Populismul libertarian al lui Javier Milei

Javier Milei nu e doar un fost star rock, stăpînul a cinci cîini clonați și un „anarho-capitalist”, după cum se descrie el însuși. El e, de asemenea, favoritul cursei electorale argentiniene pentru președinție, ceea ce îi determină pe mulți învățați occidentali să se întrebe ce anume reprezintă candidatura lui [articolul a fost publicat pe 20 octombrie, înaintea alegerilor din Argentina – n. trad.].

Unii comentatori l-au descris pe Milei ca pe un candidat „de dreapta”, „de extremă dreapta” sau „populist” – și nu fără motive întemeiate. El a susținut vocal politicieni populiști, precum Donald Trump și Jair Bolsonaro, iar într-un recent interviu acordat crainicului de extremă dreapta Tucker Carlson, Milei a respins Black Lives Matter, ideologia LGBT, feminismul și schimbările climatice, ca fiind parte a unei „agende socialiste”.

Alții au argumentat – și ei, cu dovezi pe măsură – că Milei poate fi descris cel mai bine ca un libertarian principial. El e, în cele din urmă, un economist calificat a cărui abordare își are rădăcinile în metodologia Școlii austriece, popularizată de Ludwig von Mises și Friedrich von Hayek. El și-a format ideile sub mentoratul lui Alberto Benegas Lynch, al cărui Center for Liberty Studies a ajutat la crearea și la menținerea tradiției argentiniene de gîndire liberală clasică în timpul ambianței ostile a peronismului.

În sfîrșit, spre deosebire de populiști precum Bolsonaro, care au amenințat, după cum bine se știe, că ar recurge la violență, în cazul în care ar vedea doi bărbați sărutîndu-se pe stradă, Milei are o abordare de tip „trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască” în privința multor probleme sociale, susținînd atît căsătoria homosexuală, cît și drepturile transgender-ilor.

Ambele tabere ale acestei dezbateri pleacă de la premisa că punctele lor de vedere se exclud reciproc. Milei e fie un instigator libertarian individualist în stilul lui Ayn Rand, fie un populist de dreapta, după modelul prim-ministrului maghiar Viktor Orbán.

De fapt, Milei e ambele – și nu e nimic neobișnuit sau surprinzător în această combinație. După cum am explicat, împreună cu John Tomasi, în The Individualists, recenta noastră istorie a gîndirii libertariene, libertarianismul e o ideologie flexibilă prin definiție, care a luat forme atît radicale, cît și reacționare, pe parcursul istoriei sale de aproape 200 de ani.

În secolul al XIX-lea, de exemplu, libertarieni precum Lysander Spooner și Voltairine de Cleyre s-au aflat în avangarda mai multor mișcări sociale progresiste. Libertarienii erau aboliționiști radicali, luptători pentru drepturile femeilor, critici statornici ai militarismului și colonialismului și chiar, în anumite cazuri, oponenți ai exploatării forței de muncă salariate și ai proprietății funciare private.

Dar spre mijlocul secolului XX, libertarianismul a căpătat o turnură de dreapta. Confruntat cu amenințarea generală a socialismului, libertarienii din SUA au făurit o alianță incomodă cu conservatorii, pentru a lupta împotriva programului economic „New Deal” pe plan intern și a combate comunismul internațional peste hotare. Apărarea libertății economice a devenit un obiectiv principal, iar critica radicală a capitalismului de stat și a ierarhiei sociale au devenit teme marginale.

Astfel, chiar dacă am conchide că Milei e un libertarian, asta nu ne va spune prea multe despre felul în care el va guverna. Deși toți libertarienii sînt adepții proprietății private, ai piețelor libere și ai principiului guvernării limitate, aceste idealuri sînt subiectul unui spectru foarte vast de interpretări, care face posibile atît orientări progresiste, cît și orientări reacționare.

Opoziția lui Milei față de avort, bunăoară, e probabil o poziție minoritară în rîndul libertarienilor din SUA, care consideră că femeile au un drept de suveranitate asupra propriului corp. Dar libertarienii pro-life, care susțin dreptul la viață, precum Milei, vor argumenta că și copilul nenăscut are drepturi.

În mod similar, mulți libertarieni americani sînt împotriva „războiului antidrog” și a politicilor de imigrație restrictive, în care văd exemple de imixtiune statală coercitivă în alegerile pașnice și voluntare ale oamenilor. Dar și poziția mai conservativă a lui Milei în aceste privințe poate fi explicată cu argumente libertariene, deoarece sistemul modern de ajutor social a creat o lume în care contribuabilii trebuie să plătească uneori pentru alegerile altor oameni. Ce ne facem dacă legalizarea drogurilor și deschiderea granițelor va duce la o creștere a impozitelor – echivalentă, pentru libertarienii, cu un grad sporit de coerciție – pentru cetățenii din momentul de față?

Pînă la urmă, pentru un filozof inteligent – sau pentru un politician oportunist – e relativ ușor de găsit o justificare libertariană semi-plauzibilă pentru aproape orice proiect politic care se întîmplă să-i fie pe plac. În cazul lui Milei, e deja clar pentru toată lumea că va urmări o agendă libertariană cu o turnură indubitabil populistă.

În SUA, am avut parte de o anticipare a felului în care ar putea arăta populismul libertarian, în „paleo-libertarianismul” lui Murray Rothbard și Lew Rockwell. La începutul anilor 1990, această școală susținea politicieni rasiști, precum David Duke, și era adepta unei politici de imigrație nativiste (foarte restrictive) și a reprimării polițienești brutale a infractorilor și a „vagabonzilor”. Astfel de puncte de vedere au cunoscut o recrudescență în timpul președinției lui Trump, devenind chiar predominante în rîndurile Partidul Libertarian din SUA.

Cei care prețuiesc libertatea individuală ar trebui să se gîndească de două ori înainte să-și manifeste susținerea față de Milei. Da, el e un libertarian; și, da, libertarienii cred în libertatea individuală. Dar întrebările adevărate sînt despre a cui libertate e vorba și ce anume politici specifice implică apărarea acestei libertăți. Răspunsurile lui Milei s-ar putea să nu corespundă cu ceea ce mulți alți libertarieni (și nu numai) și-ar dori să audă.

Matt Zwolinski, profesor de filozofie și director al Centrului de etică, economie și politici publice al Universității San Diego, e coautorul, printre altele, al volumului The Individualists: Radicals, Reactionaries, and the Struggle for the Soul of Libertarianism (Princeton University Press, 2023).

Copyright: Project Syndicate, 2023

www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEȘU