Pot europenii să fie mai uniţi decît sînt acum?
Europa trebuie să-şi ia soarta în propriile mîini. Aceste cuvinte, rostite de cancelara Angela Merkel la München, ca un fel de preambul al campaniei electorale pentru alegerile legislative din septembrie, sînt întoarse pe toate fețele în cancelarii și în marile redacții. Brexitul şi mandatul preşedintelui american Donald Trump au slăbit alianța occidentală. Dar și venirea la putere a lui Emmanuel Macron la Paris, după insuccesele extremei drepte în Austria și Olanda, o fac pe lidera de la Berlin să considere că europenii continentali pot înainta acum foarte mult împreună.
Comentatorii au apreciat chiar că declarația vizează inclusiv crearea unei politici militare, care să susţină securitatea statelor Uniunii Europene. În definitiv, nici nu pare a exista altă variantă, cîtă vreme, în mult așteptata sa vizită la NATO, președintele Donald Trump a evitat să dea declarația așteptată de toată lumea: aceea că Statele Unite vor interveni în apărarea aliaților europeni, în eventualitatea în care aceștia ar fi atacați. Adeziunea la Articolul 5 din Tratatul NATO, piatra unghiulară a apărării comune, rămîne una dintre zonele de incertitudine (printre numeroase altele) ale mandatului lui Donald Trump.
Apoi, nu se poate ca europenii să nu fi remarcat, pe de o parte, susținerea totală declarată liderilor sunniți din Orientul Mijlociu și Zona Golfului (asupra unora dintre ei planînd de mult timp bănuiala că ar fi sponsori ai terorismului) și, pe de altă parte, perdaful public pe care Donald Trump l-a administrat aliaților occidentali.
În aceste condiții, europenii au toate motivele să strîngă rîndurile. Nu pentru a sparge alianța transatlantică – aceasta va supraviețui, într-o formă sau alta, în funcție și de ceea ce va dori Casa Albă –, ci pentru că o asigurare în plus nu strică. Nu este însă vorba doar despre aspectul strategic. În acest moment, ideea unui buget comun al zonei euro și a unui ministru de Finanțe dedicat pare să aibă susținere atît la Paris, cît și la Berlin. Există însă numeroase obstacole în fața drumului împreună al europenilor. Iar faliile de pe continent nu trebuie în nici un caz subestimate.
Să remarcăm aici o diferență importantă de mentalitate: europenii de vest au năzuit mereu la ieșirea de sub „controlul“ strategic american, iar prezența lui Trump la Casa Albă, cu toate inconsecvențele lui, nu face decît să le întărească această dorință. Pentru est europeni, care la interval de o generație încă mai resimt traumele fostei Cortine de Fier, America reprezintă garanția că Europa nu va mai fi niciodată împărțită în două.
Pentru statele din Vest, prioritatea este acum adîncirea integrării în zona euro. Pentru estici, prioritățile sînt apărarea (iar aici se mizează în continuare pe americani) și politica de coeziune (adică banii europeni). Estul n-ar vrea să fie pus vreodată în situația de a face o alegere între cele două. Vestul, în calitatea lui de contributor net la bugetul european, are în politica de coeziune o armă eficientă în a-i convinge pe estici să aleagă în mai mare măsură Europa.
Dar în ce măsură? Ei bine, aici trebuie din nou să sesizăm nuanțele. Donald Trump este mai bine privit în rîndul elitelor politice est-europene decît printre omologii din Europa de Vest. În orice caz, pentru liderii iliberali de la Budapesta și Varșovia servește drept model. Nici la București nu e displăcut. Liderul PSD Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu n-au scăpat ocazia de a merge la inaugurarea mandatului lui Donald Trump (spre invidia nedisimulată a Budapestei). În definitiv, dacă ești la putere, cum să-ți displacă un tip care ia decizii în mod discreționar, refuză să-și facă publică declarația de venit și îl dă afară printr-o simplă semnătură pe cel care îl anchetează?
Pe de altă parte, Donald Trump își are fanii săi declarați printre intelectualii cu vederi conservatoare din România și din întregul Est. Poate părea curios, dar în timpul manifestațiilor de protest din februarie, de la București, admiratori ai lui Trump s-au aflat atît în stradă, cît și în palatele Puterii.
Da, Europa trebuie să-și ia soarta în propriile mîini, dar, în practică, lucrurile se pot dovedi cu mult mai dificile decît ne-am imagina.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
Foto: wikimedia commons