Problema majoră cu majoritățile

Atribuirea posturilor la vîrful ierarhiei europene nu a fost niciodată o sarcină ușoară. Interesele naționale diferite – uneori divergente – și procedurile de desemnare care presupun consens la mai multe niveluri au condus adesea la blocaje sau la amînări în luarea deciziilor. Negocieri intense și voința de a depăși impasurile de moment au produs de fiecare dată soluții pertinente. În legislatura precedentă, acest proces a durat pînă spre sfîrșitul verii: decizia finală a fost adoptată de-abia la sfîrșitul lunii august. Atunci a existat măcar un consens între PPE și Socialiști în ceea ce privește persoana ce avea să preia președinția Comisiei Europene, și anume Jean-Claude Juncker; negocierile dificile vizau celelalte posturi de top. De această dată, însă, criza e ceva mai adîncă. Nu numai că nu există acord în ceea ce privește șeful Comisiei, chiar și metoda de atribuire a postului e contestată. Iar în Parlamentul European, jocul majorităților se complică pe zi ce trece. Mai exact, majoritățile nu se formează.

Vinerea trecută, liderii europeni reuniți la Bruxelles nu au reușit să desemneze persoanele care vor conduce Uniunea. Consiliul se întîlnește din nou la 30 iunie pentru a încerca să ajungă la un acord. Conform sistemului de desemnare practicat în legislatura precedentă, candidatul aflat la vîrful listei partidului care a cîștigat alegerile este susținut de Parlament pentru a deveni șeful Comisiei Europene (adică al guvernului european). PPE, care a întrunit cele mai multe voturi, îl are ca Spitzenkandidat pe Manfred Weber. Dar PPE nu are, singur, o majoritate. Iar grupul Socialiștilor și grupul Renaissance / Renew Europe (liberali) au anunțat că nu îl vor susține. Cît despre partidul Verzilor – a patra forță politică în hemiciclu –, acesta va susține sau va bloca eventualele propuneri în funcție de programele de mediu anunțate.

Nici la nivelul șefilor de stat și de guvern nu există consens. Se știe deja că președintele Franței, Emmanuel Macron, contestă ideea de Spitzenkandidat și că, foarte probabil, nu va încuviința desemnarea germanului Manfred Weber. Favoritul Franței pentru poziția de șef al Comisiei este Michel Barnier, actualul negociator-șef pentru Brexit din partea Uniunii Europene. Cancelara Angela Merkel, deși a declarat de mai multe ori că îl susține pe Weber, nu va putea face abstracție de realitatea din Parlament: configurația puterii s-a schimbat, PPE, deși a rămas cea mai importantă forță politică, nu e suficient de puternic pentru a pretinde candidatura lui Weber. În fine, așa-numitul grup de la Vișegrad, adică Ungaria, Slovacia, Republica Cehă și Polonia, vrea să evite ascensiunea lui Weber, deci susține candidatura lui Michel Barnier. Oricum, în miezul disputei despre cine va fi noul șef al Comisiei sînt tensiunile dintre Emmanuel Macron și Angela Merkel. Aceste tensiuni franco-germane sînt amplificate și de insistența cu care PPE pledează pentru Spitzenkandidat-ul lor. Și de amenințarea (repetată ca o mantră) că, dacă nu va fi desemnat Manfred Weber, Uniunea Europeană va intra într-o criză politică fără precedent.

Un Consiliu eșuat nu înseamnă neapărat un eșec ale Europei. Dincolo de toate blocajele de parcurs, dincolo de unele erori de proiectare a construcției europene, cooperarea a produs de fiecare dată soluțiile cele mai plauzibile. Și, probabil, așa se va întîmpla și de data asta.

Cum poate fi depășit impasul actual? O soluție ar fi ca PPE să accepte că Manfred Weber e o mînă moartă și să realizeze că, mizînd în continuare pe el, își va irosi șansa de a propune un șef al Comisiei din rîndurile sale. Printre politicienii conservatori cu profil relevant s-ar număra premierul irlandez Leo Varadkar, șefa FMI Christine Lagarde, directorul executiv al Băncii Mondiale Kristalina Georgieva și, de ce nu, chiar Michel Barnier. În fine, poate că tocmai chestiunea desemnării președintelui Comisiei, cea mai spinoasă, ar putea fi amînată pentru a fi atribuite mai întîi celelalte portofolii: președintele Consiliului, cel al Parlamentului, înaltul reprezentant pentru politică externă, șeful Băncii Centrale Europene etc.