Puterea de decizie
Atentatul de luni de la Ierusalim a fost un semnal puternic pentru Tzipi Livni, fost ministru de Externe, însărcinată de preşedintele ţării cu formarea unui nou Guvern. Executivul acesta, ca şi cele precedente, nu va avea de rezolvat doar problemele curente ale economiei şi conflictele sociale, nu va trebui să încerce să despartă corupţia de politică, să navigheze între cele zece partide cu reprezentare parlamentară, ci să şi încerce o soluţie viabilă pentru ceea ce se numeşte problema Orientului Mijlociu. E vorba despre continuarea unui proces de pace care a dus la cîteva războaie, la creşterea nivelului de violenţă a atentatelor teroriste Hamas şi la răspunsurile tot mai dure ale armatei israeliene, la pauperizarea populaţiei arabe din fîşia Gaza, ceea ce are drept rezultat radicalizarea lor politică. Tzipi Livni a reuşit să obţină o subţire majoritate pentru a ocupa şefia partidului Kadima (29 de parlamentari, cele mai multe locuri dintr-un total de 120), avînd de înfruntat candidatura lui Shaul Mofaz, general, apărătorul liniei dure faţă de palestinieni. Partidul Kadima este rezultatul sciziunii partidului de dreapta Likud, condus acum de Benjamin Netanyahu, şi el un dur. Sciziunea a fost iniţiată şi condusă de Ariel Sharon, răpus de boală într-un moment cînd trebuia să culeagă roadele iniţiativei sale politice. Ehud Olmert, prim-ministrul acum demisionar, a fost soluţia de schimb, neinspirată, cum s-a dovedit: tot ce ar fi putut face sau chiar a făcut a fost compromis de acuzaţiile de corupţie pe care nu le-a putut dezminţi. Sharon avea platforma politică necesară, succesele lui militare îi permiteau o abordare mai flexibilă a procesului de pace cu lumea arabă. Ieşirea lui din scenă a blocat iniţiativele, rivalităţile politicianiste nu au permis elaborarea unei poziţii acceptabile pentru toţi factorii implicaţi. Aceleaşi rivalităţi se vor exprima în cele 42 de zile rezervate formării Guvernului (construirii unei coaliţii) şi chiar dacă acest scop va fi atins, ele vor funcţiona ca un factor de distorsiune şi pe parcursul guvernării, scurtă, lungă, cum va fi ea. Surprinzător, prima discuţie a lui Ehud Barak, acum liderul Partidului Muncii (19 deputaţi) nu a fost cu Tzipi Livni, ci cu adversarul lor, Benjamin Netanyahu - liderul partidului de dreapta, Likud, din care s-a desprins Kadima. Barak, cel mai medaliat militar al Israelului, fost prim-ministru cu un bilanţ destul de necăjit, mai are încă ambiţii proprii, aşa că nu e dispus să servească drept treaptă pentru scara urcată de doamna Livni. Favorizat în sondaje, Netanyahu preferă alegerile anticipate; cîştigarea lor i-ar permite să-şi ducă propria politică fără constrîngerile impuse de o coaliţie cu foştii colegi de partid. Livni a cîştigat tocmai pentru că o discreţie provenită poate din anii cînd a lucrat în serviciile secrete, inerentă, poate, propriei personalităţi, a făcut să fie mai puţin expusă "analizelor" produse de contracandidaţi şi de presă. Dar, după alegerile interne din Kadima, industria zvonurilor lucrează în trei schimburi, reproşîndu-i mediocritatea, pe de o parte, aroganţa, incapacitatea de a lucra în echipă, pe de altă parte. Ea nu e comparată cu predecesorul ei Olmert, comparaţie din care ar avea de cîştigat, pentru că, spre deosebire de el, cinstea şi corectitudinea ei nu au fost puse nici o clipă la îndoială. E comparată mereu cu Golda Meir, fost prim-ministru (1969-1974), intrată în legendă prin puterea ei de a gîndi, prin capacitatea de a acţiona, prin talentul de a se exprima. În această ordine de idei, i se reproşează lui Tzipi Livni că nu are experienţă militară, că e influenţabilă, că nu e capabilă să ia decizii rapide, că nu are încredere în ea însăşi. Ehud Olmert a spus că e o "mincinoasă" şi o "trădătoare". Olmert are toate motivele din lume s-o deteste: în calitatea ei de membru al Guvernului, a cerut demisia lui Olmert de îndată ce acuzaţiile de corupţie au devenit substanţiale. Deci nu e chiar incapabilă de o atitudine fermă, împotriva curentului. E tot evocată problema deciziei "de la ora 3": va şti Tzipi Livni ce să facă dacă în plină noapte, la ora cînd şi patrulele aţipesc, va surveni un incident grav (cum s-a întîmplat în istoria Israelului de cîteva ori) la care trebuie răspuns pe loc? Atîţia prim-miniştri cu garanţii certe au luat hotărîri greşite în toate orele zilei şi ale nopţii, încît încercarea de a încredinţa puterea unei persoane care gîndeşte înainte de a vorbi poate reprezenta o soluţie.