Raport secret

6 octombrie 2006   PE CE LUME TRĂIM

Cînd neagă evidenţa, politicienii seamănă cu soţii adulterini care trebuie să facă faţă unor dovezi de netăgăduit. Negarea realităţii cu o convingere fără legătură cu realitatea l-a inclus pe preşedintele Bush într-o dinamică a minciunii aspru pedepsită la Budapesta. Săptămîna trecută, ziarele The New York Times şi Washington Post au publicat întinse fragmente dintr-un raport secret al Agenţiei Naţionale de Prognoză (National Intelligence Estimate, NIA) dedicat tendinţelor ameninţării teroriste. Concluziile raportului sînt adoptate în consens cu 16 agenţii guvernamentale - CIA, FBI, Departamentul de Stat, cele patru ramuri ale forţelor armate şi altele -, iar din fragmentele publicate reiese că în ultimii ani acţiunile teroriste s-au răspîndit, adaptîndu-se tacticilor folosite împotriva lor: "Dacă această tendinţă va continua, ameninţările la adresa intereselor Statelor Unite - în ţară şi în străinătate - se vor diversifica şi numărul atacurilor din lumea întreagă va spori. Jihadiştii, deşi reprezintă un mic procent al populaţiei din lumea musulmană, sînt tot mai mulţi, atît ca număr cît şi ca dispersie geografică. Conflictul din Irak a devenit o cause cél

Mai multe