Președintele Băsescu și Statele Unite ale Europei
- angajament politic sau ploaie de vară? -
Ce l-o fi apucat pe preşedintele Traian Băsescu să se declare, atît de tranşant, adeptul Statelor Unite ale Europei? Preşedintele tocmai a deviat de la „axa londoneză“, pe care el însuşi a trasat-o încă de la începutul mandatului. Ba chiar s-a îndepărtat de abordările neoliberale şi conservatoare ale unora dintre intelectualii apropiaţi lui. Cînd preşedintele afirma, nu demult, că „modelul social european este mort“, el se situa mai aproape de viziunea acestora din urmă, conservatoare şi suveranistă, decît de cea federalistă. Fiindcă, în realitate, promotorii Statelor Unite ale Europei, mulţi dintre ei oameni cu vederi de stînga, nu se gîndesc deloc la modelul Statelor Unite ale Americii. Dimpotrivă, pun un mare preţ pe Europa socială.
Surprinzător, preşedintele Băsescu trece, brusc, într-o zonă politică, a euro-federaliştilor, în care regăsim mulţi lideri de centru-stînga şi liberali. Preşedintele se situează astfel alături de Guy Verhofstadt, liderul grupului liberal din Parlamentul European, preşedintele de onoare al Uniunii Federaliştilor Europeni şi fondator al Grupului Spinelli – o grupare federalistă care a luat numele unui om politic italian, fost membru al Partidului Comunist, unul dintre cei mai de seamă promotori ai ideii de „Statele Unite ale Europei“. Corpul principal al clădirii din Bruxelles a Parlamentului European poartă numele lui Altiero Spinelli (1907-1986).
Printre federaliştii din acest grup îi mai regăsim, printre alţii, pe fostul ministru de Externe german Joshka Fischer (ecologist) ori pe liderul „verzilor“ din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, nimeni altul decît liderul mişcărilor studenţeşti din Parisul anului 1968. Tot aici îl găsim pe europarlamentarul liberal-democrat britanic Andrew Duff, susţinătorul unui important proiect de modificare a alegerii membrilor Parlamentului European – cetăţenii ar urma să voteze pentru două liste: una naţională, ca şi pînă acum, şi alta – la nivel european. Ei bine, europarlamentarul român Adrian Severin, pus acum la stîlpul infamiei după dezvăluirile din The Sunday Times, este un adept declarat al „Statelor Unite ale Europei“. Să fie vorba despre o repoziţionare ideologică? Totuşi, pot fi găsite şi alte explicaţii pentru declaraţiile preşedintelui. De exemplu:
● Apel pentru Franţa şi Germania: „Nu ne abandonaţi!“ Deşi în presa europeană au apărut numeroase opinii critice faţă de recentul summit Sarkozy-Merkel (mai ales în ce priveşte refuzul celor doi lideri de a admite ideea emiterii de eurobonduri), au fost remarcaţi paşii înainte în întărirea guvernanţei economice. Dar întărirea guvernanţei economice în zona euro – chiar şi în condiţiile unor „pierderi“, deloc imposibile, ale Greciei şi Portugaliei – conţine şi un mo-tiv de îngrijorare pentru ceilalţi, rămaşi în afară. O Europă cu dublu standard şi cu două viteze este din nou pe cale de a se forma. Clubul select va deveni mai greu accesibil, standardele de admitere vor deveni mai dure. Să fi vrut preşedintele să atragă atenţia asupra acestui pericol? O Europă cu un nucleu dur franco-german şi cu o zonă „periferică“ estică şi, posibil, mediteraneeană nu este exact ceea ce ne-am dorit.
● Avertisment pentru instituţiile interne. Oricîte critici s-ar putea aduce instituţiilor europene şi „birocraţiei de la Bruxelles“, un lucru este clar: „biciul“ instituţiilor din capitala Europei a impulsionat reformele din România. În lipsa acestuia, elitele politice locale nu s-ar fi obosit prea tare nici pentru reforma în justiţie, nici pentru creşterea gradului de transparenţă în actul decizional, nici pentru descentralizare, nici pentru liberalizarea pieţelor – atîta cît avem în România în momentul de faţă. Să fi ajuns preşedintele la concluzia că, după aderare, presiunea din partea Uniunii Europene asupra instituţiilor româneşti este cu mult mai puţin eficientă decît în faza negocierilor? Să simtă preşedintele nevoia unui nou impuls de la Bruxelles pentru deja osificatele instituţii politice şi administrative din România? Să fie aceasta o cale pentru o administraţie mai eficientă, capabilă să cheltuiască mai bine fondurile europene? Nu ar fi singurul care ar gîndi astfel. Statele Unite ale Europei se pot fonda însă numai pe lideri legitimi, aleşi la nivel european, pentru un proiect european. În paralel, presupune reducerea influenţei liderilor aleşi la nivel naţional. Dar vor ceda liderii naţionali ceva din puterea de acum? Deocamdată, în multe state membre, liderii naţionali par să fie aleşi mai degrabă pentru ce fac împotriva Uniunii Europene decît pentru aceasta.
● O simplă declaraţie? Categoric, preşedintelui român îi place să şocheze şi nu o dată i s-a întîmplat să contrazică azi ceea ce susţinea ieri. A trecut într-o singură zi de la stînga la dreapta. A promis că nu va părăsi postul de primar general al Capitalei, dar a făcut-o, în doar cîteva luni. A cerut arestarea preşedintelui Biroului Electoral Central, după primul tur al alegerilor din 2004, însă dosarul deschis de procurori cu privire la posibila fraudă electorală a fost îngropat chiar în mandatul preşedintelui Băsescu. A promis că va înapoia casa din strada Mihăileanu, dar a revenit asupra promisiunii. A devenit partizanul votului uninominal, după ce, cu ceva vreme înainte, îl considera nepotrivit. A promis că, dacă va fi suspendat de către Parlament, va demisiona „în cinci minute“. Şi exemple ar mai fi. Să fie şi aceasta o declaraţie din aceeaşi serie? Rămîne de văzut cum vor arăta, în viitor, declaraţiile, dar mai ales faptele politice ale preşedintelui României. La Bucureşti şi la Bruxelles. Altfel, declaraţia privind Statele Unite ale Europei va rămîne un subiect subţire, de vară.
Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.