Putem deja compara noul cu vechiul preşedinte FRF?

22 octombrie 2014   PE CE LUME TRĂIM

Nu. Absolut nu. Cei doi vin din văzduhuri contrare. Mircea Sandu, fost internaţional şi tartor al frumoaselor noastre duminici (de sub lespede), s-a format la şcoala dură a fotbalului, un sport în care erau permise faulturi pe la spate, foloase la ciorap şi nopţi lungi, bine acompaniate. Răzvan Burleanu, în schimb, s-a făcut politician cu şcoală, după care a plonjat în Colegiul Naţional de Apărare, a navigat apoi spre Cotroceni pentru a-l consilia pe Băse şi, pentru merite (necunoscute, dar nu trebuie să-i ştim pe toţi care servesc patria cu nume şi prenume, nu?), a primit Ordinul Naţional Serviciu Credincios. Între cei doi – noi. „Fostul“ a făcut multe nefăcute, inclusiv prime grase date la înfrîngeri, şi nu s-a învrednicit să repună pe picioare un sport bolnav rău, trăind în inerţia şi visarea zemoşilor ani ’90. „Actualul“ a promis marea cu sarea, l-a luat grupa pe dinainte în cîteva rînduri, s-a certat cu oameni care înseamnă ceva în istoria datului în minge, a iniţiat nişte proiecte interesante şi s-a înconjurat de o gardă mixtă, un amalgam între ce-a vrut şi ce obligaţii a mai avut. Pare cîteodată nelămurit şi are un discurs de politician care produce pe alocuri efectul scîrţîitului cretei pe tablă. Nu-i putem da încă decît note parţiale. E drept, impresia nu-i teribilă. Iar felul în care s-a despărţit de Piţurcă nu-i foarte limpede, şi sînt mulţi bani în joc. Dar a cere un conducător cu adevărat bun al fotbalului e cum ai pretinde ca un şef de stat scandinav să conducă Cecenia. Noi, naivii, visăm la astfel de cai multicolori proiectaţi pe pereţi găuriţi.

Mai multe