Povestea europeană a micului românesc

Întîmplarea – şi numai ea – a făcut ca „bomba mititeilor interzişi în Uniunea Europeană“ să explodeze chiar în preajma vacanţei de 1 Mai şi Paşti. Altfel, zile de glorie ale grătarului autohton. Cum era şi firesc, cu acest prilej, abonaţii studiourilor TV, păreriştii care se pricep la orice, au şi lansat cu entuziasm cîteva idei cu valoare de axiome. Să le discutăm pe rînd.

● „Uniunea Europeană“ are ceva cu noi. Nici vorbă. Miniştrii europeni şi cu atît mai puţin funcţionarii Comisiei nu au de unde să ştie că bicarbonatul de sodiu, scos de pe lista aditivilor permişi, începînd cu 1 iunie, este un ingredient obligatoriu în reţeta micului autohton. Substanţa a fost interzisă pentru că poate masca mirosul unei cărni care nu mai este chiar proaspătă. „Lecţia“ aceasta o ştim şi noi – mititeii româneşti au fost adesea un subiect al comerţului lipsit de fair play. Reputaţia acestui produs tradiţional nu este chiar cea mai bună cu putinţă, deşi unii producători şi proprietari de restaurante reuşesc să menţină ştacheta. Sînt toate motivele pentru ca miniştrii de resort şi funcţionarii europeni să trateze bicarbonatul cu suspiciune.

● Ne-au pus în faţa faptului împlinit. Nu, noi singuri ne-am pus. Nu sîntem în România. În Uniunea Europeană, reglementările se dau numai după dezbateri publice şi negocieri îndelungate. Sînt necesari, adesea, ani întregi pentru a tranşa o chestiune aparent banală. Regulamentul Uniunii Europene, care cuprinde lista aditivilor alimentari permişi, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii, în noiembrie 2011. Comisia şi-a propus să modifice lista aditivilor permişi, încă din primăvara lui 2010. O preocupare, de altfel, legitimă din partea Comisiei, dacă ne gîndim la cît de mult se discută pe seama aditivilor din alimente. Deci, nu numai că ar fi trebuit să ştie de interdicţie, încă de acum un an şi jumătate, dar producătorii români, prin asociaţiile lor, ar fi avut tot timpul din lume să-şi suţină punctul de vedere, înainte de adoptarea Regulamentului. Şi să demonstreze că bicarbonatul de sodiu este un ingredient important într-un produs tradiţional. Ar fi obţinut astfel, mai mult ca sigur, o excepţie pentru micii româneşti.

● Europarlamentarii şi miniştrii români sînt de vină. În prea mică măsură. Este adevărat că actele normative se aprobă prin codecizie, de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii – în cazul de faţă, este vorba despre Consiliul privind Forţa de Muncă, Politica Socială, Sănătatea şi Problemele Consumatorilor. Dar este rezonabil să le cerem europarlamentarilor şi miniştrilor români să ştie pe dinafară reţeta micului autohton? Mai degrabă nu. Dar asociaţiile de producători ar fi trebuit să-şi dea seama şi să-i informeze pe reprezentanţii români din instituţiile europene. În definitiv, acesta este mult discutatul lobby de la Bruxelles – de fapt, o reflectare a nenumăratelor interese existente de-a lungul şi de-a latul Uniunii.

● Premierul Ponta a salvat micul românesc. Nu încă. Pentru că noi ne trezim pe la apusul soarelui, premierul Victor Ponta a anunţat, în al treisprezecelea ceas, că va proteja micul ca produs tradiţional şi astfel problema se va rezolva. Acest lucru este posibil, dar pentru a trece produsul pe lista celor protejate e necesară îndeplinirea unor proceduri. Însă este practic imposibil ca acestea să fie finalizate pînă la 1 iunie, cînd noua listă intră în vigoare. Regulamentele sînt obligatorii pentru toate statele membre, nu sînt simple recomandări. Dar există portiţe şi aici. Pur şi simplu, autorităţile pot să închidă ochii la folosirea bicarbonatului, pînă cînd produsul va intra pe lista celor tradiţionale. Comisia nu se va sesiza chiar imediat, iar pînă să se ajungă la sancţiuni, va trece un timp în care ne putem pune la punct. Dar toate acestea sînt doar chestiuni teoretice: singurul lucru clar este că, de la 1 iunie, bicarbonatul de sodiu nu mai e permis ca aditiv alimentar.

● Se termină cu micii de la 1 iunie. Nici chiar aşa! Regulamentul priveşte producţia industrială, dar nimic nu îl împiedică pe micul producător să rămînă cu produsul tradiţional pe piaţa locală. Atenţie, din punctul de vedere al Uniunii Europene, piaţa locală înseamnă ţara, şi nu judeţul – cum greşit înţeleseseră, prin 2007, nişte autorităţi care s-au apucat să-i hăituiască pe nedrept pe producătorii de caş şi telemea. Nimic nu opreşte micile carmangerii şi restaurantele să vîndă în continuare clienţilor, micii tradiţionali.

Povestea pare amunzantă şi chiar derizorie, dar în realitate lucrurile sînt foarte serioase, dacă ne gîndim la o piaţă estimată de specialişti la aproximativ 50 de milioane de euro anual. Iar dacă nu ştii regulile europene, rişti să te arzi mai rău decît cu jarul grătarului.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.