PSD ca instituţie morală
Poate că mă prind eu mai încet, dar tot nu am reuşit să înţeleg de ce s-a autosuspendat Adrian Năstase. Cu ce a greşit Năstase în viziunea instituţiei morale PSD, cum a spus Geoană? Să citim transcrierea celor două conferinţe de presă. "Mi se pare jenant, dintr-un anumit punct de vedere, să stăm să discutăm despre toate aceste subiecte într-un moment în care partidul trebuia să se ocupe mai mult de ceea ce se întîmplă în minerit, de ceea ce se întîmplă în zona energetică" - spune Năstase. A se observa aerul superior-deranjat. E doar o chestie de imagine, nu e de fapt nici o problemă, amărîţii ăştia ne deranjează cu mizilicuri de milioane din moşteniri, cînd ţara are aşa probleme importante. "Sînt convins că subiectul mătuşa Tamara de fapt nu există." Nici urmă de argumente în toată conferinţa, nici un detaliu care să facă mai credibilă povestea mătuşii milionare. Doar o complicată teorie a conspiraţiei prin care justiţia şi presa vor să îi facă cadou lui Traian Băsescu capul adversarului pe tavă. Deci serviciile şi presa au făcut ca tuşica să fie expertă în afaceri, avînd parteneri oameni care au avut avantaje de pe urma guvernării lui Năstase. Năstase se face că plouă, cînd de fapt problema e bănuiala legitimă că şi-a folosit puterea pentru a se îmbogăţi. Dar măcar ceilalţi înţeleg natura acestei probleme? Eu cred că înţeleg prea bine. Că atunci cînd se uită unii la alţii asta subînţeleg cu toţii. Dar nu o spun. E fascinant cum Mircea Geoană a alergat în jurul subiectului. Ziariştii au avut inspiraţia să-l întrebe care a fost greşeala lui Năstase, în opinia sa. L-au întrebat de mai multe ori, în mai multe forme. Geoană zice că autosuspendarea lui Năstase e doar "un prim pas în direcţia corectării deficitului sever de imagine pe care partidul nostru îl are, şi care s-a amplificat în ultimele săptămîni". Apoi lansează un concept interesant: "Un partid este în primul rînd o instituţie morală şi etică. Şi în acest sens am avut discuţia din partid şi în acest sens trebuie citită decizia lui Adrian Năstase". Deci partidul este o instituţie morală. Ca orice chestie morală, şi partidul ar trebui să aibă nişte reguli, pe care membrii să le cunoască. Care sînt acele reguli? Cum a decurs discuţia morală din partid? Ce nu este acceptabil pentru organismul moral PSD? Să fii bogat? Greu de crezut, deşi o mulţime de lume lansează în aceste zile aberaţia că nu se face să fii bogat şi social-democrat. Să ai mătuşi bogate? Şi mai greu de crezut. Să moşteneşti? Nici chiar aşa. Dacă e bine că s-a autosuspendat, care a fost greşeala morală a lui Adrian Năstase? Întrebare legitimă adresată imediat din sală către Geoană. Răspuns: "Am spus şi repet: nu ştiu prin ce mecanisme, dar cred că mecanismul e mai degrabă de psihologie de masă, această problemă a mătuşii a căpătat o reverberaţie şi o amploare fără precedent. Este o chestiune care este vorbită în fiecare birt din colţul ţării". Deci nu e o problemă de morală, ci de psihologie de masă. Masele astea s-au aruncat înainte cu o morală a lor, morala aia care zice că, oricum o întorci, o mătuşă îmbogăţită de profitori ai guvernului tău nu este tocmai în regulă. Asta să fie iritarea morală şi pentru organismul moral PSD? Este o problemă pentru partid pentru că e vorbită în birturi sau pentru că încalcă atît de grosolan bunul-simţ şi e o poveste atît de simplă că tot omul din birt o înţelege? Din nou un reporter insistă pe problema morală (mare plăcere să-i vezi pe reporteri eliberaţi de frica de telefoane). "Este o problemă morală şi etică şi este o problemă care a excitat un nerv sensibil al opiniei publice" - spune preşedintele PSD. Omul nu se hotărăşte deloc dacă este o problemă morală în sine sau este o problemă morală pentru că le afectează imaginea. Din dilema asta nu poate să iasă şi pace. Caută să scape altfel: "Întîmplător a fost speţa asta cu mătuşa, această decizie nefericită a lui Adrian Năstase de a face nu ştiu ce declaraţie de avere. Dar vreau să spun extrem...". Stop! Jurnaliştii sar şi îl întrerup: adică problema a fost că a completat declaraţia de avere? Răspuns bălmăjit: "Nu, nu, despre ceea ce a fost invocat în presă". Un ziarist insistă exasperat: "Unde a greşit, care era decizia nefericită a lui Adrian Nâ¹stase?". Geoană, şi mai exasperat: "Cred că aţi scris suficient de mult despre aceste subiecte". Claritatea morală a liderului PSD e atît de absconsă încît o sală plină de reporteri o ratează complet. Dar ei tot mai încearcă şi pun altfel întrebarea: cînd va expira autosuspendarea înseamnă că va fi dispărut problema morală a mătuşii? Răspuns: "Vom vedea la momentul potrivit". Dar pînă acum ce am văzut? Oamenii insistă, repetă întrebarea despre problema morală, în altă formă. Geoană spune că "este o chestiune a unei asocieri a unui lider social-democrat, care reprezintă un electorat de stînga, cu o anumită tipologie". Deci problema e bogăţia în sine, Geoană deviază pe coclauri ca să scape. Apoi termină conferinţa spunînd ritos că nu vor mai face declaraţii despre cazul Năstase. Dvs. aţi înţeles cum a greşit Năstase din punctul de vedere al instituţiei morale PSD? Să ne imaginăm că PSD mai controla încă presa, că Mitrea şi Dan Ioan Popescu mai plăteau încă publicitate de stat cu ghiotura, că Năstase mai era încă eroul televiziunilor, că Evenimentul zilei şi celelalte ziare de opoziţie ar fi fost închise. Întrebare: în acest caz, PSD ca organism moral ar fi avut vreo problemă cu cazul mătuşii? Care problemă?