Probleme de familie

10 decembrie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Sînt 16 ani de cînd Macedonia la acea vreme, Macedonia de Nord astăzi, a primit statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Era cam în aceeași perioadă în care România termina negocierile și se pregătea să iasă din zona gri a continentului.

Pentru macedoneni, însă, urma o lungă perioadă în care, în loc să discute despre creștere economică și comerț, au purtat lungi și complicate discuții despre identitate. Mai întîi cu grecii, care ani de-a rîndul le-au refuzat macedonenilor orice progres în relația cu UE pretextînd că denumirea micului stat balcanic e de natură să creeze confuzii în legătură cu moștenirea lui Alexandru cel Mare. Doar Grecia modernă, a spus guvernul de la Atena, poate emite pretenții legate de cultura antică ce se leagă de numele împăratului. Negocierile cu Bruxelles-ul au rămas blocate o perioadă lungă de timp. Tîrziu, macedonenii au cedat. Au acceptat să își schimbe numele țării și așa au ajuns, din 2018, să trăiască în Macedonia de Nord.

Efectul acestui blocaj s-a văzut în viața de zi cu zi a macedonenilor care și-au afirmat hotărît identitatea, transformîndu-și capitala în ceea ce presa internațională a numit uneori „parc de distracții” din cauza numărului mare de statui ale unor personalități istorice ca Maica Teresa și Alexandru cel Mare sau tatăl acestuia, Filip. Asta spre enervarea albanezilor și grecilor care, evident, își revendică fiecare personalitățile.

Între statuile de la Skopje se află și una a sfinților Chiril și Metodiu, inventatorii a ceea ce urma să devină alfabetul chirilic. Așa că macedonenii au adăugat la lista de vecini enervați și Bulgaria, care, de altfel, nu avea nevoie de motive suplimentare pentru a emite opinii cu privire la originea macedonenilor. Văzuți dinspre Sofia, ei sînt de fapt bulgari și vorbesc un dialect al limbii bulgare. Deși inițial nu a emis obiecții cu privire la obiectivele europene ale Macedoniei, Bulgaria a decis brusc zilele trecute să oprească negocierile de aderare dintre Skopje și Bruxelles. Și par hotărîți să mențină acest veto pînă cînd macedonenii vor accepta că vorbesc bulgara.

O întoarcere la 180 de grade față de trecutul recent, cînd Sofia a fost unul dintre suporterii fermi ai intrării Macedoniei în UE.

Analiștii internaționali pun atitudinea Bulgariei pe seama necazurilor interne ale premierului Boiko Borisov, contestat intens în stradă și în Parlament și silit să guverneze alături de un mic și gălăgios partid naționalist. Borisov știe bine că mofturile etniciste ale guvernului său scot din sărite Bruxelles-ul, dar știe la fel de bine că își poate folosi veto-ul fără să se expună la altceva decît la o eventuală pierdere de reputație.

În Macedonia, decizia bulgarilor a provocat un val de indignare. „Nici o națiune din Europa nu trebuie să fie obligată să aleagă între propria identitate și aderare”, a spus premierul Nikola Dimitrov, citat de Politico.

De partea lor, istoricii bulgari insistă că națiunea macedoneană este mai degrabă un soi de inginerie politică instrumentată de comuniștii iugoslavi pentru a justifica de ce teritoriul respectiv nu aparține Bulgariei, așa cum se întîmpla pînă în anii ʼ40 ai secolului trecut.

„Nimeni nu le neagă dreptul de a se defini cum doresc și de a-și numi limba așa cum le place. Dar nu putem fi de acord că acest drept se bazează pe ură, furt de istorie și negarea Bulgariei”, spune, la rîndul ei, Ekaterina Zaharieva, ministrul de Externe al Bulgariei.

Văzut de departe, acest proces de definire a unei națiuni poate părea pe alocuri amuzant sau chiar ridicol, însă simplul fapt că macedonenii așteaptă de 16 ani de zile să adere la blocul comunitar este una dintre micile drame europene care nu primesc foarte multă atenție. Aderarea la UE a însemnat întotdeauna pentru estici prosperitate și stabilitate. Întîrzierile nu fac decît să decredibilizeze filoanele pro-occidentale din societăți cum este cea macedoneană. De aceea, ambițiile meschine ale Bulgariei pun în pericol nu numai proiectul național al macedonenilor, ci și stabilitatea într-o regiune deja volatilă în care tensiunile etnice și politice sînt întotdeauna la o secundă distanță de violență. Pe de altă parte, ele indică faptul că nici națiunile mai mari și mai vechi din regiune nu sînt tocmai sigure pe ele și pe locul lor în lume. Din acest punct de vedere,  Estul Europei rămîne o zonă incapabilă să se împace cu propriul trecut și sperînd permanent că mai e ceva de cîștigat, vreo nedreptate istorică de reparat sau un orgoliu de hrănit.

Iar dacă Macedonia de Nord ajunge iar în pragul războiului civil (s-a mai întîmplat) sau decide la un moment dat că Rusia e mai onestă în relația bilaterală, nici un premier bulgar nu va fi tras la răspundere. Din păcate.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.

Mai multe