Preţul, petrolul şi analiştii

M-am născut la Ploieşti. Copil fiind, exploram infatigabil străzile cartierului în care am văzut lumina zilei. Ajunsesem să cunosc la perfecţie toate cişmelele, gardurile şi cîinii dindărătul lor, boltele de viţă de prin curţi, nucii şi cireşii a căror coamă cădea şi dincolo de garduri, ajunsesem să ştiu feţe de oameni nevoiaşi, de negustori mărunţi, de poştaşi, dar şi numele celebrităţilor cartierului, fie ei lăutari, cuţitari sau medici. Am cunoscut repede duhul locului şi temperamentul oamenilor. Adesea, spre seară, străzile se umpleau de un miros sintetic, dulceag amărui, uneori înţepător de-ţi dădeau lacrimile, alteori molatec - aveam mereu senzaţia că străzile pietruite miros mai bogat decît străzile asfaltate - şi respirarea devenea mai scurtă. Atunci, lumea înjura rafinăriile. Ştiam că ni se zicea, în ţară, "găzari". Odată cu străzile şi mirosurile, mi-au intrat în minte şi miturile oraşului meu. Multe dintre ele vorbeau despre bombardamentele americane din cel de-al doilea război mondial, despre rafinării conduse de ingineri străini, înainte de 1944, şi despre petrol. Cu mintea mea de-atunci, am înţeles esenţialul: petrolul e un lucru foarte important. Dar la Ploieşti totul e în răspăr. Poate tocmai de aceea nu pot să iau în serios pe analiştii care cred că petrolul e un fel de Dumnezeu lichid şi înnegurat al lumii. De cîteva decenii, să gîndeşti că universul se roteşte în jurul petrolului este mai mult decît o modă, este o garanţie că eşti băiat deştept şi (te) pricepi, e semn că ai pătruns taina. Dacă vezi legătura dintre un război, o criză de prostată a unui şef de stat sau naşterea unei vaci cu cinci picioare şi vreo mişculaţie pe piaţa petrolului, eşti dintre cei care ştiu. Deşi deţin un pedigree care mă recomandă pentru asemenea sensibilităţi analitice, declar răspicat, cu riscul să trec drept prost şi nepriceput, că NU petrolul mişcă lumea. Dimpotrivă, preţul petrolului mi se pare a fi o consecinţă a felului în care se mişcă lumea. Care va să zică, e viceversa. Cînd a venit vestea că Rita urmează Katrinei, preţul barilului a crescut. Cînd meteorologii au anunţat că Rita nu e totuşi la fel de fioroasă cum a fost Katrina, preţul a scăzut. Sau poate că intensitatea Ritei a scăzut pentru că preţul petrolului urcase cam mult? Nu m-a mirat că un analist rudimentar, precum dl Brucan, intitula un articol "Petrolul face politica mondială" (Dilema veche, nr.86). Asemenea fel de a gîndi, chiar dacă e copiat din reviste occidentale de prestigiu, mi se pare de un provincialism epistemologic trist şi, în orice caz, desuet. O mostră de determinism materialist nedialectic de proastă calitate. De cîte ori citesc un text în care mi se explică savant că petrolul mişcă lumea, citesc printre rînduri bucuria infantilă a autorului de a fi găsit explicaţia tuturor lucrurilor. Şi autorii de genul acesta mă fac să zîmbesc. Unul dintre cei mai controversaţi, dar şi vizionaţi, realizatori de televiziune americani, Bill O'Reilly, enervat de creşterea fără precedent a preţului benzinei la pompele americane (3 $ galonul - spre comparaţie, îmi aduc bine aminte că prin 1998 benzinăriile de pe autostrăzi vindeau galonul cu mai puţin de 1 $, iar în 2002, la cea mai scumpă benzinărie, plăteai cam 2 $ cu sentimentul că e foarte mult!!!) a pus o întrebare de bun-simţ: cine face acest preţ? Experţi condescendenţi i-au răspuns "Piaţa" sau "Bursa" sau "OPEC". Omul nu a crezut. A pornit de la simplu la complicat: cineva spune benzinăriei care e preţul pe care trebuie să-l încaseze. Cine e acela? Mergînd în sus pe cursul preţului, omul a descoperit nu numai că, pe măsură ce ajungea la niveluri tot mai înalte, companiile răspundeau tot mai vag, dar şi că, în această perioadă, zisă "de criză", companiile petroliere fac profituri uriaşe. Criza e plătită exclusiv de cumpărătorul de la pompă - doar pentru el e criză. A venit şi un calcul al profesorului Don Nichols de la Universitatea din Wisconsin, care arăta că, dacă preţul la pompă este de 3 $ galonul, barilul ar trebui să coste cam 95 $ pe piaţă. Or, la data calculului, preţul barilului abia dacă depăşea 60 $. Deci, companiile petroliere au un răspuns de dat. Urmarea a fost că opt guvernatori americani au cerut preşedintelui Bush o anchetă în privinţa felului în care se formează preţul benzinei. Din cîte se pare, o atare anchetă e perfect acceptabilă în cea mai liberală economie a lumii. Şi nouă ni se spune că preţul benzinei urmăreşte preţul petrolului pe piaţa mondială. De ce nu sînt convins de acest lucru? De ce cred că preţul benzinei urmăreşte, mai degrabă, nivelul spaimelor pentru profit al birocraţilor din companiile care cumpără şi rafinează petrol? Să fiu mai clar: nimeni nu poate ignora goana, "lupta" în limbaj hobbesian, pentru resurse şi nimeni nu neagă rolul factorului energetic în gîndirea geostrategică de astăzi. Dar de aici pînă la a explica lumea prin petrol mi se pare un salt intelectual prea riscant. Să dai petrolului atribute de zeu atotputernic e o dovadă de fetişism intelectual care, oricît de scrobit ar fi şi oricît de bine ar apărea în powerpoint, tot primitivism este. La fel de bine, bancherii pot să explice lumea prin bani, teologii o pot explica prin religii şi freudienii prin implusuri sexuale.