Preoţii colaboraţionişti. Ce e de făcut?

24 septembrie 2007   PE CE LUME TRĂIM

Urmăresc cu oarecare detaşare, dar nu cu dezinteres, scandalul colaborării cu fosta poliţie politică a cîtorva vîrfuri ale clerului ortodox român, în contextul alegerii noului Patriarh. Mi se pare că nu există o dezbatere în toată puterea cuvîntului, deşi e mult, foarte mult zgomot. Există două monologuri care se repetă cu obstinaţie şi infatigabilă recurenţă. Primul, cel acuzator, vine din partea unui grup al societăţii civile. În general, e grupul cu ale cărui vederi mă identific, aşa că pretind că-i ştiu psihologia. Ei spun că e inacceptabil ca înalţii ierarhi ai BOR să fi avut legături vinovate cu Securitatea. Au, cel puţin, două motive să iasă la bătaie pe subiectul acesta. Primul: acest grup militează, de principiu, pentru o largă lustraţie. Ei cred că starea actuală a României se explică prin faptul că Securitatea a continuat să opereze şi după 1989, avînd alte scopuri decît cele pentru care a fost înfiinţată, dar nu mai puţin murdare. Ca atare, şi oamenii Bisericii trebuie să treacă prin acest proces, aşa cum trec politicienii, magistraţii, funcţionarii înalţi ai statului etc. În fond, Biserica are partea ei de vină pentru profilul moral oribil, mutilat atroce, cu care au ieşit românii din comunism. Cumva, Biserica trebuie să asume asta. Iar evidenţierea şi eliminarea colaboraţioniştilor reprezintă un pas necesar în acest sens. Al doilea argument este că un preot care a colaborat cu poliţia politică a unui regim de maximă, anti-umană agresivitate ateistă nu e demn de sutană şi a trădat harul. Mirenii nu au mijloace să-l sancţioneze pe prelat, dar, moralmente măcar, pot să-l arate cu degetul. Ca precauţie, acest grup subliniază cu fiecare ocazie că e vorba de cazuri individuale, de anumiţi preoţi, şi nu de Biserică. Al doilea discurs este cel de apărare, practicat de BOR şi de alte personalităţi care nu sînt de acord, în general, cu poziţiile grupului pe cît de antisecurist, pe atît de gălăgios. Biserica nu face politică, ea nu se ocupă şi nu s-a ocupat cu amenajarea acestei lumi, ci cu administrarea credinţei în alta, ca atare nu poate fi parte a logicii mundane a lustraţiei. Mai mult, aducerea Bisericii, prin preoţii ei, în acest tip de logică reprezintă un fel de desacralizare, dacă nu cumva mai mult, adică o încercare diavolească de discreditare a Bisericii Mîntuitorului în ochii credincioşilor. Tot ca precauţie, practicanţii acestui discurs subliniază că Biserica însăşi e lovită, dacă sînt loviţi preoţii ei. Deşi se referă la acelaşi lucru, acuzaţia şi apărarea nu au legătură una cu cealaltă. Prima ţine de o logică a orizontalei (în relaţie cu cetatea), a doua - de logica verticalei (în raport cu Cerul). După părerea mea, acuzaţia şi apărarea sînt, amîndouă, un amestec de adevăr şi exagerare, dar, mai grav, ambele mustesc de intoleranţă. Au dreptate cei care spun că aria de cuprindere a lustraţiei trebuie să se extindă cît de mult se poate în lumea românească (acuzarea), dar e adevărat şi că Biserica sau, în fine, oamenii ei de vază nu trebuie tîrîţi în noroi alături de un Pleşiţă şi de un Merce, decît dacă se dovedeşte că au făcut ceea ce Pleşiţă şi Merce au făcut - ceea ce e foarte greu de crezut. Deocamdată, legalmente, stigmatul poartă acelaşi nume şi pentru unii, şi pentru alţii: "poliţie politică". Nu are dreptate grupul acuzator cînd spune că un preot colaboraţionist nu merită sutana, din simplul motiv că nu el e competent să decidă acest lucru. Doar Biserica şi, mai important, credincioşii direct legaţi de sacerdoţiul colaboraţionistului pot judeca. Căci Dumnezeu, sînt sigur, a decis deja în această chestiune, dar problema este că vom afla răspunsul Lui abia la Judecată. Nu are dreptate Biserica, cînd asumă că e intangibilă pentru că "target"-ul ei principal nu e această lume. Pregătindu-ne pentru lumea cealaltă, Biserica lucrează aici. Asta implică responsabilităţi aici, în faţa oamenilor, căci ei şi natura lor păcătoasă sînt materia primă a acestei lucrări. Discursul care face din Biserică ceva intangibil şi perfect imun e profund greşit. Isus a fost om, a venit pe această lume, şi nu pe alta. Deşi împărăţia Lui se întinde peste tot, cuprinde şi pe cele văzute şi pe cele nevăzute, şi pe cele de aici şi pe cele de dincolo, Biserica Lui există aici, în această lume, şi nu în alta. Poate că ar fi mai bine dacă societatea românească dă un timp mai lung Bisericii spre a se curăţa singură, fără să o forţeze, fără să o asedieze mediatic, dar trimiţînd mesaje morale clare şi susţinute prin grupurile de enoriaşi care află despre poliţia politică a preoţilor lor. Visez o comunitate care, aflînd că preotul a colaborat cu Securitatea, nu se mai duce la biserica de care aparţine, ci merge la altele. Abandonarea credinţei este cea mai rea soluţie, căci abia aşa acţiunea Securităţii îşi atinge scopul ultim. Alegerea unui alt lăcaş în care, cu încredere, oamenii se apropie de preot şi de Dumnezeu este atitudinea care cred că ne trebuie. Asemenea atitudini sînt mai eficiente întru "curăţirea" Bisericii decît orice audiere la CNSAS, talk-show sau dosar "scăpat pe surse" către presă.

Mai multe