Provocări la care Biserica nu răspunde bine
„Cred întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.“
Acum două săptămîni, am scris aici despre umilirea Bisericii de către şefii locali din PSD. Înregistrările apărute în campania electorală cu baronul roşu de Satu-Mare, care trimitea literalmente la dracu’ pe preoţii şi preotesele care nu-i aduceau voturi pentru Ponta, m-au durut, m-au ofensat, m-au revoltat. Pare-se că pe mine mai mult decît pe înalţii ierarhi BOR. O asemenea ofensă adusă Bisericii nu am întîlnit în spaţiul nostru public. Nici măcar ateii cei mai înverşunaţi nu şi-au permis să-i trimită pe preoţi la dracu’. Şeful pesedist din Satu Mare a făcut-o. Omul se afla (se mai află?) în foarte bună relaţie cu episcopul local. Sînt, carevasăzică, prieteni. O spune chiar el. Prieteni, desigur, pentru că bugetul local încălecat de pesedist este generos cu Episcopia. Tot de la el aflăm că preotesele primesc serviciu în numele acestei prietenii. Acum, pe drept cuvînt, după logica politică „do ut des“, micul satrap local cerea întoarcerea favorurilor: voturi pentru Ponta. Dacă nu, afară cu preotesele din serviciu şi la dracu’ cu preoţii! Lipsa de reacţie publică a BOR mi se pare încă şi mai dureroasă decît agresiunea acestui Anton Antonovici Skvoznik-Dmoukhanovsky actual. Înverşunarea cu care Preafericitul Patriarh apără zidurile care se ridică ale Catedralei Neamului ar fi trebuit să fie imediat vizibilă şi în apărarea oamenilor Bisericii, a preoţilor ei!
Adevărul este că Biserica Ortodoxă a ieşit cam şifonată din aceste alegeri. Mai toată lumea a văzut că BOR l-a sprijinit pe Ponta, ceea ce Biserica n-a ştiut (sau n-a vrut?) să contrazică. Reţeaua locală pesedistă este foarte apropiată de reţeaua locală a Bisericii – din motive de bani, nu de cuvioşie, fireşte. Probele acestei apropieri s-au înmulţit pe parcursul campaniei electorale, iar BOR nu a ştiut (sau nu a vrut?) să contrazică, deşi Sinodul decisese încă din august deplina neutralitate politică a clerului în campania electorală din octombrie – noiembrie. Chiar şi aşa, impresia generală a fost că BOR a fost mai aproape de Ponta, şi pentru că prim-ministrul este, după botez, ortodox, iar Iohannis este luteran. La rîndul lui, Ponta a jucat mult în campanie pe ortodoxism, exhibînd icoane şi Biblii. BOR nu a reacţionat, deşi pesedistul depăşise nu doar orice limită a decenţei, ci şi orice limită canonică (povestea cu chipul lui Arsenie Boca vîndut ca icoană cu îndemnul „votaţi Ponta“ lipit pe verso). În contextul acestei percepţii generalizate, încă şi mai rău a făcut Bisericii ştirea ajunsă în jurnalele politice, cum că Patriarhul ar fi spus, în duminica alegerilor, că Dumnezeu a lucrat spre binele românilor chiar şi prin străini. Toată România a dedus că Patriarhul a văzut cum merg exit-poll-urile, a schimbat macazul şi face cu ochiul preşedintelui ales. BOR a reacţionat cu un comunicat care nu a pătruns aproape deloc în spaţiul public, arătînd, cu îndreptăţire cred, că Patriarhul nu a făcut decît să reia învăţătura sa despre parabola bunului samaritean, pe care o publicase deja în presa religioasă cu patru ani în urmă. Au apărut, însă, alte iritări. A vrut Patriarhul să spună despre Iohannis că este „străin“? Evident, Iohannis nu e „străin“ – neamul său este de 800 de ani aici. Dacă judecăm în aceşti termeni, neamul lui Ponta este mai străin de România decît neamul lui Iohannis, pentru că, după cum îmi amintesc că a povestit într-un interviu şeful Guvernului, ai lui au venit de prin Italia şi Albania abia în secolul al XIX-lea. Ai lui Iohannis erau aici, deja, de vreo şapte secole. Sigur că asta este o judecată idioată, dar au existat idioţi care au adus-o în prim-plan, în vremea campaniei electorale. Poate că ar fi fost mai bine ca Patriarhul să precizeze că Iohannis nu este „străin“, nici în fapt, nici în sensul parabolei. Iohannis este creştin, aşa cum este mai tot poporul român, în vreme ce samaritenii erau cu totul străini faţă de evrei. Sigur, deşi creştin, Iohannis nu este ortodox, dar cît de mult să însemne în ochii lui Dumnezeu diferenţa dintre un creştin ortodox şi un creştin luteran? Sigur, deşi român, Iohannis este după etnie neamţ, dar am văzut cît de „străin“ l-a resimţit poporul român în 16 noiembrie. Prin urmare, pilda care ne spune exact ceea ce a zis Patriarhul, şi anume că Dumnezeu lucrează şi prin cei pe care noi îi socotim străini, nu se aplică deloc lui Iohannis!
Pentru ca analiza să fie completă, mai trebuie să adăugăm o informaţie. BOR nu este nici pe departe o organizaţie foarte disciplinată. Sigur că ierarhia funcţionează, dar autonimia fiecărui preot paroh ori a fiecărui protopop este, în fapt, destul de mare. O fi BOR o organizaţie ecleziastică (adică puternic ierarhizată), dar este o organizaţie românească. La bază, dar şi pe niveluri intermediare, spiritul lui Pristanda – „numai Dumnezeu ştie ce e de fapt în sufletul meu“ şi „pupă-l în bot şi papă-i tot“ lucrează din plin. În plus, spiritul local este extrem de influent în cler. Aşa cum sînt diferenţe mari între un român din Teleormanul profund şi unul din centrul Clujului, există diferenţe mari între preoţii care păstoresc parohiile respective. Aceste diferenţe există şi se manifestă indiferent de comenzile de la Palat.
Oricum, Biserica ar trebui să înveţe repede să administreze cu ceva mai multă înţelepciune provocările electorale. Nu de alta, dar evoluţiile din societatea noastră nu îi sînt chiar favorabile, iar momentul alegerilor din 2014 contribuie la o anumită deteriorare a imaginii BOR în sufletul românilor.
Sever Voinescu este avocat şi publicist.