Priorităţile Guvernului

8 septembrie 2005   PE CE LUME TRĂIM

"Nu că aş avea ceva cu biserica noastră ortodoxă (Doamne fereşte! La rating-ul ei, chiar că aş da de bucluc!), şi cu atît mai puţin cu Catedrala cea atît de mîntuitoare de neam şi ţară. Ba chiar, în privinţa celei din urmă, de multe ori mă gîndesc că mai bine-ar construi-o o dată, fie şi pe vîrful Intercontinentalului, doar să terminăm cu problema asta atît de caraghioasă. În definitiv, la cît de urît e Bucureştiul, o oroare în plus nici nu mai contează prea mult. O să avem şi noi catedrală în centrul oraşului, ca toate Ťneamurile» celelalte, ba încă mai faină, pentru că a noastră va fi nou-nouţă, cu termopanele intacte, pe cînd la Budapesta, Viena sau Paris sînt nişte dărăpănături cu bulină roşie, de pe vremea lui Pazvante." (Mircea Cărtărescu, Jurnalul Naţional) "Ca să dopăm Sănătatea cu banii de care e vitală nevoie, lărgim baza de impozitare. Pînă aici gîndirea pare a avea un sîmbure raţional. Dacă ne referim la Top 300 al marilor evazionişti fiscali, lărgirea bazei ar avea un sens. Numai că Nicolăescu se gîndeşte să pună biruri noi pe cei pe care îi are la îndemînă: pensionari, ţărani, asistaţi social. De aici încolo, ministrul dă un recital de nonsensuri. Îi va pune pe amărăşteni la plată, mai exact se va face că-i pune, pentru că şi ei se vor preface că vor plăti. Să rămînem, deci, pe locurile noastre, fiindcă, finalmente, nu se va întîmpla nimic. Desigur, nici bani mai mulţi la buget nu vor veni. În loc să ia din pensia fiecărui bătrînel, va lua de la Casa Naţională de Pensii; în loc să ia din ce nu au asistaţii social, va lua din ce nu au primăriile. Cu agricultorii va fi mai greu; pentru ei în acest moment nu poate gaja nici o instituţie. Probabil li se vor deschide conturi şi vor fi înştiinţaţi că posedă o anumită sumă de căciulă, sumă pe care n-o posedă pentru că merge la Sănătate." (Lelia Munteanu, Gândul) (C. G.) presa despre...

Mai multe