Propaganda rusă de pe la noi

La început, ce era în presă mergea și în mediul online (site, blog, Facebook etc.). De la un timp, accep­tînd un servilism umilitor care o duce direct în irelevant, presa a devenit ancilară Internetului: tot mai multe lucruri raportate de media noastră sînt preluări, citate ca atare ori nu, din online. Tot mai mult, ce scrie pe Facebook, scrie și la ziar. Fenomenul acesta nu doar că ucide presa, dar mai are un efect malefic: legitimează lăutărismul, subiectivitatea necenzurată, vanitatea ignorantă drept dezbatere publică. Am mai denunțat aici sau prin alte părți iresponsabilitatea omului recent în folosirea cuvintelor. Mediul on­line, deschis fără pic de cenzură absolut oricui, a contaminat mediul firesc al dezbaterilor publice (televiziune, radio etc.) cu un fel de neobosită euforie a abuzului lexical. Ca să te vadă lumea, trebuie să dai tare! Și repede! În acest context, în zgomotoasa noastră zăpăceală, se discută despre unul dintre cele mai subtile și mai periculoase fenomene pe care le trăim. Și noi, și alții. Este vorba despre perfida propagandă rusească.

Mai nou, cînd te iei la trîntă cu adversarul, e de rigoare să-l acuzi că face jocul propagandei rusești. Nu contează ce spune, nu contează cine este – te enervează, gîndește altfel decît tine, scrie de pe alte poziții: e „cu rușii“! Între timp, toți semidocții de pe la noi au aflat că există două feluri de unelte ale propagandei rusești: cei „plătiți“, conștienți de ceea ce fac, și cei păcăliți, cei care, purtați de autentice emoții, duc mai departe ideile acestei propagande fără să știe bine ce fac, faimoșii idioți utili. Cînd vrei să fii nemilos, îl acuzi pe contraopinent că face parte din prima categorie. Cînd vrei, totuși, să arăți o oarecare înțelegere față de fiara cu care polemizezi, zici că e un „idiot util“. O faci pentru că expresia conține cuvîntul „idiot“, ceea ce, prin ricoșeu, te postează pe tine în poziția de „deștept“. Tu – evident, deștept – te-ai prins care e jocul rușilor și îl combați, adversarul – idiot, desigur – nu s-a prins și a căzut în plasă.

De cîte ori PSD mai aduce vorba despre referendumul pentru modificarea art. 48 din Constituție (în sensul precizării că, prin soți, se înțelege exclusiv un bărbat și o femeie), încep iarăși polemicile. PSD joacă cinic un joc care nu mi se pare a fi unul pur electoral, cum cred cei mai mulți analiști, ci unul care vizează direct raporturile de putere între partidul care controlează Parlamentul și președintele țării, care i se cam opune. Președintele Iohannis a vorbit despre intenția lui de a organiza un referendum național pe tema Justiției, iar PSD ține la sertar referendumul pe tema căsătoriei pentru a bruia cu el, la nevoie, inițiativa prezidențială. Recent adoptatele modificări la Legea referendumului, prin care președintele este complet scos din procedura de organizare a unui referendum constituțional, asta dovedesc. PSD vrea să aibă totală putere asupra butonului care declanșează referendumul despre căsătorie, urmărind „pe teren“ mișcările pe care președintele Iohannis le face în legătură cu referendumul despre Justiție. Să ne gîndim puțin. În ziua în care președintele va anunța că cere referendumul „său“, PSD va pune ime­diat în lucru referendumul căsătoriei. Vă imaginați, desigur, confuzia unei zile în care oamenii sînt chemați să răspundă și la întrebarea despre Justiție a președintelui (acesta va fi un referendum „pe o problemă de interes național“), dar și la întrebarea despre căsătorie (acesta va fi un referendum constituțional), pe două buletine de vot, pentru că nu poți pune întrebări care au consecințe legale diferite pe același buletin de vot. Și gîndiți-vă la campania pentru acel referendum, în care unii vor striga într-o parte a pieței despre corupți și alții, în altă parte a pieței, despre homosexuali. Haos! Cu un efect garantat: prezență minimală și, oricum, confuză la urne.

Simt nevoia să atrag atenția asupra modului foarte politic în care PSD gestionează referendumul despre căsătorie, pentru că toate disputele pe care le aud despre acest subiect devin, așa cum e normal, puternic emoționale și personale. Poporul cu emoțiile, PSD cu politica – asta vreau, de fapt, să spun. Nu e nici Putin, nici „homofobie“ și nici măcar un captatio electoral – este un joc cinic de putere al actualului PSD cu președintele Iohannis.

Ei bine, ratînd miza strîmtă a acestui joc de-a referendumurile, autorii de Internet se reped la chestii mari precum tradiția, creștinismul, spiritul timpului, umanismul, drepturile omului și dau cu ele de toți pereții. În acest context, de cîte ori aduce PSD vorba despre referendumul pentru modificarea art. 48 din Constituție, părțile cele mai înfierbîntate ajung imediat să se acuze una pe alta de „rusism“. Poate că dumneavoastră sesizați că această acuză vine doar dinspre cei care se opun referendumului și înclină spre acceptarea căsătoriei homosexuale către cealaltă. Dar nu este deloc așa. Și în tabăra „tradiționaliștilor“ se spune că „progresiștii“ sînt un fel de idioți utili ai Moscovei pentru că sînt atît de vehemenți și de jignitori în retorica lor încît nu poți să nu vezi o provocare tipic bolșevică, menită să învrăjbească societatea românească și s-o facă, astfel, și mai vulnerabilă, și mai contradictorie, și mai dezbinată decît este. Unde mai pui că unii dintre cei mai intransigenți susținători ai căsătoriei homosexuale se întîmplă să fie și protestatari ecologiști cînd e vorba de proiecte energetice americane de pe la noi, și pacifiști cînd vine vorba de baze americane în România. Numai cine n-a trăit anii Războiului Rece și nici n-a citit nimic despre acea jumătate de secol nu știe cum lucra KGB-ul prin acest gen de activiști în Occident. Iaca!

Într-un fel, acest gen de excomunicare reciprocă pe motiv de pro-putinism mă liniștește: asta înseamnă că, de fapt, rușii nu au simpatizanți prea mulți pe la noi. În plus, îmi place să văd că vocile acestea stridente, și de-o parte, și de alta, sînt, totuși, minoritare. Flama celor două cauze extreme nu se extinde, oricît ar vrea incendiatorii. Din cîte îmi dau seama, societatea românească în ansamblul ei este mai degrabă placidă în această chestiune. Pe de altă parte, sînt gata să pun pariu că, dacă PSD dă drumul la organizarea referendumului privind căsătoria, rezultatul va fi nul: nu e nici o șansă să se prezinte la urne cam șase milioane de români, cît e necesar pentru validarea rezultatului. Mă bazez pe faptul că cele trei milioane de semnături în sprijinul inițiativei de modificare a Constituției au fost strînse la capătul unei campanii de vreo șase luni de zile. Cum să scoți într-o singură zi șase milioane de „da“-uri dacă ai strîns abia jumătate din acest prag după șase luni? Cred că și PSD știe bine acest lucru. Și, cum spuneam, face politică cinică în continuare, așa cum a dovedit de ani de zile că știe să facă.

Mă opresc aici cu politica și revin, săptămîna viitoare, cu cîteva observații despre fondul chestiunii.