Primul tur
La o zi după primul tur al alegerilor prezidenţiale în Serbia, presa internaţională era neliniştită de evoluţia pieţelor europene şi asiatice care preluaseră în mod dramatic tendinţa recesionistă din Statele Unite. Pieţele americane erau închise: zi liberă consacrată omagiului lui Martin Luther King jr., prilej pentru candidaţii democraţi la prezidenţiale să demonstreze că visul lui King e moştenirea lor comună. În Orientul Mijlociu, guvernul israelian a slăbit presiunea pe regiunea Gaza, permiţînd aprovizionarea cu cantităţi modeste de combustibil şi hrană. În Italia, coaliţia prim-ministrului riscă să rămînă fără susţinere parlamentară, după demisia de onoare a ministrului de Justiţie. Autorităţile mexicane îşi continuă lupta împotriva cartelurilor vinovate de răspîndirea drogurilor, iar în Irak un atac cu bombă s-a încheiat cu 14 morţi. Rutină. Lumea îşi vede de problemele ei, cum se vor descurca alegătorii sîrbi cu opţiunile exprimate duminică nu îi preocupa decît pe cei direct interesaţi. Titlurile articolelor care au precedat alegerile - "Serbia alege dacă va păşi pe cărarea spre Uniunea Europeană sau pe cea spre Rusia" (Washington Post), "Trebuie ales între Washington şi Moscova" (Politika) - îşi pierduseră actualitatea. Învingătorul primului tur, Tomislav Nikolici, şeful Partidului Radical, ultranaţionalist (întemeietorul acestui partid, Vojislav Seselj, e acuzat de crime de război, de către Tribunalul de la Haga), nu exclude folosirea forţei, dacă regiunea Kosovo îşi va proclama independenţa, în timp ce principalul său adversar, Boris Tadici, susţine că nu va accepta nici el proclamarea independenţei, dar nu va întrebuinţa forţa pentru ca leagănul Serbiei medievale, locuit acum de albanezi, să rămînă între hotarele ţării sale. Statele Unite şi majoritatea ţărilor europene ar fi de acord cu proclamarea independenţei, dacă se vor pune în practică mijloace eficiente de apărare a drepturilor minorităţii sîrbe din regiune (aproximativ 100.000 de oameni). Desigur, există statistici care arată că, în Serbia, salariul mediu este de 400 de euro pe lună, că prima cauză a mortalităţii sînt bolile cardiovasculare, că tot mai mulţi sîrbi au probleme cu bolile de nervi şi o treime din populaţie se consideră "perdantă a tranziţiei". Priorităţile acestor oameni sînt altele decît independenţa Kosovo, dar politicienii au reuşit să reducă dezbaterea electorală la această temă patriotică şi să o declare prioritară. În pregătirea celui de-al doilea tur, candidatul învins prevesteşte zile negre pentru Serbia, în timp ce învingătorul a cîştigat marja de manevră necesară pentru a nega acuzaţiile: el nu este izolaţionist, "Serbia a votat azi pentru amîndouă, pentru Europa şi pentru Rusia, drumul spre Rusia este astăzi mai deschis, dar eu voi ridica barierele şi de pe drumul spre Europa". Diplomaţii ruşi au spus tot timpul că oriunde se va pune problema independenţei regiunii Kosovo ei vor vota împotrivă; într-un discurs de campanie, Nikolici a afirmat că nu i se pare imposibilă plasarea unei baze militare ruseşti în Serbia. Recenta ofertă a Rusiei, de petrol şi combustibil, arată că actuala conducere de la Moscova e dispusă să pună şi bani acolo unde-i stau principiile. Dacă Nicolici va cîştiga cel de-al doilea tur (avansul nu e de natură să-i dea certitudini, Tadici a ieşit al doilea şi la alegerile trecute şi a recuperat, scoţînd alţi alegători din casă, în finală) nu va putea să ţină doi pepeni într-o mînă. Şi cum Uniunea Europeană are mari dificultăţi în formularea unei politici comune şi dificultăţi şi mai mari cînd ar trebui să-şi mobilizeze mijloacele de a o aplica, e probabil că Rusia va cîştiga încă o poziţie în această partidă de reconstrucţie a marii puteri care a fost. Primul război rece a fost un conflict ideologic, cel de-al doilea se va duce folosind arme economice: accesul la materii prime, privilegii pentru investiţii etc. Şi dacă atunci, în â46, Occidentul a sesizat ameninţarea, blocînd extinderea europeană a comunismului dincolo de ceea ce s-a stabilit la Yalta, cooperarea cu Putin le pare acceptabilă conducătorilor din ţările cu o democraţie stabilă, apărate prin instituţii de afilieri nocive. Mai puţin sigură e evoluţia ţărilor unde principiile democraţiei sînt doar un deziderat parţial realizat, acolo unde capriciile şi interesele conducătorilor sînt mai presus decît instituţiile. Nu se ştie ce vor alege oamenii între o politică haotică şi combustibil ieftin.