Primarul, Guvernul şi Directiva

6 mai 2010   PE CE LUME TRĂIM

„Bun vinul ăsta. Zic să mai luăm o sticlă, e bine?“ Omul îmi zîmbea, uşor încurcat. L-am înţeles. Nu vroia să fie înţeles greşit, nu era vreun beţiv. Venise în delegaţie în Bucureşti. Îmi ştia telefonul şi m-a sunat să mai stăm la o şuetă, la o vorbă. Îl ştiam de ceva vreme, era primar de vreo 12 ani, într-un oraş de vreo 50 de mii de locuitori. „Ţii minte cînd am primit de la Bucureşti ordin să strîngem frigidere şi televizoare vechi?“ Dau din cap, uşor neatent. „Ne-au zis că e musai să strîngem nu ştiu cîte kile de d’astea, plus calculatoare, monitoare, fiare de călcat, aspiratoare. Din prima, m-a luat durerea de cap. Pe la noi prin zonă, se ia bobinajul de la motorul defect şi se foloseşte să legi viţa.

Frigiderele şi televizoarele se fac coteţe. În fine, aici a fost prima problemă. Adică, ordinul zicea «aparate electrice şi electrocasnice care nu mai sînt folosite». Oamenii îmi ziceau că încă le folosesc, chiar dacă nu în scopul original. Am zis să dau, măcar, exemplu personal. În ziua cînd s-a dat Marea Curăţenie, am reuşit să găsesc un televizor Sport prin magazie pe la soacră-mea. Am chemat şi televiziunea locală, să mă vadă urbea cum predau aparatul la centrul de colectare, să facă şi ei la fel. M-am ajutat şi cu o firmă locală care tocmai îşi casase nişte vechituri de calculatoare 486, vreo 30 de bucăţi. Ce mai, în cîteva ore aproape umplusem Centrul de colectare. Să nu uit. Ţi-am zis cum a fost cu centrul de colectare?“

Îmi mai povestise, dar m-am făcut că nu ştiu. „La directiva europeană pe care au luat-o ai noştri mot-à-mot, scrie clar: Centrul trebuie pus la dispoziţie de către autorităţile locale şi să fie uşor accesibil. Adică, să fie cît mai în centru. Pe vremea aia nu era criză, aşa că îţi dai seama, un teren de genul ăsta trebuia să fie valoros pentru imobiliari. Nu mai zic pentru cartier. În loc să le fac un parc sau să îl dau într-o asociere pentru un mall, le-am făcut depozit de fier vechi. Cîtă bombăneală mi-am tras…“ Zîmbesc. Prin Bucureşti, unii primari de sector au făcut tot felul de acrobaţii să scape de beleaua cu afurisitele de centre de colectare. Unii au dat terenuri în litigiu, alţii s-au făcut că uită.


„În plus, oamenii nu au înţeles de ce să ducă ditai frigiderul pînă la Centru. Cică vor căpăta un soi de bileţel verde. I-am întrebat la minister, bine, bine, dar ăştia cu bileţel or să capete măcar scutire de taxa verde dacă îşi cumpără un frigider nou? Nu mi-a venit nici un răspuns. Pîn’la urmă, bileţelul ăla e doar un soi de diplomă de onoare, de bun cetăţean, grijuliu cu încălzirea globală.“ Mă pufneşte rîsul. Conversaţia avea loc în plină fîsîială a gogoşii globaliste referitoare la apocalipsa ursuleţilor polari şi a pîrtiilor de schi din Elveţia. Tocmai se inventase Climate Change în loc de Global Warming.

Amicul continuă: „După cîteva luni, îmi făcusem norma de colectare. Atunci a apărut dandanaua. Nu mai aveam loc în depozit. Nimeni nu venea să ia zecile de tone de frigidere, maşini de spălat şi calculatoare. Dispoziţia era clară: aparatele astea nu se aruncă aiurea-n tramvai, ele trebuie reciclate cu cap, piesă cu piesă. Necazul e că, în România, nimeni nu avea fabrică de reciclat aşa ceva.“ Umplu paharele din a doua sticlă de vin. Greu mă stăpînesc să nu rîd. Povestea are şi ceva trist, în comicăria ei. Ştiu cît e de greu să demontezi şi să reciclezi un computer. E nevoie de multă manoperă, de selectat zeci de materiale diferite, nu e o joacă. Situaţia este la fel de albastră şi pentru frigidere sau chiar pentru banalele aspiratoare. Nimeni nu se înghesuie să facă o afacere în domeniul ăsta pentru că nu rentează decît în condiţiile unei subvenţii sănătoase de la stat. Piaţa liberă nu îngăduie profit la atare activitate. Aşa că, în zilele noastre, în multe, multe oraşe ale patriei, există depozite cu zeci de mii de tone de aparate electrocasnice care aşteaptă Reciclatorul.

Îl consolez pe amicul meu. Nu e singurul primar care s-a păcălit cu faimoasa directivă europeană. Trist este că, dacă România nu reuşeşte să strîngă o anumită cantitate de deşeuri electrocasnice (pe care nu are cine să le recicleze), va începe să plătească amenzi. Totul, conform Tratatului de Aderare.
 

Mai multe