iexcelenţă“ – așa îmi zice domnu’ de la Securitate din Guvern –, dar clar nu sînt material de Jedi. Obi-Wan-ul din fața mea începe să vorbească. Mă țin țeapăn de scaun și aștept iluminarea.
Toată teoria mea se duce dracului. Nenea zice tîmpenii. Unele aproape rasiste. Clar, ar vrea să zică chestii rasiste rău, numa’ că i-am blocat neuronu’ și nu îi este clar dacă sînt dușman sau ba. Eu am crezut că am o șansă să dea Domnu’ (metaforic vorbind) cu Forța în mine, dar ăsta pare că nu se pricepe la metafore. Și dacă ar ști că sînt „țigan“, cum zice dînsul, mi-aș cam lua-o. Calm, Ciolane, că doar ești la Guvern și nu poți să îi zici de mă-sa.
Mă felicit că nu am fost foarte explicit și îl zgîndăr puțin pe partea de romi. Bruma de civilizație se duce repede pe apa sîmbetei cînd vine vorba de faptul că romii sînt cetățeni români. Încerc cu oareșce disperare să îmi justific masteratul în diplomație, deși i‑aș pune ciorba în cap. Piticii țopăie și vor să vedem cum i-ar sta cu borșul în cap.
– Băi, ești prost! Prost tare!
Mă sperii cînd îmi aud gîndurile spuse cu voce tare. Omul este o persoană relativ importantă. Care apare și la televizor. Eu sînt de acuși în Guvern.
– Și ești și rasist pe lîngă că ești prost!
Îmi dau seama, cu o oarecare ușurare legată de controlul piticilor, că nu spun eu asta. E prietenul de lîngă mine. Nu e rom, dar e supărat tare, tare. Roșu la față și cu pumnii strînși. Rîd. Cu drag. Îmi vine să îl cam pup. Îi zic să respire și să se potolească, fiindcă nu merită nervii.
Expertul din fața noastră pare că așteaptă iminenta sosire a unui tren sau măcar a unei șatre din coșmarurile lui rasiste. E speriat. Mă gîndesc să încep să zic ceva în romani-ul meu de baltă și apoi să îi cer chelnerului să îmi aducă un cuțit mai mare. Îi spun asta cu voce tare omului drag de lîngă mine. Rîdem amîndoi și ne ridicăm de la masă. Nu salutăm.
Cu numai o săptămînă în urmă, profesorul de matematică de la școala lui fi‑miu a decis că, de ziua poetului național, să citească „Doina“ clasei. Aia cu versurile „Cine-au îndrăgit străinii / Mînca-i‑ar inima cînii…“ A încheiat apoteotic spunînd că așa a fost în trecut, așa este și acum. Keon, odrasla din dotare, a fost de acord, spunînd cu voce tare că are dreptate: și atunci am fost, și acum sîntem rasişti. Colegii lui au fost clar de partea canadiano-romului-român.
Răspunsul puștilor din clasa lui fi-miu, cît și reacția colegului meu sînt normale și dătătoare de speranțe. Școala ar trebui să fie „fabrica“ ce produce români. Din păcate, sistemul educațional încă are probleme și adesea confundă rasismul, xenofobia și în general extremismul naționalist cu patriotismul.
Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.